Prima pagină » Actualitate » Toni Neacșu revine în controversa Bolojan – CCR – pensii speciale. „O comunicare oficială a Guvernului este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort și de purtătorul de cuvânt al Guvernului”

Toni Neacșu revine în controversa Bolojan – CCR – pensii speciale. „O comunicare oficială a Guvernului este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort și de purtătorul de cuvânt al Guvernului”

Toni Neacșu revine în controversa Bolojan - CCR - pensii speciale.

Toni Neacșu, fostul membru al CSM, a susținut, într-o postare pe Facebook, că „o comunicare oficială a Guvernului României este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort și de purtătorul de cuvânt al Guvernului”. A adus în discuție situația legată de Jalonul 2015 și a menționat că în condițiile în care CCR se va pronunța pe 11 februarie 2026, atunci România ar putea să mai aibă o șansă să primească cele 231 de milioane de euro.

„Trăim în țara în o comunicare oficială a Guvernului României, emisă sub semnătura Primului ministru, este contrazisă chiar de unul dintre miniștrii de resort (Dragoș Pâslaru) și, bomboana de pe colivă, de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În epistola de ieri Ilie Bolojan sugera Curții Constituționale că dacă se va pronunța pe 11 februarie România mai are o șansă să primească cele 231 milioane din jalonul 215. Punctajul de partid a determinat o inflație de politicieni prin studiourile de televiziune care explicau savant același lucru: dacă CCR dă dreptate repede Guvernului ne primim banii, iar dacă nu doar CCR e de vină.

Purtătoarea de cuvânt Ioana Ene Dogioiu, mai nepricepută se pare în dezinformare, explică însă un lucru care era evident: termenul pentru îndeplinirea jalonului a fost 28.11.2025, CE a terminat evaluarea măsurilor întreprinse până atunci de România, a stabilit că obligațiile nu au fost îndeplinite și în consecința cele 231 milioane euro, alături de alte sume din cele 869 mil suspendate în 30.05.2025, vor fi blocate definitiv. Scrisoarea care va conține evaluarea CE este redactată deja, dar va fi comunicată oficial României după 11.02.2026.

«Pe 28 noiembrie a fost data limită pentru îndeplinirea jalonului, după care a urmat o perioadă de evaluare din punct de vedere al Comisiei Europene dacă jalonul este sau nu îndeplinit, apoi se formulează un răspuns care urmează să fie formalizat. El A FOST FORMULAT și urmează să fie formalizat după 11 februarie»”, a notat Toni Neacșu.

Avocatul Toni Neacșu

„Consider că Ilie Bolojan își ascunde de fapt eșecul propriei strategii”

Toni Neacșu a susținut că ministrul Fondurilor Europene a menționat același aspect, însă „împachetat” sub alt mod. România a depășit termenul impus de CE (28 noiembrie 2025), iar consiliul urmează să evalueze îndeplinirea jaloanelor prin raportarea la ceea ce Guvernul a îndeplinit până în acel moment. Fostul membru al CSM a mai menționat că acela este motivul pentru care crede că „Ilie Bolojan își ascunde de fapt eșecul propriei strategii care a dus la pierderea definitivă a acestor fonduri”.

„Ministrul Fondurilor Europene a spus același lucru, dar cu alte cuvinte: termenul depășit de România a fost 28.11.2025 iar CE va evalua îndeplinirea jaloanelor prin raportare la ce a făcut Guvernul până la acea dată și în baza Scrisorii de justificare trimisă de minister exact la data de 28.11.2025 (evident nepublică, pentru că stăm perfect cu transparența).

«În acest moment, cei 231 de milioane de euro sunt considerați pierduți de către Comisia Europeană, pentru că până la 28 noiembrie România nu a promulgat legea, iar în perioada de discuții ulterioare nu a putut să arate că a promulgat legea.»

Pentru oricine cunoaște mecanismele legislative din cadrul Planului european de Redresare și Reziliență acest lucru nu e o noutate, sancțiunea prevăzută în Regulamentul european pentru nerealizarea restanțelor suspendate timp de 6 luni (până la 28.11.2025) ducând automat la pierderea fondurilor suspendate (art 24 alin 8 din Regulamentul 2021/241).

Acesta e motivul pentru care consider că Ilie Bolojan își ascunde de fapt eșecul propriei strategii care a dus la pierderea definitivă a acestor fonduri (alături de alte jaloane, suma totală urmând să o aflăm după 11.02) atunci când pasează răspunderea în cârca CCR.

Termenul limită a fost 28.11.2025, angajarea răspunderii Guvernului pe noua lege privind pensiile magistraților a avut loc ulterior, la 2.12.2025 iar un prim termen la CCR (10.12.2025) a fost deja în afara termenului limită.

Pentru cei care vor replica spunând că a mai existat o prima lege respinsă pe formă, pentru lipsa avizului CSM, readuc aminte că întreaga responsabilitate pentru adoptarea acesteia fără minima respectare a legislației privind adoptarea actelor normative revine exclusiv Guvernului și rinoceritei de care suferă d-ul Ilie Bolojan. Încăpățânarea și disprețul pentru reguli și norme ale premierului sunt cele care au vulnerabilizat și această primă formă a legii.

La fel, dacă Ilie Bolojan își dorea să adopte o lege care să intre repede în vigoare atunci se asigura că aceasta are o formă care ar determina ICCJ să nu o mai atace la CCR, cu atât mai mult cu cât Guvernul este cel care a pierdut timpul de la data primei decizii a CCR (20.10.2025) până la angajarea răspunderii în Parlament pe exact aceeași formă a legii (2.12.2025).

În momentul în care PSD și Grindeanu personal sugerau exact această strategie de adoptare a legii atât Ilie Bolojan cât și media lui de casă au reacționat agresiv. Ilie Bolojan a mizat totul pe o trecere politică rapidă a legii la CCR, indiferent că e neconstituțională sau nu, folosindu-și oamenii din interior și influența președintelui instanței, lucru care și era să se întample.

Deznodământul ar fi fost însă același, indiferent de soluția CCR asupra acestei legi, pentru simplul considerent că Guvernul putea dovedi ceva doar până la 28.11.2025.

După data de 11.02.2026, când probabil CE va trimite oficial scrisoarea conținând sancționarea financiară a României pentru neîndeplinirea celor 3 jaloane restante -79,122, 215 – vinovăția personală a premierului nu va mai putea fi ascunsă. Vom vedea atunci ce polițe de plătit mai are Sorin Grindeanu, pentru hate-ul pe care el și PSD l-au luat când a încercat să facă un proiect fără încrâncenare și ură față de magistrați.

Pentru CCR lucrurile sunt mult mai simple acum: e rațional ca fiind acuzată direct de pierderea celor 231 de milioane euro să facă exact pe dos, și anume să se pronunțe după 11.02.2025 tocmai pentru a arăta că responsabilitatea e în altă parte.

LE Desigur, dacă Ministerul Fondurilor Europene ar avea bunul simț să facă publică Scrisoarea de informare a CE din 28.11.2025 prin care justifica îndeplinirea celor 4 jaloane restante, sau măcar să o trimită CCR, am afla cu toții exact cum stau lucrurile, deși probabil ar dinamita întreaga campanie publică de (dez)informare a Guvernului pe tema pierderii banilor din PNRR”, a continuat Toni Neacșu.

Autorul recomandă:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cum s-a împărțit șpaga între funcționarii reținuți de la Primăria Sectorului 5 – procurori
Digi24
VIDEO Momentul în care doi soți au fost tâlhăriți la Cernavodă, filmat de camerele de supraveghere. Un suspect a fost prins
Cancan.ro
Mutare majoră în grila PRO TV, la o zi după finalul erei lui Cătălin Măruță. Rocada inedită pe care românii o pot vedea de azi, 7 februarie
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Sunt prețurile alimentelor din România de speriat? Ce descoperă românii când le compară cu cele din UE
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Următorul hegemon al Europei: Care sunt riscurile reînarmării Germaniei și de ce soluția „cătușelor de aur” ar putea salva continentul
Cancan.ro
Ce le mărturisea Ruxandra Luca apropiaților și nu a fost povestit în instanță: 'Cerea lucruri anormale în pat. A bătut-o de la începutul relației'
Ce se întâmplă doctore
Transformarea IREALĂ a unei soliste celebre. Cum a slăbit și cum arată acum? Nimeni nu a mai recunoscut-o
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Renault testează în România rivalul Dacia Bigster. Poze spion cu noul model surprins în trafic
Descopera.ro
A fost găsit al doilea Pământ! Cât de aproape este de noi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ştrulă: – Intru şi eu să văd cum este! BULĂ: - Ai avut dreptate...
Descopera.ro
În 1963, un bărbat a descoperit un oraș subteran antic în timp ce își renova casa