Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » SCANDAL: Clubul de fotbal Real Madrid a stârnit furia fermierilor spanioli. Decizia luată de club care ar putea să-i îndepărteze definitiv pe fani

SCANDAL: Clubul de fotbal Real Madrid a stârnit furia fermierilor spanioli. Decizia luată de club care ar putea să-i îndepărteze definitiv pe fani

SCANDAL: Clubul de fotbal Real Madrid a stârnit furia fermierilor spanioli. Decizia luată de club care ar putea să-i îndepărteze definitiv pe fani

Clubul de fotbal Real Madrid a stârnit o adevărată furie în rândul fermierilor spanioli, după ce a anunțat că a încheiat un parteneriat cu firma britanică Meatless Farm, specializată în producția de alimente vegetale, exprimându-și astfel susținerea pentru reducerea consumului de carne și încurajarea unor obiceiuri alimentare sănătoase.

Implicarea clubului în acest nedorit scandal ar putea să impulsioneze acest proces, dar la fel de bine ar ar putea și să-i coste scump pe fermierii din Peninsula Iberică sau chiar din întreaga lume. Pe de altă parte, nu ar fi de mirare nici ca Real Madrid să piardă o bună parte dintre suporteri, cei puțin pe aceia care nu doresc o viață ”bio”.

Până una-alta, anunțul privind parteneriatul cu Meatless Farm a stârnit numeroase polemici în rândul crescătorilor de animale iberici, care se simt “trădați” de clubul pe care l-au idolatrizat atâția ani. După cum se știe, spaniolii sunt mari amatori de fotbal, iar în jur de 60% dintre fermieri sunt microbiști. 33% sunt fani Real Madrid, spre deosebire de doar 24%, în cazul Barcelonei.

Real Madrid are notorietate în întreaga lume, având 650 de milioane de fani la nivel global. Clubul din Madrid se află în fruntea clasamentului și pe rețelele sociale, cu 251,5 milioane de followers, devansând Barça, un alt club celebru din Spania, potrivit Deloitte.

„Cele două organizații se vor angaja să sensibilizeze societatea cu privire la importanța reducerii consumului de carne pentru a minimiza impactul alimentelor asupra mediului”, se arată în comunicatul publicat de Real Madrid pe site.
Nutriționiștii de la Real Madrid, împreună cu specialiștii de la Meatless Farm, vor să arate cum pot să funcționeze într-o dietă echilibrată alimentele pe bază de plante, ceea ce vom afla chiar de la fotbaliștii clubului care vor împărtăși din experiențele lor.

„Ferma fără carne include atât sustenabilitatea, cât și nutriția, două elemente fundamentale pentru Real Madrid și strategia sa de afaceri. Ca echipă globală avem un rol important de jucat pentru a implica societatea în realizarea de schimbări reale care ajută la crearea unei lumi mai durabile și la îmbunătățirea sănătății și performanței personale”, a declarat Emilio Butragueño, directorul de relații instituționale al Real Madrid.

Pentru Morten Toft Bech, fondatorul Meatless Farm, clubul din Madrid este partenerul perfect pentru a face cunoscută această campanie de reducere a consumului de carne, demers care devine tot mai important în condițiile schimbărilor climatice actuale.

Real Madrid este partenerul perfect pentru a atinge acest obiectiv, deoarece se numără printre cluburile de frunte în ceea ce privește angajamentul față de sustenabilitate. Are valorile, ambiția, experiența, acoperirea și influența pentru a ajuta la crearea unei mișcări globale care să genereze schimbarea –  Morten Toft Bech.

 

Meatless Farm este o companie britanică, înființată de către Morten Toft Bech în 2016, care a dezvoltat alternative pe bază de plante la carne. Gama de produse include carne tocată, hamburgeri, cârnați și mezeluri – toate 100% vegetale, fără gluten, fiind fabricate cu ingrediente care nu conțin OMG.

Compania are o fabrică în Marea Britanie, iar recent a inaugurat o unitate de producție la Calgary, în Canada. Spre sfârșitul anului în curs, ar urma să intre în funcțiune o fabrică nouă în Olanda.

Carne 100% sintetică

Tendințele pe piață sunt într-o continuă schimbare, iar oferta devine tot mai diversificată și mai inedită. Mai nou, carnea sintetică pare să preocupe tot mai mult. “Țările bogate ar trebui să treacă la carne 100% sintetică, pentru ca emisiile de gaze cu efect de seră să scadă”, susține miliardarul Bill Gates, care este convins că oamenii se vor „obișnui” în timp cu diferența de gust.

O idee de care tot mai multă lume vorbește în ultima vreme, mai ales că s-a trecut deja de la teorie la practică. În 2013, apărea primul burger din carne artificială în Olanda, după care noutățile au devenit tot mai dese. Există chiar și restaurante unde astăzi carnea sintetică se găsește la loc de cinste în meniu. Sunt excepții deocamdată, dar este foarte posibil să facă parte din normal cât de curând.

Recomandarea video

Mediafax
Cancelarul Austriei spune că UE trebuie să reducă urgent prețurile la energie: „Niciun alt factor nu sufocă atât de mult industria europeană
Digi24
Misterul crimelor din Bulgaria: trei bărbați găsiți morți nu mâncaseră de câteva zile, arată autopsiile. Pe ce piste merg anchetatorii
Cancan.ro
Mama lui Adrian Kreiner, milionarul ucis în Sibiu, face dezvăluiri uluitoare despre fosta parteneră a fiului ei: 'Nu credeam!'
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia. „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien”
Mediafax
Piloții și personalul de cabină al unei mari companii aeriene intră joi în grevă. Sunt posibile perturbări majore ale zborurilor
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Turiștii care ajung în România, ținta țepelor șoferilor de ride sharing. Ce a pățit un italian: Bănuiala e că sunt înțeleși între ei
Cancan.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Iași 😢
Ce se întâmplă doctore
Joey din „Friends” a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum Matt LeBlanc, la doi ani de la moartea lui Matthew Perry
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Scandal uriaș! Fabrică rusească de tunuri, dotată cu tehnologie din UE
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cafeaua după masă: aliat al digestiei sau obicei riscant?