Prima pagină » Actualitate » Vești bune pentru candidații care susțin examenul de rezidențiat în 2026. Decizia Ministerului Sănătății privind modelul de concurs și bibliografia

Vești bune pentru candidații care susțin examenul de rezidențiat în 2026. Decizia Ministerului Sănătății privind modelul de concurs și bibliografia

Vești bune pentru candidații care susțin examenul de rezidențiat în 2026. Decizia Ministerului Sănătății privind modelul de concurs și bibliografia
Sursa FOTO: Gândul - caracter ilustrativ

Ministerul Sănătății și Alianța G6 UMF* au anunțat, joi, că au decis să mențină același model de concurs și aceleași bibliografii pentru rezidențiatul din data de 15 noiembrie 2026, potrivit Mediafax.

Așadar, pentru Concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie se vor păstra același model de concurs și aceleași bibliografii utilizate în anul 2025, fapt ce asigură stabilitate, predictibilitate și echitate pentru toți candidații care se pregătesc pentru examen.

Decizia a fost adoptată în urma consultărilor dintre Ministerul Sănătății și reprezentanții universităților de medicină și farmacie membre ale Alianței G6 UMF, având ca obiectiv principal asigurarea stabilității, predictibilității și echității pentru toți candidații care se pregătesc pentru concursul de rezidențiat, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Menținerea aceluiași format și a aceleiași bibliografii permite candidaților să își continue pregătirea în condiții clare și transparente, fără modificări de substanță care ar putea afecta procesul educațional și de evaluare.

FOTO – Caracter ilustrativ

Orice informații suplimentare privind organizarea concursului vor fi comunicate în timp util, prin canalele oficiale ale Ministerului Sănătății și ale universităților de medicină și farmacie.

*Asociația Alianța Universitară G6-UMF este constituită din șase universități: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davilla” din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Autorul mai recomandă:

Tânăra care a obținut locul 1 pe țară la Rezidențiat – Medicină Dentară: „Parcă visez”

Rezidențiat 2025. Care sunt specializările de care fug viitorii medici. Ce domenii rămân neacoperite

Ministrul Sănătății, mesaj către cei care susţin examenul de admitere în Rezidenţiat: „Înțeleg fricile, emoțiile, dorințele voastre”

Salariul lunar al unui medic de gardă în 2025. Exemple pentru rezidenți, specialiști și primari

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Daiana Prodan a 'DEMASCAT-O' pe Claudia Ion de la Insula Iubirii. De ce ar fi mers în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Cutremur de 3,8 grade pe scara Richter luni dimineața, în România. L-ai simțit?
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Adio BMW 320d! Noua generație Seria 3 renunță la diesel în Europa
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!