Prima pagină » Știri externe » Trump pregătește un acord de pace major pe Ucraina, dezvăluie Politico. Anunțul – în această săptămână

Trump pregătește un acord de pace major pe Ucraina, dezvăluie Politico. Anunțul – în această săptămână

Trump pregătește un acord de pace major pe Ucraina, dezvăluie Politico. Anunțul - în această săptămână
Trump pregătește un acord de pace major pe Ucraina, dezvăluie Politico. Anunțul - în această săptămână
22:05

Zelenski comentează propunerile lui Trump: "Suntem gata să lucrăm în formate substanțiale"

Volodimir Zelenski, în contextul publicațiilor din mass-media occidentală pe tema noului plan al lui Trump, transmite că partea ucraineană susține fiecare propunere puternică și justă de a încheia războiul.

„Doar președintele Trump și Statele Unite ale Americii au suficientă putere pentru ca războiul să se încheie în sfârșit.

Președintele Erdogan a propus astăzi formate de discuție pe care le-am susținut, iar pentru noi este important că Turcia este gata să ofere platforma necesară. Suntem gata să lucrăm și în orice alte formate substanțiale care pot da rezultate”, a spus Volodimir Zelenski.

El a adăugat că principalul este să lucrăm în coordonare împreună cu toți partenerii și ca leadership-ul american să rămână eficient.

18:18

UPDATE: Negocierile ar putea fi reluate din februarie 2026

„Fereastra de oportunitate pentru încheierea războiului în Ucraina se va deschide la mijlocul lunii februarie”,  a declarat Șeful Direcției Principale de Informații, Kiril Budanov.

„Fără intervenția lui Trump nu cred că există șanse de oprire a ostilităților în Ucraina”, a mai declarat liderul militar ucrainean.

18:15

UPDATE: Un plan de pace ar putea fi elaborat

Televiziunea de știri CNN a confirmat dezvăluirile emisarului Steve Whitcoff, care supraveghează elaborarea unui nou plan de pace pentru încetarea conflictului din Ucraina.

Potrivit informațiilor lor, negocierile s-au intensificat în această săptămână.

17:20

Zaharova: MAE rus nu a primit nicio informație din partea SUA

Ministerul rus de Externe nu a primit din partea Statelor Unite nicio informație pe canale oficiale referitoare la anumite „acorduri” privind Ucraina, despre care relatează presa, a declarat Maria Zaharova.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova. Foto: Mediafax

17:01

Reacția Kremlinului după ce Axios a publicat informații privind un nou plan de pace secret al lui Trump pentru Ucraina

Kremlinul a minimizat raportul publicației americane Axios care susține că Statele Unite ar lucra, în secret, la un plan de pace în 28 de puncte pentru Ucraina, precizând că nu există detalii noi de anunțat de la summitul din august dintre președintele rus Vladimir Putin și liderul american Donald Trump.

Întrebat dacă este adevărat, așa cum a raportat Axios, că o discuție conceptuală ar fi dus la propuneri de pace puse pe hârtie, Peskov spus: „Nu, deocamdată nu există noutăți care ar putea fi comunicate”.

„Au existat discuții la Anchorage, iar în afară de ceea ce s-a discutat acolo nu există evoluții”, a precizat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Mediafax

15:30

UPDATE. Axios: Planul de pace între americani și ruși pe Ucraina are 28 de puncte. Europenii au început să fie informați

Planul american în 28 de puncte este inspirat de eforturile de pace făcute de Donald Trump în Gaza, dezvăluie Axios.

Un oficial rus de rang înalt a declarat pentru Axios că este optimist în privința planului. Nu este încă clar cum vor reacționa Ucraina și susținătorii săi europeni în legătură cu acesta.

Cele 28 de puncte ale planului se împart în patru categorii generale, conform surselor pentru Axios: pace în Ucraina, garanții de securitate, securitate în Europa și viitoarele relații ale SUA cu Rusia și Ucraina.

Nu este clar cum planul abordează planul problemele controversate, cum ar fi controlul teritorial în estul Ucrainei — unde forțele rusești au avansat încet, dar controlează în continuare mult mai puțin teritoriu decât a cerut Kremlinul.

Dmitriev, care conduce fondul suveran de investiții al Rusiei și este, de asemenea, profund implicat în diplomația privind Ucraina, a declarat pentru Axios într-un interviu acordat luni că a petrecut trei zile împreună cu Witkoff și alți membri ai echipei lui Trump când Dmitriev a vizitat Miami în perioada 24-26 octombrie.

