Prima pagină » Justiție » Călin Georgescu, la ieșirea de la IPJ Buftea: „Corupție peste tot, presiuni ticăloase, injurii personale”

Călin Georgescu, la ieșirea de la IPJ Buftea: „Corupție peste tot, presiuni ticăloase, injurii personale”

Ruxandra Radulescu

Călin Georgescu ajunge marți, 16 decembrie, la secția de Poliție din Buftea pentru semnarea controlul judiciar. Acesta este așteptat de un număr impresionant de susținători. 

UPDATE: Călin Georgescu a ajusn la sediul IPJ Buftea, unde a dat mâna cu oamenii și a făcut declarații în fața presei prezente la fața locului.

„Cel mai mare istoric al României, Nicolae Iorga, omul care a făcut din datorie un sublim act al activității sale, descriind alegerile din România din 1915 a declarat, citez: Alegeri în România – 1 Corupție peste tot, 2 presiuni ticăloase asupra alegătorilor, 3 injurii personale și calomnii, 4 întotdeauna iese cine vrea guvernul, 6 o mâna de nulități aplaudă dezastrul și 7 poporul tace. Am încheiat citatul.

Când tăcem de teamă, înseamnă că am cedat libertatea, credința în Dumnezeu.

Eu sunt un om al credinței. România e in Europa nu ca să se teamă, ci ca să fie respectată, iar azi, după 110 ani după cuvântarea lui Iorga, vă întreb, ce vedem? Deosebiri nu sunt, asemănări, aproape la indigo. Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul!”

Știre inițială:

Luni, fostul candidat la președinție s-a prezentat în fața magistraților de la Curtea de Apel pentru procesul în care este judecat pentru tentativă de lovitură de stat.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată în vara acestui an, în iulie, de Parchetul General, acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, dar și de promovarea ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, xenofobe sau rasiste, în formă continuată.


FOTO: Mediafax

Recomandarea autorului:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană