Falimentul, spune un personaj dintr-un roman al lui Hemingway, i s-a întâmplat în două moduri: treptat, apoi brusc. Același lucru este valabil și pentru implozia NATO post-1945, care se apropie din luna noiembrie a anului 2024, atunci când Donald Trump a câștigat un al doilea mandat la Casa Albă.
În doar câteva zile, situația s-a precipitat în Europa. Declanșatorul imediat a fost, desigur, hotărârea Casei Albe de a prelua Groenlanda, un teritoriu aparținând unui alt membru NATO, și amenințările cu o invazie în cazul în care nu i se permite să îl preia pașnic.
„Lumea devine un loc mai tulburat și mai periculos. De aceea, ruptura dintre SUA și Europa trebuie să producă un nou acord de securitate pentru Occidentul democratic”, susține dr. Ruth Deyermond într-o analiză publicată de Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).
Există argumente care susțin că NATO a fost, oricum, într-un declin accentuat și, probabil, terminal de la începutul celei de-a doua administrații Trump. Există mai multe motive pentru această situație, care se extind mult dincolo de resentimentul vocal al președintelui față de alianță și de referințele sale repetate la NATO ca și cum SUA nu ar fi membră, consideră dr. Ruth Deyermond.
„Amenințările la adresa Groenlandei și Canadei au început aproape imediat după preluarea mandatului de către Trump.
După cum a precizat și vicepreședintele Vance la Conferința de Securitate de la München din 2025 și după cum au subliniat Strategia de Securitate Națională și multe alte declarații, administrația vede Europa ca pe o problemă, nu ca pe un aliat, ca pe o regiune cu care nu împărtășește valori sau interese, inclusiv interese de securitate.
Din punct de vedere economic, Europa este văzută ca un concurent. În ceea ce privește securitatea, este văzută ca o povară.
În același timp, administrația Trump a transformat relația cu Rusia – principala amenințare la adresa Europei – dintr-una de ostilitate într-una care pare remarcabil de apropiată de o aliniere”, continuă dr. Ruth Deyermond, care enumeră și semnele grăitoare ale unui schimbări dramatice de poziție a SUA.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2F8102157-mediafax_foto-abacapress_hepta-scaled.jpg)
Președintele Comitetului Militar NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate pentru Europa se adresează jurnaliștilor în timpul unei conferințe de presă care a urmat reuniunii șefilor apărării NATO de la Bruxelles, Belgia, pe 22 ianuarie 2026 | Foto – Mediafax
Unii observatori încă sugerează că relația dintre SUA și restul NATO este doar tensionată, nu ruptă, că personalități mai înțelepte și mai prietenoase cu Europa din cadrul administrației și din jurul acesteia își vor limita excesele și că Europa și Canada trebuie doar să aștepte revenirea la normalitate după următoarele alegeri.
„Oricât de tentante ar fi, aceste argumente nu funcționează. Un motiv este că haosul și ostilitatea abordării administrației Trump față de NATO și față de Europa ca spațiu politico-economic-cultural, daunele aduse Ucrainei și cvasi-alinierea cu Rusia arată că efectul restrictiv pe care pro-europenii de la Washington l-ar putea avea asupra Casei Albe este minim.
Unul este că SUA s-ar putea împotmoli într-o mlaștină post-electorală în care o tranziție democratică este pusă la încercare. Ceilalți membri ai NATO trebuie să anticipeze această posibilitate.
Al doilea motiv este «suspiciunile» SUA în relația cu Europa au rădăci adânci. Există o variantă mai veche și mai largă a opiniei americane care este sceptică față de relațiile cu Europa și față de ideea că alianța transatlantică oferă SUA beneficii semnificative.
Administrația Trump este prima din memoria noastră care îmbrățișează această tradiție în această măsură, dar nu există niciun motiv să credem că va fi ultima”, explică dr. Ruth Deyermond.
NATO nu își poate baza securitatea pe garanții de sprijin din partea SUA. Pe termen scurt și poate mediu, există o cerință evidentă de a colabora pragmatic cu Washingtonul, dar va trebui – și există semne că o fac – să înceapă să se decupleze de SUA în ceea ce privește informațiile, achizițiile publice și planificarea apărării.
„Pentru Europa de Vest și Canada, aceasta este o schimbare mai profundă în mediul lor de securitate decât cea adusă de sfârșitul Războiului Rece. Și, bineînțeles, este profund alarmantă.
Un nou Occident, ancorat într-o alianță de securitate, legături economice și valori comune, poate include atât aliatul non-european Canada, cât și partenerii estici ai UE și NATO din Moldova și Ucraina.
Aceste două state s-au apărat împotriva atacurilor hibride asupra democrației și, în cazul Ucrainei, împotriva unei invazii la scară largă. Această experiență este probabil vitală pentru restul Europei și Canada. Parteneriatele cu state precum Australia și Noua Zeelandă, Japonia și Coreea de Sud sunt, de asemenea, probabil importante”, susține dr. Ruth Deyermond.
Timp de peste 80 de ani, SUA au fost aliatul preeminent al Europei. Sfârșitul acestei alianțe părea de neconceput, dar totuși a sosit, iar dorința ca lucrurile să stea altfel nu va readuce alianța la viață.
„O viitoare administrație americană ar putea încerca să repare relația cu Europa și Canada, dar NATO, așa cum a existat până în prezent, este puțin probabil să fie recuperabil.
Centrul de greutate al Occidentului, ca o comunitate legată de valori politice și securitate comune, s-a mutat din SUA către o Europă mai largă.
Sfârșitul vechiului Occident condus de SUA se apropia treptat, de luni de zile. Acum, dintr-o dată, a sosit”, încheie dr. Ruth Deyermond analiza publicată de CEPA.
RECOMANDAREA AUTORULUI: