În copilărie, când locuia la Budapesta, Péter Magyar avea un poster cu Viktor Orbán – pe atunci o figură marcantă a mișcării pro-democratice din țară – atârnat deasupra patului său. Orbán era una dintre numeroasele personalități politice care îi împodobeau dormitorul, a povestit Magyar într-un podcast anul trecut, relatează The Guardian. Acum, însă, politicianul în vârstă de 45 de ani, este cel care pune capăt domniei de două decenii a lui Orban. Potrivit specialiștilor, ziua de astăzi va intra, astfel, în istoria electorală a Ungariei.
Peter Magyar este un politician conservator și deputat în Parlamentul European. El a devenit principalul adversar al prim-ministrului ungar Viktor Orbán, după ce s-a desprins de partidul de guvernământ, Fidesz, în 2024.
Magyar, care a studiat dreptul și este de profesie avocat, a fost un membru mai puțin cunoscut al partidului lui Orbán timp de peste două decenii, a activat ca diplomat la Bruxelles și a ocupat funcții de conducere în cadrul agențiilor de stat. A fost căsătorit cu Judit Varga, o figură marcantă a partidului Fidesz, până în 2023.
Totuși, Magyar a devenit cunoscut în 2024, după ce s-a despărțit de Orban în urma unui scandal politic. Mai exact, după ce s-a aflat că guvernul lui Orbán – care, de ani de zile, își construise imaginea pe apărarea familiilor creștine și protejarea copiilor – a grațiat un bărbat condamnat pentru că ajutase la mușamalizarea unui scandal de abuz sexual într-un centru de plasament pentru copii. Varga, care la momentul respectiv era fosta soție a lui Magyar, și-a dat demisia, alături de președinta Ungariei, Katalin Novák.
Magyar a reacționat la această știre cu o postare virulentă pe rețelele de socializare, în care îi acuza pe oficialii Fidesz că le foloseau pe cele două femei drept țapi ispășitori sau, așa cum scria el: „se ascundeau în spatele fustelor femeilor”.
În acel an, Magyar a înființat Tisza, cu care a obținut și 30% din voturi, în Ungaria, la alegerile pentru Parlamentul European.
Campania sa a fost alimentată în mare parte de nemulțumirea generalizată a opiniei publice față de corupție, în special față de deturnarea a miliarde de euro din fondurile UE, precum și de îngrijorarea legată de creșterea economică lentă a Ungariei.
El a promis că va îmbunătăți relațiile cu Uniunea Europeană, care a blocat fondurile de dezvoltare destinate Ungariei, pe fondul acuzațiilor că Orbán a subminat instituțiile democratice.
Magyar s-a concentrat pe nivelul de trai și pe probleme precum sistemul de sănătate în stare de degradare din Ungaria. Cu toate acestea, el a evitat subiecte precum drepturile comunității L.G.B.T.Q. și a păstrat tăcerea în legătură cu interzicerea paradei Budapest Pride de anul trecut. Și, deși a criticat orientarea lui Orban către Rusia, subliniind lunga istorie a abuzurilor comise de Moscova împotriva Ungariei, el a evitat să vorbească despre războiul din Ucraina.
Născut în 1981, Magyar a mărturisit că a fost atras de politică încă de la o vârstă fragedă. Pentru că a crescut în ultimii ani ai regimului comunist, el îl admira pe Orbán și cercul său de tineri democrați liberali care contestau dominația sovietică la sfârșitul Războiului Rece, scrie The Washington Post.
Magyar a declarat că urmărea dezbaterile parlamentare la televizor încă din perioada școlii primare și că participa la manifestații politice alături de părinții săi. Fiind profund implicat în politica conservatoare, Magyar s-a înscris în partidul Fidesz în 2002, la vârsta de 21 de ani, și a legat prietenii cu alte figuri în ascensiune din cadrul partidului, printre care și Gergely Gulyás, care avea să devină ulterior șeful de cabinet al lui Orbán.
După ce a obținut diploma în drept la o universitate catolică în 2003, Magyar a început să lucreze ca avocat. În 2006, pe când Fidesz se afla în opoziție, el a oferit asistență juridică pro bono demonstranților antiguvernamentali arestați în timpul protestelor violente împotriva guvernului socialist de atunci.
În același an, s-a căsătorit cu colega sa avocat Judit Varga, care avea să devină ulterior unul dintre cei mai importanți miniștrii ai lui Orbán. Cuplul s-a mutat la Bruxelles în 2009, unde Varga a obținut funcția de consilier al unui deputat maghiar în Parlamentul European.
În timpul anilor petrecuți în străinătate, pe lângă perioada în care a fost tată casnic pentru cei trei copii ai lor, Magyar a lucrat pentru Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei și ca diplomat în cadrul reprezentanței permanente a acesteia pe lângă Uniunea Europeană.
După ce s-a întors în Ungaria împreună cu familia sa în 2018, Magyar a ocupat funcții de conducere în cadrul mai multor instituții afiliate statului. Între timp, Varga a început să câștige teren în cadrul Fidesz și a fost numită ministru al Justiției în 2019. Alături de Katalin Novák, o aliată a lui Orbán care în 2022 a devenit cea mai tânără președintă a Ungariei și prima femeie care a deținut această funcție, Varga era considerată de mulți o posibilă succesoare a lui Orbán.
Însă un scandal politic din 2024 avea să schimbe în scurt timp traiectoria personală și politică a lui Magyar și să transforme radical scena politică maghiară.
După întoarcerea de la Bruxelles, relația lui Magyar cu Varga s-a deteriorat, iar cei doi au divorțat în 2023.
În anul următor, Varga a fost implicată într-un scandal care a zguduit Ungaria, după ce s-a aflat că președinta Novák acordase grațierea unui complice condamnat într-un caz de abuz sexual asupra copiilor. Decizia a șocat țara și a dus la demisia lui Novák, în timp ce Varga, care susținuse grațierea, și-a dat și ea demisia.
A doua zi, Magyar a acordat un interviu amplu popularului canal maghiar de YouTube Partizán, în care a rupt public legăturile cu Fidesz, acuzând guvernul lui Orbán de corupție sistemică și de faptul că acționează în interesul unui cerc restrâns de elite politice și economice.
Interviul a devenit rapid viral, înregistrând peste 2 milioane de vizualizări într-o țară cu o populație de mai puțin de 10 milioane de locuitori, și l-a transformat pe Magyar, peste noapte, dintr-un insider relativ necunoscut într-o figură politică de anvergură națională.
În săptămânile care au urmat, el și-a intensificat criticile la adresa guvernului și a început să organizeze evenimente publice. Pe 15 martie, de Ziua Națională a Ungariei, s-a adresat miilor de susținători adunați la Budapesta și a anunțat planurile de a lansa o nouă mișcare politică care urma să devină ulterior Partidul Tisza.
În luna iunie a acelui an, Tisza a obținut 30% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, iar Magyar a devenit deputat european.
La scurt timp după ce s-a distanțat de guvern, Varga l-a acuzat pe Magyar de comportament abuziv pe durata căsătoriei lor. Magyar a negat acuzațiile, afirmând că acestea făceau parte dintr-o campanie politică menită să-l discrediteze după ce s-a întors împotriva partidului de la guvernare.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: