Prima pagină » EXCLUSIV » Emil Gânj, criminalul care a învins un sistem. După nesfârșite căutări cu câini de urmă, drone și camere cu termoviziune și după sute de ore suplimentare neplătite, polițiștii s-au lăsat păgubași

Emil Gânj, criminalul care a învins un sistem. După nesfârșite căutări cu câini de urmă, drone și camere cu termoviziune și după sute de ore suplimentare neplătite, polițiștii s-au lăsat păgubași

Autoritățile au renunțat să-l mai caute cu prioritate pe criminalul Emil Gânj, după luni întregi în care, pentru prinderea lui, au fost mobilizați sute de oameni. Ba mai mult, o parte a polițiștilor care au participat la căutări s-au mai și revoltat împotriva conducerii Poliției după ce nu și-au primit banii pentru orele suplimentare pe care le-au petrecut pe câmpurile din județele Mureș și Bistrița.

În dimineața zilei de 8 iulie 2025, Emil Gânj a ucis-o pe fosta lui iubită, o tânără de doar 23 de ani, chiar în locuința acesteia, în fața rudelor, apoi i-a incendiat trupul și a fugit de la locul faptei.

Filmul crimei

Pentru că împotriva lui era emis un ordin de protecție, criminalul a așteptat momentul potrivit, pentru ca patrula de poliție care o proteja pe victimă să plece.

Apoi a forțat intrarea în curte și a spart cu toporul geamurile termopan ale ușii și ferestrelor, în încercarea de a pătrunde în casă. În interior se aflau o rudă și doi minori, însă lui Gânj nu-i păsa de aceștia.

Cu toporul în mână, bărbatul și-a căutat fosta iubită până când a găsit-o ascunsă într-un dulap. Fără să stea pe gânduri, a omorât-o imediat, după care a dat foc la casă, pentru a distruge probele.

Trebuie spus că, la data respectivă, criminalul era căutat de aproape un an și jumătate pentru că își bătuse cu bestialitate o rudă.

Gânj s-a adăpostit într-o unitate militară

Ulterior, Emil Gânj a fugit într-o zonă sălbatică. De la vârful Ministerului Afacerilor Interne s-a ordonat o acțiune fără precedent, pentru prinderea ucigașului, în care s-au folosit drone și autospeciale de supraveghere cu termoviziune.

Fugarul a fost reperat pentru câteva secunde chiar la începutul căutărilor. De atunci, însă, nu i s-au mai găsit decât urmele. Mai mult, după ce s-a descoperit că fugarul și-a construit vizuini în care își depozitase din timp alimente neperisabile și s-a adăpostit într-o unitate militară dezafectată, a ieșit la iveală că, în pușcărie, unde executa o pedeapsă tot pentru omor, a citit cărți de supraviețuire în sălbăticie care, culmea ironiei, îi fuseseră cumpărate chiar de către conducerea penitenciarului, din banii Ministerului Justiției.

Luni la rând, sute de polițiști aduși de la mai multe inspectorate județene, dar și din București, l-au căutat pe fugar, fără rezultat. În toamnă, obosiți după sute de ore suplimentare, fără hrană suficientă și terorizați de puricii și țânțarii care trăiau în ceea ce devenise iadul lui Gânj, polițiștii detașați și-au strâns lucrurile și au plecat.

Polițiștii care l-au căutat degeaba pe Gânj au rămas neplătiți

Pe cale de consecință, Emil Gânj a rămas doar un fugar dintre sutele de fugari pe care Poliția îi caută și care, dacă va exista o informație care să conducă la prinderea lui, va fi dus în fața Justiției. Până la urmă, Gânj a învins, de unul singur, un sistem dotat cu drone, autospeciale de supraveghere cu termoviziune, alte echipamente avansate și chiar câini de urmă.

Ba mai mult, a generat și un scandal intern după ce o parte din polițiștii implicați în căutări și-au anunțat liderii de sindicat că orele suplimentare lucrate pe câmpurile din Mureș și Bistrița nu au fost remunerate așa cum cere legea.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că se presupune că bărbatul primește ajutor din partea unor persoane care îi oferă adăpost, astfel că poate face față anotimpului rece.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
Primul sondaj după căderea Guvernului Bolojan. Cine e liderul politic în care românii au acum cea mai mare încredere
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Transport pe Lună până din 2030? O companie japoneză colaborează cu SpaceX pentru servicii
Click
Adela Popescu și Radu Vâlcan au schimbat Bucureștiul pe viața la țară. Noi imagini cu casa de la Șușani: „Ne-am mutat sediul aici și sunt foarte încântată”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă ar fi alegeri. Cum a evoluat intenția de vot după două luni de criză politică
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
A fost lansat primul satelit comercial cu energie nucleară