Prima pagină » Economic » OMV Petrom analizează dacă mai acordă sau nu acționarilor un dividend SPECIAL. Care sunt principalele criterii

OMV Petrom analizează dacă mai acordă sau nu acționarilor un dividend SPECIAL. Care sunt principalele criterii

OMV Petrom analizează dacă mai acordă sau nu acționarilor un dividend SPECIAL. Care sunt principalele criterii

Conducerea executivă a Grupului OMV Petrom încă nu a luat o decizie privind acordarea unui dividend special pentru acționari, pentru profiturile obținute în 2024, pentru care dividendul de bază a început să fie deja plătit, a anunțat Alina Popa, director financiar (CFO) și membru al Directoratului OMV Petrom, la întrebarea reporterului Gândul în cadrul conferinței de presă de prezentare a rezultatelor financiare din primul semestru al anului.

Acționarii Grupului OMV Petrom, printre care se numără și statul român, mai au de așteptat până la finalul lunii septembrie pentru a afla dacă vor primi un dividend special, pe lângă cel de bază, așa cum decisese compania anul trecut, a declarat Alina Popa, în cadrul conferinței de presă de joi.

Grupul OMV Petrom, a încheiat primele șase luni din acest an cu un profit net de 2,08 miliarde de lei, de la 2,62 de miliarde de lei din perioada similară de anul trecut, respectiv o scădere de 21%,  arată rezultatele pentru ianuarie – iunie și trimestru doi din 2025, publicate joi la Bursa de Valori București (BVB).

  • Profitul net a scăzut cu 21% la 2,1 miliarde lei, de la 2,62 miliarde de lei.
  • Investițiile au fost cu 37% mai mari, de 3,3 miliarde lei, cu investiții mai ridicate în Neptun Deep.
  • Contribuția la bugetul de stat a fost de 7,9 miliarde lei.
  • Plata dividendelor de bază record aferente anului 2024 pentru acționarii grupului a început în iunie.

OMV Petrom S.A. (SNP) este deținută în proporție de 51,15% de compania-mamă din Austria, OMV Aktiengesellschaft, 20,69 % de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de persoane juridice (24,39%) și fizice (3,75%), conform datelor oficiale la 30 iunie 2024.

Se evaluează impactul modificărilor legislative

„Dividendul special poate fi acordat în situația în care avem un mediu favorabil de piață și când investițiile sunt finanțate corespunzător. Pentru decizia asupra dividendului special luăm în considerare trei elemente. În primul rând, progresul investițiilor noastre. Avem cel mai mare plan de investiții din istoria noastră, investiții semnificative, deci ne uităm la cum progresează toate aceste investiții, atât Neptun Deep, cât și celelalte investiții semnificative” a detaliat Alina Popa.

Al doilea element ține de cadrul fiscal și de reglementare.

„Așa cum știți, sunt multe modificări legislative care se întâmplă în această perioadă. Suntem în curs de a evalua impactul acestor măsuri și vom vedea cât de mult suntem afectați de acestea”, a precizat directorul financiar al Grupului OMV Petrom.

Al treilea element ține de mediul de piață, prețul țițeiului, prețul gazelor naturale, al energiei electrice și cum influențează acestea rezultatele financiare.

„Vom anunța dacă sa vom acorda sau nu, dacă vom propune sau nu un dividend special până la finalul trimestrului trei. Deci până la final de septembrie vom anunța, indiferent de decizie, piața de capital asupra dividendului special și decizia noastră va fi luată în funcție de aceste trei elemente despre care a vorbit”, a anunțat Alina Popa, la întrebarea Gândul.

Conform politicii de dividende detaliată de directorul financiar, compania acordă un dividend de bază, care este unul progresiv, într-o creștere cuprinsă între 5% și 10% față de anul anterior. Pentru profiturile realizate anul trecut, OMV Petrom a decis o creștere de 7,5%, iar plata a început să fie deja făcută.

În 2024, profitul net al companiei a fost de 4,2 miliarde lei, la un nivel similar cu cel din 2023, de 4 miliarde de lei. Totalul dividendelor plătite în 2024 a fost de 4,4 miliarde lei, cel de bază și cel special.

În conferința de presă din februarie, directorul financiar al companiei preciza, pentru moment, nu există o intenție fermă a managementului privind acordarea unui dividend special, în contextul actualelor evoluții, așa cum se întâmplase la începutul anului trecut, și că se va anunța o decizie la mijlocul acestui an.

La începutul lui 2024, conducerea companiei propusese un dividend pentru 2023 cu o creștere la pragul maxim, din plaja cuprinsă între 5 și 10% de la an, de 0,0413 lei pe acțiune  ulterior aprobat, și anunțase că intenționează să anunțe un dividend special mai târziu în 2024, fără niciun „dacă”.

În urma analizelor, la dividendul de bază 0,0413 lei/acțiune plătit în iunie 2024 s-a adăugat dividendul special de 0,0300 lei/acțiune decis ulterior și plătit în septembrie, ceea ce s-a tradus printr-un randament total al dividendelor de 12,4%.

Dividendul de bază pentru 2024 a fost stabilit la 0,0444 pe acțiune, astfel că un simplu calcul arată că statul primește 572.639.978,364 de lei pentru cele 12.897.296.810 de acțiuni pe care le deține

Recomandăm și:

Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Horoscop 30 decembrie 2025: Echilibru și introspecție la final de an pentru două zodii
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
Imaginile apărute după moartea contabilei din Sibiu dau peste cap ancheta. Femeia suspectată că și-a ucis mama pentru avere ochise deja o altă moștenire
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu arată impecabil în costum de baie, la 47 de ani. Imaginile de pe plaja din Maldive sunt spectaculoase
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Cine va plăti noua taxă de 25 lei pentru coletele extracomunitare în România
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Putin a pus ochii pe o nouă țară. Cum vrea liderul de la Kremlin să-și impună puterea
Cancan.ro
De ce fiica regretatei Codruța Notar din Sibiu a fost reținută abia la 1 an și 6 luni de când și-a ucis mama. Cine a alertat polițiștii
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Pentru prima dată în istorie, astronomii ar fi descoperit o „superkilonovă”