Prima pagină » EXCLUSIV » RECORD pentru finul lui Adi Mutu. Interlopul Alex „Copil Bătrân” se întoarce în arest după doar 16 ore de libertate/Ce acuzații grave i se aduc

RECORD pentru finul lui Adi Mutu. Interlopul Alex „Copil Bătrân” se întoarce în arest după doar 16 ore de libertate/Ce acuzații grave i se aduc

Interlopul Alexandru Mihăilescu – zis și Alex „Copil Bătrân” sau Alex Santiago – a ajuns din nou după gratii, după ce a fost luat în vizor de ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO). Finul celebrului Adrian Mutu s-a bucurat de doar 16 ore de libertate, după ce a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Mihăilescu se afla sub control judiciar și abia ieșise din Penitenciarul Colibași, dar a reușit să stabilească un adevărat record.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, informații-șoc din dosarul de trafic de droguri de mare risc în care Alex „Copil Bătrân” a fost personajul principal. În urma anchetei efectuate de DIICOT, interlopul a ajuns în fața judecătorilor și, apoi, în închisoare.

  • În martie 2024, Alexandru Mihăilescu, prieten foarte bun cu fostul fotbalist Adrian Mutu, a fost „săltat” de DIICOT pentru trafic de droguri.
  • De-a lungul timpului, finul lui Mutu a mai fost implicat și în alte dosare penale care au vizat aceeași infracțiune.
  • Ulterior, Alexandru Mihăilescu a acuzat mai mulți polițiști de la BCCO Pitești de abuz în serviciu în cazul anchetei care a dus la arestarea lui preventivă și trimiterea în judecată. (mai multe detalii AICI)
  • Tribunalul Argeș l-a condamnat pe Alexandru Mihăilescu doar pentru una dintre acuzațiile de trafic de droguri, la pedeapsa minimă pentru o astfel de faptă, deși fusese condamnat anterior, definitiv, tot pentru trafic de droguri. (alte informații AICI)

După ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au finalizat ancheta, Alex „Copil Bătrân” a fost reținut și arestat preventiv, iar după trimiterea sa în judecată magistrații – timp de un an și jumătate – au stabilit prelungirea succesivă a măsurii arestarii preventive a acestuia.

Alex „Copil Bătrân” a tras în piept aer de libertate

Marți, 2 septembrie 2025 – potrivit informațiilor obținute, în exclusivitate, de Gândul – magistrații de la Curtea de apel Pitești au analizat cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de Alexandru Mihăilescu.

La baza cererii de revocare a arestării preventive au stat unele „probleme” care au apărut în cursul anchetei, legate de colaboratorul DIICOT Pitești din dosarul lui Alex „Copil Bătrân”.

Instanța piteșteană a decis înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura controlului judiciar și lăsarea de îndată în libertate a lui Mihăilescu, în cazul în care nu era reținut sau arestat în alte cauze.

În consecință, în seara zilei de marți, în jurul orei 20.00, Alex „Copil Bătrân” a părăsit sediul Penitenciarului Colibași și a tras în piept aer de libertate.

Întâlnire-surpriză cu ofițeri BCCO

Potrivit surselor judiciare, Alex „Copil Bătrân” a mers – miercuri dimineață – la Spitalul Județean Pitești. Acolo a primit tratament împotriva unei boli pe care a contractat-o în penitenciar.

Ulterior, Alex „Copil Bătrân” s-a deplasat la sediul IPJ Pitești, pentru a fi luat în evidența Serviciului de Supraveghere, potrivit prevederilor legii în cazul măsurii controlului judiciar.

Numai că Alexandru Mihăilescu a avut parte de o surpriză uriașă. La sediul IPJ Pitești s-au prezentat ofițeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), cu mandat de aducere a interlopului la sediul DIICOT Pitești. Acesta era suspectat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă care ar fi fost comisă chiar în perioada în care a fost încarcerat.

Astfel, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de Gândul, Alex „Copil Bătrân” a fost reținut pentru 24 de ore și trimis în fața judecătorilor pentru a se stabili ce măsură preventivă va fi luată împotriva sa.

