Prima pagină » Economic » Ministrul Energiei s-a răzgândit: „Dacă va depăși barilul 110-120 dolari, s-ar putea să ajungem și la pragul psihologic de 10 lei”

Ministrul Energiei s-a răzgândit: „Dacă va depăși barilul 110-120 dolari, s-ar putea să ajungem și la pragul psihologic de 10 lei”

Minstrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis, la mai puțin de o zi după ce contrazicea scenariul în care carburanții ar putea să depășească pragul de 10 lei pe litru din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, că majorările ar putea fi mult mai mari de 3-5 bani. Oficialul spune acum că, dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 de dolari, acest lucru se va reflecta și în prețul benzinei și al motorinei. 

„În momentul de față, depinde foarte mult cât mai durează acest conflict. Pe datele pe care le-am avut acum două zile, acest scenariu era total improbabil. În momentul de față, când ne uităm la cifre, daca barilul de petrol va ajunge la 120-130 de dolari, există acest risc. Dacă va mai crește prețul la tona de motorină, există acest risc. Depinde foarte mult de situația din Orientul Mijlociu, lucru pe care nu-l putem controla. Dacă va depăși barilul 110-120 dolari, va putea să ajungem și la pragul psihologic de 10 lei. Nu-mi doresc să ajungem, facem tot ce ține de noi să absorbim acest șoc”, a transmis Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei și-a revizuit estimările cu privire la prețul carburanților din România, deși cu o zi în urmă a declarat în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD că prețul carburanților va crește cu cel mult 3-5 bani pe litru. De asemenea, Bogdan Ivan a transmis că a luat măsurile necesare pentru a-i împierdica pe furnizori să speculeze situația războiului din Iran, pentru a impune tarife exorbitante.

„Am vorbit cu ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și țin să menționez că am luat măsuri pentru ca prețul la pompă să nu ajungă la 10 lei. Prețul va crește cu cel mult 3 – 5 bani”, a spus ministrul Energiei cu o zi în urmă.

Ministrul Energiei: Suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă

Mai mult decât atât, ministrul spunea că România este asigurată în caz de urgență cu depozite care pot asigura aprovizionarea pentru piața locală aproximativ 90 de zile. Bogdan Ivan a mai transmis că în toate terminalele de pe teritoriul României și în depozite sunt suficienți carburanți pentru a asigura fluxuri normale, fără vreo perturbație. Totuși, România rămâne vulnerabilă în contextul războiului din Iran, deoarece aproximativ 40% din necesarul de import de motorină provine din Arabia Saudită.

„În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (…) Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă”, a mai declarat Ivan la sediul central al PSD.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Roșii „de lux”. Motivul pentru care 1 kilogram de roșii costă 10 lei la Roma
Digi24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Cancan.ro
Triunghiul amoros e istorie pentru senatoarea POT. Cum am surprins-o pe Valentina Aldea
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
SURSE Cine e ministrul care avea bagajele făcute pentru funcția de ambasador în SUA
Mediafax
Liniștea din România ar putea dura 6 luni. Ce scriu ziarele internaționale despre guvernul Niculescu?
Click
Cele 3 zodii care reușesc să își îndeplinească cele mai arzătoare dorințe, între 22 și 31 octombrie. Acești nativi vor plânge de fericire!
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Cancan.ro
Cea mai surprinzătoare ÎMPĂCARE de la Insula iubirii 2026. S-au separat după filmări, dar acum formează din nou un cuplu și noi avem imaginile
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Audi Q7 a fost prezentat oficial în România. Cât costă rivalul lui BMW X5 sau Volvo XC90?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Care este diferența dintre pielea femeilor și cea a bărbaților? Un studiu arată că funcționează după reguli diferite
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc