Reînnoirea eforturilor pentru un acord de pace care să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei vine într-un moment de vulnerabilitate acută pentru Kiev și de oportunitate incontestabilă pentru Moscova. Prezentată ca o cale pragmatică pentru a pune capăt luptelor, propunerea se dezvăluie, în schimb, ca un efort extrem de politizat al Kremlinului de a-și consolida câștigurile, de a fractura Ucraina pe plan intern și de a reconfigura peisajul de securitate al Europei în avantajul pe termen lung al Rusiei.
Potrivit New York Times, se discută deja despre un acord format din „4 pachete” – mai multe detalii AICI.
Pentru factorii de decizie politică europeni și britanici, înțelegerea naturii acestei propuneri și a contextului coercitiv în care este lansată devine crucială, consideră Amelia Hadfield și Margaryta Khostova într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).
Departe de a garanta stabilitatea, acceptarea unui astfel de acord în orice formă apropiată de cea actuală ar expune continentul la riscuri și mai mari.
Momentul acțiunii Rusiei este calculat, avertizează Amelia Hadfield și Margaryta Khostova. Ucraina se confruntă simultan cu două crize: un scandal major de corupție și o urgență energetică continuă , în contextul în care rachetele rusești distrug sistematic infrastructura electrică a țării.
„Eforturile anti-corupție ale Ucrainei sunt mai puternice ca niciodată, dar corupția pătează totuși reputația președintelui Zelenski, deoarece a expus persoane din cercul său apropiat.
Poate cel mai semnificativ lucru este că termenii principali abia s-au schimbat de la cererile Rusiei formulate începând cu decembrie 2021. În afară de ajustări simbolice, există puține indicii de compromis.
În cele din urmă, scurgerile de informații sugerează cu tărie că documentul ințial a fost scris la Moscova, ajustat oarecum și apoi prezentat ca și cum ar proveni din partea americană.
Aceasta echivalează cu o încercare calculată de a crește presiunea asupra Kievului prin crearea percepției unei susțineri din partea SUA”, mai scriu Amelia Hadfield și Margaryta Khostova.
Dincolo de problemele teritoriale, mai multe prevederi dezvăluie un obiectiv mai profund: remodelarea Ucrainei din interior pentru a asigura o pârghie politică rusească permanentă. Clauzele referitoare la drepturile lingvistice și religioase nu sunt benigne.
„Ele reînvie narațiunea îndelungată a Kremlinului de apărare a vorbitorilor de limbă rusă și de protejare a legăturilor spirituale tradiționale.
Aceste argumente au servit în mod repetat drept pretext pentru interferență și destabilizare. Integrarea unor astfel de idei într-o înțelegere formală ar instituționaliza capacitatea Rusiei de a perturba politica ucraineană pe termen nelimitat.
Cu toate acestea, diplomații ucraineni par să fi avut un oarecare succes în realizarea unor modificări limitate.
Sergiy Kyslytsya , ambasadorul Ucrainei la ONU, a declarat pentru Financial Times că Washingtonul pare dispus să renunțe la plafonul propus de 600.000 de persoane pentru forțele armate ucrainene, o restricție care ar fi subminat grav apărarea națională. În plus, ar fi putut exista modificări la interdicția propusă privind prezența personalului NATO pe teritoriul ucrainean”, continuă Amelia Hadfield și Margaryta Khostova.
Aceste amendamente, însă, nu modifică liniile roșii fundamentale ale Ucrainei. Kievul nu poate accepta niciun acord care recunoaște anexările Rusiei sau compromite integritatea sa teritorială.
Nici Ucraina nu va fi de acord cu prevederi care îi constrâng apărarea viitoare, predetermină alinierea sa geopolitică sau stabilesc limitele pentru o eventuală integrare în UE și NATO. Garanțiile de securitate trebuie să fie credibile și obligatorii, nu gesturi retorice care lasă Ucraina vulnerabilă. Și orice soluționare durabilă trebuie să includă mecanisme pentru urmărirea penală a crimelor de război.
„Aceste principii sunt fundamental incompatibile cu cerințele Rusiei. Schimbările limitate realizate până în prezent evidențiază dezechilibrul mai amplu: Ucraina luptă pentru protecții marginale, în timp ce Rusia solicită concesii substanțiale care ar slăbi victima și ar face-o dependentă strategic.
După cum a avertizat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, trebuie să trecem de la o situație în care Rusia pretinde că negociază la o situație în care trebuie să negocieze.
Numai atunci când Rusia se va confrunta cu o presiune reală vor deveni posibile negocieri semnificative. Până atunci, orice pretins acord de pace rămâne un instrument de coerciție, nu o cale către o stabilitate reală”, încheie Amelia Hadfield și Margaryta Khostova.
RECOMANDAREA AUTORULUI: