De la „Doctrina Monroe”, la „Doctrina Donroe”. Artificiul folosit de Donald Trump pentru intervenții militare în emisfera vestică

Într-o schimbare bruscă a politicii externe a Statelor Unite, emisfera vestică a devenit teatrul central de acțiune al Statelor Unite în străinătate. Nu de puține ori, oficiali de la Washington au afirmat că obiectivul principal este dominația americană asupra „jumătății sale” de planetă. În ultimele zile, acest lucru a devenit mai mult decât evident. La câteva ore după ce forțele americane au descins în Caracas și l-au capturat pe Nicolas Maduro, Donald Trump a menționat „Doctrina Donroe”, o alterare a numelui doctrinei Monroe din secolul XIX.

În ziua de astăzi, Doctrina Monroe este justificată prin necesitatea de a restaura și menține supremația Statelor Unite în emisfera vestică, în contextul competiției geopolitice intense cu celelalte puteri mondiale, în special China.

LIVE UPDATE 🚨 Brigitte Bardot este înmormântată miercuri în Saint-Tropez. Soțul actriței dezvăluie cauza morții

12:13

VIDEO Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă balistică și 95 de drone în cursul nopții. Cel puțin doi morți și nouă răniți

12:09

De ce se folosesc Statele Unite în 2026 de Doctrina Monroe?

Doctrina a fost prezentată ca parte a celui de-al șaptelea mesaj anual al președintelui către Congres, precursorul actualului State of the Union. Deși a fost inclusă în înregistrările oficiale ale Congresului, ea a rămas o declarație unilaterală de politică externă, nu o lege ratificată.

Dacă în anul 1823, președintele Statelor Unite de atunci, James Monroe, aspira să împiedice puterile europene să se amestece în emisfera vestică. În prezent, puterea concurentă este China, care a acumulat o putere politică și economică enormă în America Latină în ultimele decenii.

Doctrina „Donroe” este o reinterpretare recentă care extinde principiul original din secolul XIX de la unul defensiv la unul ofensiv. Aceasta justifică intervențiile directe pentru a proteja interesele comerciale și strategice ale SUA, inclusiv controlul asupra resurselor energetice și minerale din regiune. În prezent, administrația Donald Trump a revitalizat doctrina pe care a utilizat-o pentru a justifica, într-un fel sau altul, acțiunile din Venezuela și pentru a reafirma controlul Statelor Unite din această zonă.

În primă instanță, în secolul XIX, SUA nu avea puterea militară pentru a impune hegemonia în zonă, dar se bazau în primă fază pe flota britanică pentru a descuraja alte puteri. Mai târziu, a Washingtonul s-a folosit de doctrina Monroe pentru a bloca expansiunea ideologică a Uniunii Sovietice în Americi. Astăzi, SUA a revitalizat această doctrină pentru a combate expansiunea Chinei în regiune.

Abordarea lui Donald Trump este una pur pragmatică

Operațiunea din Venezuela a fost o demonstrație de forță prin care Statele Unite au arătat determinarea administrației Trump pentru stabilirea unei hegemonii în emisfera vestică.

Un control mai puternic asupra emisferei, și în special asupra Americii Latine, promite beneficii majore, atât politice, cât și economice. Sunt în joc resurse naturale ample, poziții strategice de securitate și piețe profitabile, toate acestea în condițiile în care în ultimii ani, dominația Chinei pe piețele economice sud-americane începe să prindă contur.

În ultima perioadă, America de Sud s-a schimbat în favoarea Statelor Unite, iar mulți lideri sud-americani s-au raliat la politica lui Donald Trump. Datorită acestui fapt, mulți analiști au început să numească abordarea administrației Donald Trump față de lumea sud-americană drept „Doctrina Donroe”.

China a devenit al doilea partener comercial ca mărime al Americii Latine, cu un comerț bilateral care a atins 518,47 miliarde de dolari în anul 2024. Investițiile chineze vizează în principal sectoare precum mineralele critice (litiu, cupru), agricultura și energia. Statele Unite concurează prin urmare cu Beijingul în cursa pentru mineralele rare și alte forme de energie în zona Americii de Sud.

Doctrina Brejnev

Pe lângă cele două sfere de influență despărțite de „Cortina de Fier” care au apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a implementat o doctrină similară cu Doctrina Monroe a Statelor Unite. Prin urmare, Moscova a adoptat Doctrina Brejnev, prin care sovieticii și-au definit o sferă de influență geografică exclusivă unde își rezervă dreptul de a interveni fără interferențe din partea celorlalte mari puteri. În timp ce Doctrina Monroe se baza inițial pe apărarea independenței statelor vecine față de puteri externe, Doctrina Brejnev justifica intervenția militară pentru a menține regimurile socialiste și a limita suveranitatea statelor din cadrul blocului sovietic.

