Prima pagină » Economic » Bănca Mondială a finalizat raportul privind potențialul energiei eoliene offshore. Sebastian Burduja: „Suntem primii și trebuie să rămânem în frunte”

Bănca Mondială a finalizat raportul privind potențialul energiei eoliene offshore. Sebastian Burduja: „Suntem primii și trebuie să rămânem în frunte”

Bănca Mondială a finalizat raportul privind potențialul energiei eoliene offshore. Sebastian Burduja: „Suntem primii și trebuie să rămânem în frunte”

Studiu Offshore Wind Roadmap for Romania” realizat de Banca Mondială, lansat după doi ani de cerecetări, evidențiază potențialul și impactul dezvoltării energiei eoliene offshore în România, precum și oportunitățile economice și sociale pe care această industrie le poate aduce. Este vorba de proiecte de până la 19 miliarde de euro până în 2035, 7GW noi pentru sistemul energetic național și până la 77.000 de noi locuri de muncă. „Energia eoliană din Marea Neagră este o șansă unică de dezvoltare a României, pe care nu avem voie să o ratăm. Suntem primii și trebuie să rămânem în frunte!”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei a anunțat, vineri, lansarea în premieră, după doi ani de muncă, a raportului „Offshore Wind Roadmap for Romania”, un studiu realizat de Banca Mondială, care evidențiază impactul și potențialul dezvoltării energiei eoliene offshore în România, precum și oportunitățile economice și sociale pe care această industrie le poate aduce țării. Raportul, lansat după un efort de doi ani de zile, a fost susținut integral din fonduri nerambursabile puse la dispoziție de Comisia Europeană (DG Reform).

„Energia eoliană offshore este verde, la un preț competitiv”

Sebastian Burduja consideră „fascinante” datele publicate de experții de talie mondială care au analizat în premieră zona economică exclusivă românească din Marea Neagră. Este vorba de un potențial total al producției de energie electrică din surse eoline din larg de 76GW, 22GW pe platformă fixă și 54 GW plutitoare; viteza vântului de 7,5-8 m/s; posibilitatea de a dezvolta proiecte între 3GW și 7GW până în 2035.

„Energia eoliană offshore este verde, la un preț competitiv și cu efecte mari de multiplicare în economia locală. Anul viitor, cu sprijin continuu de la Banca Mondială, Comisia Europeană și Departamentul de Stat al SUA, vom finaliza studiul privind amplasamentele optime pentru viitoarele centrale eoliene”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Raportul vine în contextul în care, în aprilie, Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat proiectul de lege privind energia eoliană offshore, proiect de lege inițiat de către ministerul de resort. Proiectul fusese pus în dezbatere publică în august anul trecut și, la acea dată ministrul estima că, în ritmul impus de proiectul de lege, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Național primul MW de energie eoliană produsă offshore.

„Ministerul Energiei poate acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea sau exploatarea centralelor electrice eoliene offshore, în beneficiul  perimetrelor eoliene offshore, cu condiția punerii acestora în funcțiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data închiderii contractului de concesiune”, se arată în textul legii.

Două scenarii identificate

„Am reușit anul acesta să adoptăm legea energiei eoliene offshore, România devenind prima țară din bazinul Mării Negre cu un cadru legal clar și atractiv pentru investitori. Suntem cu câțiva pași înaintea tuturor celorlalte state din regiune și trebuie să menținem tempoul. Dacă vom fi în continuare primii, avem oportunitatea să devenim hub pentru întreaga regiune și să ne jucăm până la capăt rolul de lider în asigurarea securității și independenței energetice”, a declarat vineri ministrul Energiei.

Raportul indică două scenarii, conform informării transmise de reprezentanții instituției.

  • Scenariul cu creștere redusă vizează 150 de turbine instalate prin 5 proiecte, până în 2035. Valoarea investiției s-ar ridica la 9 miliarde de euro, capacitate instalată de 3 GW, care va asigura 16% din necesarul de energie al țării. În ceea ce privește lanțul de aprovizionare și impactul economic, România va avea 28% conținut local și vor fi create aproximativ 21.000 de locuri de muncă.
  • Scenariul cu creștere intensivă vizează 360 de turbine instalate prin 7 proiecte, până în 2035. Valoarea investiției va fi de aproximativ 19 miliarde de euro, capacitate instalată de 7 GW, care va asigura 37% din necesarul de energie al țării. În ceea ce privește lanțul de aprovizionare și impactul economic, România va avea 38% conținut local și vor fi create aproximativ 77.000 de locuri de muncă.

Prin acest Roadmap, Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a dezvolta infrastructura necesară pentru integrarea energiei din surse offshore, colaborând cu partenerii internaționali și statele din regiunea Mării Negre pentru a crea un lanț de aprovizionare robust și competitiv,.

Potrivit sursei citate, se vor intensifica și eforturile pentru utilizarea porturilor românești în producția și construcția echipamentelor necesare centralelor electrice eoliene offshore, astfel va fi consolidată poziția României ca un centru regional în domeniul energiei regenerabile.

„Raportul evidențiază necesitatea atragerii de investiții private și a accesării fondurilor europene pentru dezvoltarea parcurilor eoliene offshore. România are oportunitatea de a deveni un lider regional în domeniul energiei eoliene offshore, prin mobilizarea resurselor disponibile și implicarea activă în tranziția energetică europeană”, au conchis oficialii Ministerului Energiei.

Sursa foto: Profimedia – caracter ilustrativ

Citiți și:

Legea privind energia EOLIANĂ offshore a primit votul final în Parlament. Stadiul actului normativ

Legea pentru exploatarea energiei eoliene offshore, în dezbatere publică. Sebastian Burduja: „Potențialul eolian la Marea Neagră este unul uriaș”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul unui kilogram de cireșe în 2026: surpriza șocantă din ultimul deceniu
Digi24
Un mitropolit rus decorat de Putin a fost reținut în Cehia pentru că ar fi deținut droguri. Reacția înaltului prelat
Cancan.ro
500 lei în plus la pensie, în luna iunie, pentru acești pensionari din România. Pe ce dată intră banii
Prosport.ro
FOTO. Campioana Valentina Cambei, apariție provocatoare cu tatuajele de pe abdomen şi de pe coapsă la vedere
Adevarul
Forța care e absentă la cele mai importante negocieri din ultimul deceniu. „Irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală”
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
O femeie care a dispărut în urmă cu 32 de ani, pe când era doar o adolescentă, a fost găsită vie
Digi24
Nicușor Dan se pregătește să desemneze premierul. Care ar fi numele cu cele mai mari șanse (surse)
Cancan.ro
Gabriel, un culturist de doar 22 de ani, a fost găsit MORT în casă. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Roberta Anastase la 50 de ani? Transformarea discretă a fostei Miss România 1994
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om