Prima pagină » Știri externe » Apelul direct al lui Donald Trump către Iran și Israel după ce armistițiul încheiat în luna aprilie este sub semnul întrebării

Apelul direct al lui Donald Trump către Iran și Israel după ce armistițiul încheiat în luna aprilie este sub semnul întrebării

Apelul direct al lui Donald Trump către Iran și Israel după ce armistițiul încheiat în luna aprilie este sub semnul întrebării

Președintele Donald Trump a cerut luni, printr-o postare scurtă pe platforma Truth Social, încetarea imediată a schimburilor de focuri dintre Israel și Iran, în contextul în care armistițiul semnat în luna aprilie a picat, iar încercările Statelor Unite de a încheia un armistițiu cu Teheranul nu au mai înregistrat niciun progres.

„Israelul și Iranul trebuie să înceteze imediat «împușcăturile»”, a scris președintele Statelor Unite pe Truth Social.

„Ambele părți, Israelul și Iranul, doresc să încheie un ARMISTIȚIU imediat! Negocierile finale privind „pacea” sunt în curs, cu condiția ca ignoranța sau prostia să nu le stea în cale. Blocada va rămâne în vigoare, cu toată forța și efectul ei, până la încheierea unui „acord final”. Lucrurile ar trebui să se miște repede.“, a mai transmis președintele pe rețelele de socializare.

Iranul a lansat duminică seara valuri de rachete către teritoriul israelian, inclusiv spre Tel Aviv, ca răspuns la atacurile aviației israeliene asupra unor ținte Hezbollah din Beirut. Teheranul a amenințat în același timp că acesta este doar „începutul unei săptămâni întregi de lovituri continue”.

În replică, forțele israeliene au atacat luni dimineața sisteme de apărare aeriană, obiective militare din Teheran și o uzină petrochimică din sud-vestul Iranului.

Donald Trump a declarat public că îi va cere premierului israelian Benjamin Netanyahu să nu riposteze și s-a arătat nemulțumit de bombardamentele anterioare din Liban. Cu toate acestea, Israelul a ignorat solicitările Statelor Unite și a atacat Iranul câteva ore mai târziu.


Recomandările autorului:

Putin neagă că a vândut arme Iranului. În aceiași zi, mai multe documente scurse în presă dovedesc exact contrariul

Diana Șosoacă, dialog direct cu Putin la Sankt Petersburg. Ce l-a întrebat șefa SOS și ce mesaj are Putin pentru români

Acuzații grave la adresa lui JD Vance din partea spionajului israelian. Vicepreședintele SUA este acuzat că a dezvăluit planul Mossadului despre Iran

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!