Dmitriev și-a exprimat optimismul cu privire la șansele de succes ale acordului, deoarece, spre deosebire de eforturile anterioare, „simțim că poziția Rusiei este cu adevărat auzită”.

Witkoff a discutat planul cu consilierul pe probleme de securitate națională al lui Zelenski, Rustem Umerov, într-o întâlnire de la începutul acestei săptămâni la Miami, a confirmat un oficial ucrainean pentru Axios. „Știm că americanii lucrează la ceva”, a spus oficialul ucrainean.

„Președintele a fost clar că este timpul să oprească masacrele și să facă un acord pentru a pune capăt războiului. Președintele Trump consideră că există o șansă de a pune capăt acestui război fără sens dacă se dă dovadă de flexibilitate”, a declarat un oficial al Casei Albe pentru Axios.

Dmitriev a spus că acest efort nu are nicio legătură cu eforturile conduse de Marea Britanie de a elabora un plan de pace pentru Ucraina, similar cu cel din Gaza, despre care a spus că nu are nicio șansă de succes, deoarece ignoră pozițiile Rusiei.

Emisarul rus a declarat că partea americană este acum în proces de a explica „beneficiile” abordării sale actuale față de ucraineni și europeni.

„Se întâmplă în contextul în care Rusia are cu siguranță succese suplimentare pe câmpul de luptă”, a adăugat el, susținând că influența Moscovei este în creștere.

Oficialul american a confirmat că Casa Albă a început să informeze oficialii europeni despre noul plan, pe lângă ucraineni.

Oficialul a declarat că Casa Albă consideră că există o șansă reală de a-i atrage pe ucraineni și europeni și a spus că planul va fi adaptat pe baza contribuțiilor diferitelor părți. „Credem că momentul este potrivit pentru acest plan acum. Dar ambele părți trebuie să fie practice și realiste”, a declarat oficialul american.

Un acord de pace pentru soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina ar putea fi anunțat de Rusia și SUA, chiar în decursul acestei săptămâni, anunță Politico, care citează un oficial de rang înalt al Casei Albe.

Potrivit sursei, Ucraina și țările europene nu participă la dezvoltarea parametrilor de soluționare.Acordul dintre americani și ruși s-ar fi negociat în Miami de către omul de încredere al lui Donald Trump Steve Witkoff și șeful fondului rus de investiții Kirill Dmitrev. 

Potrivit unei surse din Politico, Casa Albă „este pe cale să dezvăluie un acord de pace major”. „Ceea ce urmează să dezvăluim este rezonabil”, notează el.

Astăzi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Istanbul pentru discuții cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff. Domnul Zelenski a declarat că scopul vizitei sale a fost reluarea negocierilor de pace. De asemenea, la întâlnire se află secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Rustem Umerov, a cărui misiune în Turcia a fost deblocarea schimburilor de prizonieri. Astăzi, președintele ucrainean se va întâlni cu președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan. Este planificată o conferință de presă comună după discuții.

Dezvăluirile privind un acord de pace pe Ucraina au fost inițial făcute de jurnalistul Barak Ravid de la Axios.

Axios a dezvăluit detalii despre un plan secret de pace elaborat direct între Casa Albă și Moscova. Ravid relatează că principalul trimis al Casei Albe, Steve Witkoff, a purtat trei zile de discuții cu un negociator rus, Kirill Dmitriev , la Miami la sfârșitul lunii trecute; și că un plan de pace în 28 de puncte este acum pe masă. Oficiali din administrația Trump i-au spus lui Ravid aseară că sunt în pragul unui progres major. „Este vorba de lucruri importante„.

Știre în curs de actualizare:


Foto: Mediafax

Recomandarea autorului:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Episod de iarnă severă în România: concluziile ședinței Comitetului ministerial pentru situații de urgență convocat de Ministerul Mediului
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Cântăreața care urlă de durere după moartea lui Ion Drăgan. Mesajul crunt de adio: 'Ai fost jumătatea mea mai bună'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
O măgăriță este vedeta Operei din New York. Agent: „Este fabuloasă”
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Județul din România în care au fost găsite 19 persoane decedate în cele 2 zile de Crăciun. Nu s-a mai putut face nimic pentru ei
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
De ce aproximativ 90% dintre oameni raportează schimbări de personalitate după transplant?