Prima pagină » Educație » UPDATE: Greva din Învățământ intră în a doua săptămână. Luni ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat / Examenele naționale ar putea fi amânate

UPDATE: Greva din Învățământ intră în a doua săptămână. Luni ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat / Examenele naționale ar putea fi amânate

Otilia Serescu
UPDATE: Greva din Învățământ intră în a doua săptămână. Luni ar urma să înceapă înscrierea la Bacalaureat / Examenele naționale ar putea fi amânate

Profesorii intră în a doua săptămână de grevă. Înscrierea pentru examenul de bacalaureat ar urma să înceapă luni. Ministerul Educaţiei a transmis că directorii liceelor care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele informațiile. 

UPDATE 4: Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, reprogramată pentru a doua oară

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a a fost reprogramată, pentru a doua oară, din cauza grevei profesorilor.

Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023. (MAI MULTE DETALII AICI…)

UPDATE 3: Consiliul Naţional al Elevilor cere o procedură de urgenţă pentru înscrierea elevilor la Bacalaureat

Consiliul Naţional al Elevilor solicită stabilirea unei proceduri de urgenţă pentru înscrierea elevilor la examenul de Bacalaureat, în contextul în care aceste înscrieri ar fi trebuit să înceapă luni, însă ”unii elevi din România nu vor avea această posibilitate”. ”Incertitudinea din rândul elevilor din ani terminali creşte cu fiecare zi în care această situaţie persistă. Singura modalitate prin care am putea reveni la normalitate şi la calendarul iniţial al examenelor naţionale este implicarea reală a Guvernului României în a readuce echilibrul în sectorul de educaţie”, arată reprezentanţii elevilor.

„Astăzi ar trebui să înceapă înscrierea la examenul de bacalaureat, etapa de debut a calendarului celor mai importante examene naţionale. Însă, din păcate, unii elevi din România nu vor avea această posibilitate, luând în calcul întregul context în care ne aflăm şi probabilitatea ca resursa umană a unor unităţi de învăţământ să nu permită organizarea optimă a acestui proces”, arată, luni, Consiliul Naţional al Elevilor, într-o scrisoare adresată premierului Nicolae Ciucă şi ministrului Educaţiei, Ligia Deca. (CITEȘTE MAI MULTE DESPRE SUBIECT AICI…)

UPDATE 2: Evaluarea națională și examenul de bacalaureat ar putea fi amânate

Evaluarea națională și examenul de bacalaureat ar putea fi amânate, afirmă directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale, Andreia Bodea. Informația este susținută și de președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor

„Văzând că se bate pasul pe loc și văzând modul în care această problemă extrem de serioasă este tratată, revenim cu aceleași oferte care au fost refuzate, eu una mă pregătesc și pentru varianta în care examenele, și nu numai examenul de bacalaureat, ci și evaluarea națională cu examenele de corigențe, evaluările la clasele a VI-a, a IV-a, a II-a, mă aștept să se decaleze dacă până în 12 iunie, când ar trebui să înceapă competențele la bacalaureat nu se ajunge la un armistițiu măcar, acceptabil pentru toată lumea”, a declarat Andreia Bodea.

Citește și ce spune președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, despre o eventuală amânare a examenelor naționale.

UPDATE 1: Sindicatele, la negocieri cu ministrul Muncii / Greva generală se sistează doar în aceste condiții!

Liderii sindicatelor din Educaţie anunță că se vor întâlni luni, 29 mai, la ora 14:00, cu ministrul Muncii, Marius Budăi.

Discuţiile urmează a se axa pe viitoarea grilă de salarizare din sistem, însă lucrurile sunt cât se poate de clare.

Surse care participă la negocieri susțin că profesorii nu vor renunța la greva generală până când TOATE revendicările avute nu le vor fi acceptate.

Foto: Facebook

ȘTIRE INIȚIALĂ

Înscrierea pentru examenul de bacalaureat ar urma să înceapă luni. Ministerul Educaţiei a transmis că directorii liceelor care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele informațiile.

„Conform Calendarului examenului de bacalaureat 2023, în perioada 29 mai – 7 iunie este programată înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen. Directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinţilor şi elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Ministerul Educației arată că va continua să comunice permanent cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene/al Municipiului Bucureşti pentru evitarea situaţiilor care ar putea crea sincope în desfăşurarea activităţilor care vizează atât elevii, cât şi cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învăţământul preuniversitar.

Evaluarea Națională la clasa a VI-a, BOICOTATĂ de profesori. „Suntem în grevă, venim la București”

Cadrele didactice sunt pregătite să boicoteze Evaluarea Națională de la clasa a VI-a, care a fost reprogramată pentru săptămâna aceasta.

Inițial, evaluarea elevilor trebuia să se desfășoare în zilele de 24 şi 25 mai, dar a fost amânată cu o săptămână din cauza grevei declanșate de sindicaliștii din învățământ.

Chiar și după șapte zile, profesorii sunt deciși să boicoteze în continuare Evaluarea Națională.

Ion Dobre, liderul Sindicatului Învăţământul Preuniversitar (SIP) „Prof.Ion Neacşu”, din Buzău, anunţă că dascălii afiliaţi nu se vor afla la catedre cu ocazia Evaluării Naţionale de la clasa a VI-a, reprogramată în zilele de 30 şi 31 mai.

„Suntem în grevă, sigur ne vom deplasa la Bucureşti. Faţă de săptămâna trecută, de la debutul grevei generale, nu sunt schimbări semnificative în ceea ce priveşte numărul de sindicalişti care participă la protest.

A apărut o modificare legislativă care, spre deosebire de prevederile precedente, întrerupe vechimea în învăţământ în condiţiile în care intri în grevă. Vor fi probabil cei care au susţinut grade didactice şi ar fi obligaţi prin asta să amâne cu un an de zile, între cei care vor ceda. Deocamdată, oamenii sigur sunt speriaţi, dar greva continuă”, a declarat liderul SIP Buzău, Ion Dobre.

Greva generală continuă

Sindicatele au transmis Guvernului că vor continua protestele şi greva generală atât timp cât solicitările lor legate de salarizare nu vor fi respectate.

Totodată, sindicaliştii au atenţionat că, dacă în perioada imediat următoare autoritățile nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale, salariaţii din Educaţie sunt hotărâţi să iasă masiv în stradă, la proteste.

De altfel, profesorii vor manifesta marți, 30 mai, în fața Palatului Cotroceni, pentru a semnala și președintelui nemulțumirile pe care le au.

VĂ RECOMANDĂM SĂ CITIȚI ȘI:

Sindicaliștii, revoltați de ultima ofertă salarială a guvernului. „Ne duc cu zăhărelul, ne vor da niște firimituri” – DECLARAȚII EXCLUSIVE

VIDEO | ANUNȚ crucial pentru profesori: „Guvernul a pregătit OUG care va asigura majorări ale veniturilor personalului din educație”

EXCLUSIV VIDEO | Părinții, mai afectați decât elevii de greva din educație. Bunic: „Situația este foarte dificilă”

Încheierea mediilor, în pericol din cauza grevei. Sindicalist: „Probabil le va încheia ALTCINEVA, nu știu”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!