Prima pagină » Știri externe » România a solicitat activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. „UE poate să deconteze maxim 75% din costuri pentru repatriere”

România a solicitat activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. „UE poate să deconteze maxim 75% din costuri pentru repatriere”

Ruxandra Radulescu
România a solicitat activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat la DIGI 24 că România, alături de alte cinci state europene, a solicitat activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Acest gest e menit să vină în sprijinul cetățenilor care așteaptă să fie repatriați din țările afectate de război.

Vicepreşedinta Comisiei Europene a precizat că Uniunea Europeană poate să deconteze o sumă de cel mult 75% din costurile pentru repatriere, în baza anumitor condiții pe care fiecare stat membru le cunoaște deja.

„Mecanismul de protecție civilă poate fi activat de șase state membre, printre care da, și România au solicitat activarea acestui mecanism pentru a putea permite repatrierea, operațiunea de repatriere pentru cetățenii Uniunii Europene.

Sigur există o consecință directă a activării acestui mecanism, și anume că Uniunea Europeană poate să finanțeze, să deconteze o parte din costuri, maxim 75% din costuri, pentru repatriere, cu anumite condiții, bineînțeles, pe care fiecare stat membru le cunoaște”, a declarat Roxana Mînzatu.

„Mecanismul de protecție civilă, sigur, permite și o bună coordonare a operațiunilor, a resurselor între statele membre, așa încât există o valoare adăugată clară a intervenției europene pe aceste activități”, a mai adăugat vicepreședinta Comisiei Europene.

„Este celulă de criză, ca să spunem așa, și suntem complet mobilizați”

Roxana Mînzatu a precizat că celelalte țări care au solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu sunt: Italia, Slovacia, Austria, Franța și Luxemburg.

„În afară de asta, mecanismul de protecție civilă permite și o bună coordonare a a operațiunilor, a resurselor între statele membre, așa încât există o valoare adăugată clară a intervenției europene pe aceste activități.

Vorbim despre aceste operațiuni de evacuare și de transport al celor care au nevoie înapoi către țările din care provin. Vorbim și de alte state membre: Italia, Slovacia, Austria, Franța, Luxemburg, până la ora aceasta.

Situația este într-o anumită dinamică.  Toate detaliile cu privire la operațiunile fiecărei țări le aflați de la fiecare stat membru. Aici, la Comisia Europeană, eu, în calitate de vicepreședinte responsabil cu situațiile de urgență, și colega mea comisara (Hadja – n.red.) Lahbib, care se ocupă direct de mecanismul de protecție civilă, dăm tot suportul să se întâmple rapid toate demersurile și să sprijinim cât mai rapid.

Este celulă de criză, ca să spunem așa, și suntem complet mobilizați. Dar, mai departe, operațiunile țin de fiecare stat membru. Nu e coordonată operațiunea propriu-zisă de transport, aeronavele, de la Bruxelles, ci ține de eforturile fiecărui stat membru care a cerut activarea acestui mecanism”, arată Roxana Mînzatu.


FOTO: Mediafax/Envato

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Cât cheltuie părinții din România în primul an de viață al copilului?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!