În prezent, Moscova folosește o logică similară cu cea a Statelor Unite pentru a justifica influența în fostele republici sovietice, unde invocă securitatea națională și protecția minorităților ruse ca motive de intervenție.

Doctrina „Sferelor de Interes” a Chinei

China este și ea în căutarea unei dominații regionale și contestă prezența militară a SUA, în timp ce promovează o ordine multipolară unde marile puteri pot să își gestioneze propriile vecinătăți fără amestec extern. Deși Beijingul respinge oficial termenul de „Doctrină Monroe”, acțiunile sale din Indo-Pacific urmează un tipar similar.

China invocă adesea „drepturile istorice” și nevoia de „securitate regională” pentru a-și justifica prezența în Mara Chinei de Sud și contestă în acest fel legitimitatea intervențiilor externe, în special americane, în ceea ce se consideră a fi „curtea din spate” a Beijingului.

Doctrina Françafrique, modul prin care Franța menține dominația în Africa Subsahariană

La fel ca marile puteri menționate mai sus, Franța are și ea propria doctrină, „Françafrique”, care este considerată echivalentul francez al Doctrinei Monroe pentru Africa Subsahariană. Ambele versiuni doctrinare, atât cea americană cât și cea franceză, vizează menținerea unei influențe exclusive asupra fostelor colonii sau regiuni vecine prin legături economice, politice și militare strânse.

În acest sens, Franța a atacat țări africane de mai multe ori de la decolonizarea din 1960 și până în prezent, justificând aceste acțiuni prin „acorduri de cooperare” și rolul de garant al stabilității, similar modului în care SUA au intervenit în Panama sau Haiti sub egida Doctrinei Monroe.

Ce este doctrina Monroe?

Doctrina Monroe a fost articulată în mesajul anual al președintelui James Monroe către Congresul american, la 2 decembrie 1823. Puterile europene de la acel moment, potrivit președintelui Monroe, erau obligate să respecte „emisfera vestică de interes” a Statelor Unite.

Potrivit acestei doctrine, Statele Unite avertizau națiunile europene că nu vor tolera colonizări suplimentare sau monarhi marionetă în America de Sud. Doctrina a fost concepută pentru a răspunde preocupărilor majore ale momentului, dar a devenit curând un cuvânt de ordine al politicii externe a Statelor Unite în emisfera vestică.

Doctrina Monroe a fost invocată în anul 1895, atunci când guvernul SUA a exercitat presiuni diplomatice și militare în sprijinul președintelui mexican Benito Juárez, sprijin care i-a permis să conducă o revoltă reușită împotriva împăratului Maximilian, care fusese pus la putere în Mexic de către Franța.

James Monroe

Corolarul Roosevelt, o extensie a Doctrinei Monroe

Aproape 40 de ani mai târziu, în 1904, creditorii europeni care au finanțat mai multe țări din America Latină, au amenințat cu o intervenția armată pentru a colecta datoriile. Președintele SUA de la acel moment, Theodore Roosevelt, a proclamat imediat dreptul Statelor Unite de a exercita o „putere polițienească internațională” pentru a combate astfel de „fărădelegile cronice”, potrivit așa-numitului Corolar Roosevelt, o extensie a Doctrinei Monroe.

Theodore Roosevelt

Doctrina Monroe și criza rachetelor din Cuba

În 1962, Doctrina Monroe a fost invocată simbolic atunci când Uniunea Sovietică a început să construiască bazele de lansare a rachetelor în Cuba. La acel moment, cu sprijinul Organizației Statelor Americane, o organizație internațională ce reunește majoritatea țărilor din emisfera vestică, John F. Kennedy a reușit să instaureze o carantină navală și aeriană în jurul Cubei.

Statele Unite au încercat de mult timp să încline balanța în America Latină, unde au sprijinit de-a lungul timpului lovituri militare de stat, au desfășurat operațiuni secrete și au invadat canalul Panama. Politica externă a Statelor Unite a fost adesea legată de ideologie. În timpul Războiului Rece, a existat un efort de a susține capitalismul, chiar dacă acest lucru a însemnat să sprijine dictatori. În ultimele decenii, pe măsură ce atenția s-a îndreptat către războaie și hegemonie în cealaltă emisferă, Statele Unite au pus mai mult accentul pe democrație și liber schimb în America Latină.

John F. Kennedy

Recomandările autorului:

Danemarca respinge pretențiile teritoriale lui Trump asupra Groenlandei: „SUA nu are dreptul să anexeze niciun teritoriu danez”

Liderul suprem al Iranului se pregătește să fugă la Moscova dacă revoltele din Iran scapă de sub control. Ce presupune „planul B“ al ayatollahului

După Venezuela, D. Trump amenință și Columbia cu o „operațiune specială”: „Mi se pare o idee bună!” Președintele Columbiei îi răspunde: „Veți dezlănțui furia poporului!”