Judecat de BOR, ÎPS Teodosie a apărut cu Mercedes S-Class de 150.000 € și a parcat în forță la Tribunalul Constanța

Publicat: 12/02/2024, 08:30

Judecat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru „tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”, ÎPS Teodosie – întâistătător al Arhiepiscopiei Tomisului – „joacă tare” și permanentizează imaginea unui cleric ortodox controversat. Dincolo de declarațiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, ceea ce i-a atras, în repetate rânduri, „mustrările” Sfântului Sinod, ÎPS Teodosie se dovedește a fi aplecat și către cele lumești, iar bolizii de lux nu lipsesc din peisaj.

În data de 9 februarie 2024, ÎPS Teodosie a parcat „în forță” și a descins la Tribunalul din Constanța dintr-un bolid Mercedes S-Class de ultimă generație, al cărui preț trece de 150.000 de euro și care este considerat de specialiști drept „ultimul răcnet” al tehnologiei!

Înaltul prelat al BOR s-a prezentat, astfel, la cel mai înalt „nivel auto” în fața judecătorilor constănțeni, într-un proces pe care l-a intentat unui jurnalist din Constanța – Arhiepiscopia Tomisului fiind parte în dosar -, obiectul cauzei respective fiind „acțiune în răspundere delictuală”. Acțiunea în instanță a fost demarată – pentru a rămâne în context – încă din anul 2022. Magistrații de la Tribunalul Constanța au amânat verdictul pentru data de 31 mai 2024, „în vederea administrării probelor”.

„Tip solutie: Amână cauza. Soluția pe scurt: În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 31.05.2024. Document: Încheiere de şedinţă – 09.02.2024”, au decis magistrații de la Tribunalul Constanța.

Un „exemplu” pentru enoriașii din Arhiepiscopia Tomisului? / „De la Dumnezeu, lucrurile se mișcă repede”

Apariția lui ÎPS Teodosie a fost absolut surprizătoare, desprinsă parcă din filmele cu miliardari care fac deliciul filmelor de la Hollywood, iar parcarea Tribunalului Constanța a fost, practic, neîncăpătoare pentru mașina de lux din care a coborât, imperturbabil, întâistătătorul Arhiepiscopiei Tomisului.

Bolidul de lux din care ÎPS Teodosie a descins la Tribunalul Constanța

Imaginile prezentate – sursa ziuadeconstanța.ro – sunt sugestive și arată că lui ÎPS Teodosie îi place să se deplaseze în peregrinările sale cu o mașină de lux pe care foarte puțini enoriași ai înaltului prelat și-o pot permite, dar care face, iată, casă bună cu garajul Arhiepiscopiei Tomisului.

  • ÎPS Teodosie este plătit de Arhiepiscopia Tomisului, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), cu un salariu de peste 25.000 de lei, adică mult mai mare decât cel al președintelui, care primește lunar o indemnizație de 15.162 de lei.
  • Prelatul are 17 conturi bancare deschise pe numele său la diferite bănci și deține numeroase proprietăți imobiliare și terenuri agricole în Prahova și Suceava, între care 30.000 de metri pătrați de pădure, 23.000 de metri pătrați de pășune și peste 22.000 de metri pătrați de fânețe.
  • De asemenea, este și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța, de unde mai câștigă 20.000/lună. În conturile prelatului au intrat bani și de la Academia Oamenilor de Știință din România, fiind membru titular al filialei din Constanța a acestei instituții. (informații punctuale AICI)
ÎPS Teodosie coboară din bolidul de 150.000 euro

Se poate spune astfel, că de la smerenie și bogăție sufletească se ajunge foarte ușor la luxul și la opulența oferite pasagerului de o bijuterie pe patru roți despre care cei de la Top Gear au transmis că „tehnologia înaltă și luxul somptuos se îmbină într-un mod spectaculos pentru a oferi o mașină care luminează calea de urmat”.

O mașină opulentă, pe „gustul” lui ÎPS Teodosie

Paradoxal, analizând ultimul model de Mercedes S-Class, chiar și cei de la Top Gear au concluzionat că „de la Dumnezeu, lucrurile se mișcă repede”. 

„Interiorul mașinii  este o realizare extraordinară, cabină spate somptuoasă, rafinament complet, integrare tehnologică, Cea mai mare resetare de la sosirea Sonderklasse, în 1972. Este un vehicul uimitor de complet, unul care reușește să evoce o viziune cu adevărat contemporană pentru luxul auto, fără a supradoza cu tehnologie. Versiunea hibridă, în special, stabilește noi standarde pentru gamă și integrarea tehnologiei”

Top Gear

ÎPS Teodosie, altă apariție controversată

Arhiepiscopul Tomisului, în vizorul DNA: „Cumpărare de influență”

În luna decembrie a anului 2023, procurorii anticorupție au anunțat că s-au strâns nori negri deaspra capului ÎPS Toedosie.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Constanța a declanșat urmărirea penală împotriva față de „suspecții” Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale) – pentru „cumpărarea de influență” –  și P.I., un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru „complicitate la cumpărarea de influență”.

„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică «înţelegerea» respectivă”, a transmis DNA. (alte detalii AICI)

Potrivit procurorilor anticorupție, suma de 800.000 de lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.

ÎPS Teodosie militează, insistent, pentru înființarea Mitropoliei Dobrogei

De mai mulți ani, ÎPS Teodosie „luptă” zi și noapte pentru înființarea Mitropoliei Dobrogei, ceea ce a ridicat nu numai foarte multe semne de întrebare, dar a dat și de „lucru”, suplimentar, Sfântului Sinod al BOR.

Astfel, între Patriarhia Română și Arhiepiscopia Tomisului s-a declanșat un adevărat „război de uzură”, iar ÎPS Teodosie a anunțat că a transmis Patriarhiei un „referat complet” pentru înființarea Mitropoliei Tomisului.

„Din 2001 s-a lucrat permanent, prin înființarea a peste 40 de mănăstiri pe teritoriul Dobrogei, iar sute de noi locașuri de cult, cât și viața religioasă a Dobrogei au fost revitalizate și readuse la strălucirea cea din vremurile străvechi.

De aceea, credem că recunoașterea de către Sfântul Sinod a Mitropoliei Tomisului este o încununare a muncii depuse de ÎPS Teodosie, de călugării, clericii și credincioșii Dobrogei, iar județele Constanța și Tulcea, aflate în vechea jurisdicție a Mitropoliei Tomisului au beneficiat de această muncă asiduă”, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, părintele Mircea Cristian Pricop, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. (detalii AICI)

În luna mai a anului 2021, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, declara faptul că, pentru Patriarhia Română, problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă. Mai mult, conducerea BOR l-a acuzat atunci pe ÎPS Teodosie de „ambiții personale” care nu au legătură cu misiunea pastorală și de sfidarea recomandărilor BOR. În plus, a fost criticat pentru inițiativele din perioada pandemiei care au adus prejudicii imaginii bisericii și au arătat o atitudine ”provocatoare”.

ÎPS Teodosie: „Bărbatul care se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter”

Ultima declarație controversată a ÎPS Teodosie a fost aceea în care a „atacat” căsătoria dintre un bărbat și o femeie divorțată, etichetând acest demers drept „adulter”.

Declarația incriminată a fost făcută de arhiepiscopul Tomisului în emisiunea sa săptămânală de la Radio Dobrogea.

„Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter. Dacă este divorţată, tot preotul trebuie să lămurească. A vrut ea să divorţeze? Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter, cum spune Mântuitorul”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. (mai multe informații AICI)


Citește și:

IPS Teodosie, declarații halucinante despre femeia lăuză: ”Nu intră în biserică, nu se atinge de cele sfinte!”

Ce VENITURI lunare are Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Averea sa e impresionantă, iar salariul îl depășește pe cel al președintelui României

ÎPS Teodosie, întrebat dacă este SUPĂRAT pe cei care îl anchetează: „Ce treabă am eu cu ei? Pe Satana sunt supărat”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!