Prima pagină » Știri externe » Secetă severă în 2026. Marea Britanie ia primele măsuri. „Lucrurile încep să devină serioase, ne confruntăm cu o presiune tot mai mare”

Secetă severă în 2026. Marea Britanie ia primele măsuri. „Lucrurile încep să devină serioase, ne confruntăm cu o presiune tot mai mare”

Secetă severă în 2026. Marea Britanie ia primele măsuri. „Lucrurile încep să devină serioase, ne confruntăm cu o presiune tot mai mare”

Companiile de apă din Marea Britanie și guvernul întocmesc planuri de urgență pentru o secetă severă în 2026. Anul viitor se anunță a fi o provocare de proporții, iar specialiștii spun că nimic nu va semăna cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii. 

Potrivit The Guardian, directorii unei importante companii de apă au declarat că sunt „extrem de îngrijorați” de perspectiva unei ierni cu precipitații mai mici decât media înregistrată până acum, iar prognoza pe termen lung a Met Office scoate în evidență un scenariu îngrijorător.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla, deficitul de apă ar însemna luarea unor măsuri drastice de reducere a consumului.

  • Semnale de alarmă au apărut, de mai mult timp, și în România, iar Gândul a prezentat – în exclusivitate – situația alarmantă din Delta Dunării. (toate detaliile AICI)
  • În luna august, de altfel, România s-a aflat în secetă pedologică. În sol se găsea sub 50% din capacitatea de a înmagazina apă. (informații îngrijorătoare AICI)
  • Fermierii români au fost grav afectați atât de creșterea TVA-ului, cât și de scumpirea combustibililor, iar vara secetoasă a acestui an accentuat greutățile. (mai multe detalii AICI)

„Ordin local de restricționare a apei”

Secetele sunt, în general, evenimente care se produc pe mai mulți ani. Deși o mare parte din Anglia a fost cuprinsă de secetă, în această vară, din cauza interdicțiilor privind furtunurile pe mari porțiuni ale țării lucrurile nu au stat atât de rău pe cât ar fi putut fi.

  • Britanicii nu au mai avut voie să folosească furtunurile de apă pentru a-și uda grădinile, pentru a-și umple piscinele (nici măcar piscinele mici, gonflabile, pentru copii) sau pentru a-și curăța suprafețele exterioare ale casei.
  • Interdicția a vizat spălarea mașinilor și chiar umplerea căzilor pentru hidromasaj. 

În anul 2024, toamna și iarna au fost ploioase. Rezervoarele erau pline, iar apele subterane – stocarea apei sub sol – erau în cantități suficiente. Însă lunile de vreme secetoasă record au însemnat că o mare parte din acea apă a fost utilizată și nu a fost înlocuită, în ciuda precipitațiilor medii din septembrie și octombrie.

Stocarea medie în rezervor este de 63,3%, comparativ cu media de 76% pentru această perioadă a anului. Ardingly, în West Sussex, și Clatworthy și Wimbleball, în Somerset, sunt sub 30%.

Reîncărcarea apelor subterane durează mult mai mult decât încărcarea rezervoarelor, iar situația din Anglia este încă fragilă, în ciuda ploilor recente.

South East Water a solicitat un ordin local de restricționare a apei, care ar interzice unor companii să utilizeze apa pentru curățarea clădirilor și echipamentelor sau umplerea piscinelor hotelurilor.

„Lucrurile încep să devină serioase”

Alastair Chisholm – directorul departamentului de politici și afaceri externe de la Chartered Institution of Water and Environmental Management – a declarat „lucrurile încep să devină serioase”.

În ceea ce privește gestionarea secetei în Regatul Unit, o a doua iarnă secetoasă este momentul în care lucrurile încep să devină serioase.

Avertismentele Met Office privind riscul crescut de secetă, într-o perioadă importantă a anului pentru reîncărcarea resurselor noastre de apă, reprezintă un adevărat semnal de alarmă.

Coroborat cu vremea secetoasă din primăvara și vara viitoare, asta va însemna mai multe ordine de secetă – mai multe captări din râuri atunci când acestea sunt la niveluri scăzute, mai multe interdicții privind furtunurile și, probabil, restricții privind utilizarea apei în anumite zone de business”, a avertizat Chisholm.

Problema rezervelor de apă este un extrem de importantă. Anglia are o populație în creștere, planează riscul unor veri calde și secetoase și, mai mult, nu a fost construit niciun nou rezervor major de peste 30 de ani.

În consecință, țara se bazează pe precipitații constante pentru a menține robinetele în funcțiune, iar atunci când nu există astfel de precipitații apare o problemă serioasă.

„Va dura decenii până vor fi construite rezervoarele de apă”

Alastair Chisholm a mai spus, potrivit The Guardian, că doar construirea de noi rezervoare nu este suficientă. Măsurile de eficicientizare a consumului de apă – pentru companii și locuințe – ar putea fi luate foarte rapid, de exemplu prin oprirea pierderilor, o contorizare inteligentă la nivel național și asigurarea instalării de aparate electrocasnice eficiente din punct de vedere al consumului de apă în locuințele nou construite.

Deși guvernul a fost obsedat de anunțarea de noi rezervoare, a fost mult mai puțin proactiv sau ambițios în ceea ce privește politicile sale de eficientizare a utilizării apei.

  • Va dura decenii până vor fi construite rezervoarele de apă, dar se spune că utilizatorii pot fi sprijiniți pentru a-și reduce, cât mai repede, consumul. Acest lucru este absurd.
  • Nu poate fi pusă o întrebare de tipul „ori, ori” în aceste privințe. Suntem o națiune dens populată, care se confruntă cu condiții meteorologice extreme și variabile, cu o cerere tot mai mare de apă pentru a susține noi locuințe, centre de date, producția de alimente și multe altele.

Fără noi rezervoare și reduceri ale pierderilor de apă, alături de o eficientizare ambițioasă a utilizării apei și de colectarea/reutilizarea apei de ploaie la nivel menajer sau de dezvoltare, secetele vor deveni, probabil, o problemă tot mai mare pentru Regatul Unit”, a punctat Alastair Chisholm.

Se preconizează că seceta va continua și anul viitor. Dacă se întâmplă acest lucru, iar primăvara și o vara viitoare vor fi precipitații sub medie, Anglia riscă să rămână fără apă.

„Ne confruntăm cu o presiune tot mai mare asupra resurselor noastre de apă”

Meteorologul șef al Met Office, dr. Will Lang, a declarat că „acest an a fost caracterizat de deficite notabile de precipitații în mare parte a Angliei. Până la 28 octombrie, datele provizorii arată că Anglia a avut doar 61% din precipitațiile anuale așteptate, când în mod normal am avea aproximativ 80% în această perioadă a anului (pe baza mediei din 1991–2020)”.

Privind în perspectivă, există un risc crescut de perioade secetoase până la sfârșitul toamnei și începutul iernii, iar diferențele regionale în ceea ce privește precipitațiile continuă să fie probabile. Fără precipitații susținute și pe scară largă, o redresare consistentă după secetă rămâne incertă”, a declarat Will Lang.

Ministrul Apelor, Emma Hardy, a declarat – la rândul său – că situația este monitorizată atent în toate regiunile.

Monitorizăm îndeaproape toate regiunile – în special cele care încă se confruntă cu secetă – și colaborăm cu Grupul Național pentru Secetă și cu companiile de apă pentru a menține aprovizionarea. Ne confruntăm cu o presiune tot mai mare asupra resurselor noastre de apă. De aceea, acest guvern ia măsuri decisive, inclusiv dezvoltarea a nouă rezervoare noi pentru a contribui la asigurareaapei pe termen lung”, a transmis Emma Hardy.

Hidrologii sunt alarmați de amploarea secetei și de posibilitatea ca seceta anticipată să cauzeze probleme grave în vara viitoare. Strategia de așteptare a unor ploi semnificative prezintă riscuri mari, notează The Guardian.

„Avem nevoie de precipitații excepționale în timpii iernii, doar pentru a ne reveni”

Hannah Cloke, profesor de hidrologie la Universitatea din Reading, a declarat că este nevoie de „precipitații excepționale”.

Acum avem nevoie de precipitații excepționale în timpii iernii, doar pentru a ne reveni. Chiar și cu îmbunătățirile recente din unele zone, multe ordine de secetă și interdicții privind furtunurile rămân în vigoare.

  • Acest lucru ne spune cât de grav este, de fapt, deficitul de resurse de apă.
  • Unele rezervoare sunt la mai puțin de o treime din capacitatea lor, ceea ce este alarmant în acest moment al anului.

Având în vedere că schimbările climatice vor seca Marea Britanie pentru perioade mai lungi în viitor, trebuie să ne adaptăm la clima pe care o avem acum.

Construirea de noi rezervoare va ajuta, dar avem nevoie și de o gestionare mult mai bună a cererii și de un plan mai ambițios pentru reziliența apei”, a declarat Hannah Cloke.

„Dependența de o ploaie care să sosească «chiar la timp» este o strategie nesigură”

În același timp, dr. Megan Klaar, profesor asociat la Școala de Geografie a Universității din Leeds, a precizat că volatilitatea tot mai mare „face mai dificilă planificarea.

„Știm că schimbările climatice fac ca modelele de precipitații să fie mai variabile, cu perioade uscate mai lungi și perioade umede mai intense. Această volatilitate tot mai mare face mai dificilă planificarea sau previziunea cu certitudine. Dependența de o ploaie care să sosească «chiar la timp» este o strategie nesigură.

Există acțiuni pe care țara le-ar putea întreprinde acum. Soluțiile bazate pe factorii naturali – inclusiv restaurarea zonelor umede, reîmpădurirea bazinelor hidrografice și îmbunătățirea sănătății solului – contribuie la reținerea apei în peisaj și la încetinirea mișcării acesteia prin sistemele fluviale.

Gospodăriile pot, de asemenea, să ajute prin reducerea consumului de apă, în special în perioadele secetoase, dar și prin încetinirea și stocarea apei în timpul precipitațiilor abundente. Sau prin înlocuirea suprafețelor impermeabile, cum ar fi betonul, și prin instalarea de rezervoare pentru colectarea apei de ploaie de pe acoperișuri. Astfel se stochează apa la nivel local și se reduc pierderile în timpul ploilor abundente”, a explicat dr. Megan Klaar.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025