Sursele Gândul au precizat că interlopul Mihăilescu s-a bucurat de aproape 16 ore de libertate, după ce a petrecut 18 luni după gratii.

Alex „Copil Bătrân” și-a văzut pentru copilul pentru prima oară

Aceleași surse judiciare au mai declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că Alex „Copil Bătrân” a reușit – în cele 16 ore de libertate de care s-a bucurat – să își vadă pentru prima oară copilul. Acesta s-a născut la o lună după arestarea sa preventivă.

Gândul a intrat și în posesia unor informații legate de circumstanțele pe care le-au avut în vedere magistrații piteșteni atunci când au decis plasarea lui Mihăilescu sub control judiciar și lăsarea acestuia în libertate.

La momentul judecarii cererii de revocare, avocatul lui Alex „Copil Bătrîn” a explicat în fața judecătorilor că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive nu mai subzistă.

De ce? Pentru că același dosar a fost anchetat de DIICOT – Structura Centrală, iar probele administrate în cadrul cercetării noului dosar au arătat că respectivul colaborator al DIICOT Pitești ar fi indus în eroare organele judiciare.

Acesta a procurat droguri de la o persoană, necunoscută, însă a pretins că le-a cumpărat de la Alexandru Mihăilescu.

În cauza de la DIICOT – Structura Centrală s-a dispus arestarea preventivă a colaboratorului din dosar.

Avocatul lui Alex „Copil Bătrân”: „Un soi de răzbunare pentru eșecul anchetei anterioare”

„Judecătorii piteșteni au putut aprecia faptul că temeiurile avute în vedere inițial în cazul lui Alex Copil Bătrân nu mai au aceeași forță probantă, astfel că nu se mai impune arestarea preventivă a acestuia”, a explicat Nelu Tașcă, avocatul lui Alex „Copil Bătrîn”, în exclusivitate pentru Gândul.

Avocatul Nelu Tască a mai declarat că nu comentează în legatură cu noile acuzații aduse de catre DIICOT Pitești clientului său. Totuși, avocatul a precizat că momentul si modalitatea în care s a dispus, din nou, reținerea clientului său au fost, la o primă vedere,  „un soi de răzbunare pentru eșecul anchetei anterioare”.

Surse judiciare au declarat pentru Gândul, în exclusivitate, că Alex „Copil Bătrân” a fost reținut preventiv, joi seară, pentru 30 de zile, fiind acuzat că în penitenciar a făcut trafic de droguri.

A vândut cocaină unor ofițeri sub acoperire

În anul 2019, Alexandru Mihăilescu a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru că a vândut cocaină unor ofițeri sub acoperire.

Alexandru Mihăilescu a fost acuzat de trafic de cocaină, în formă continuată, în data de 6 februarie 2019, după un flagrant la care au participat doi ofițeri sub acoperire.

  • Alex „Copil Bătrân” a fost reținut în parcarea unui mall din Piteşti.
  • Ulterior, instanța l-a condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi, pentru o perioadă.
  • De asemenea, a fost obligat să plătească 9.000 de lei către stat, cheltuieli de judecată.

Alexandru Mihăilescu era monitorizat de aproape doi ani de către DIICOT, sub suspiciunea că vindea droguri în Bucureşti, Piteşti şi Curtea de Argeş. Urmărirea a început din aprilie 2017, atunci când la DIICOT Piteşti s-a înregistrat un denunţ împotriva acestuia, pentru trafic de droguri. La câteva luni de la începerea cercetărilor, în anturajul lui Alexandru Mihăilescu a fost introdus un investigator sub acoperire, care a cumpărat mai multe cantități de droguri de la acesta.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Povestea tânărului care, la 21 de ani, a câștigat la loto 28 de milioane de dolari. Decizia care l-a ajutat să nu ajungă la faliment
Cancan.ro
'Gardianul secretelor' din Apărarea Rusiei a murit subit de Crăciun! A fost cea mai discretă figură din anturajul lui Vladimir Putin
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin va băga mâna în buzunarele contribuabililor ruşi pentru a-şi finanţa războiul din Ucraina. Măsuri economice dure
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Metoda scandinavă de dormit: Funcționează sau nu?