Prima pagină » Justiție » Instanța supremă judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie al DNA în dosarul Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu

Instanța supremă judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie al DNA în dosarul Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu

Instanța supremă judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie al DNA în dosarul Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu
Elena Udrea şi Ioana Băsescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă pe fond, miercuri, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări în urma prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile din 2009.

În temeiul art. 440 alin. (4) Cod procedură penală, admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei nr. 232/A din data de 11 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 5230/2/2017. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C8, în compunere de trei judecători. Fixează termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2023”, a decis ICCJ la începutul lunii noiembrie (Detalii suplimentare aici…)

Cale extraordinară de atac

DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară, recursul în casaţie, în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în 11 iulie încetarea procesului penal faţă de Elena Udrea, fost ministru al Turismului, pentru două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor, şi faţă de Ioana Băsescu, pentru instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009.

Decizia instanţei a venit ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, hotărârea fiind definitivă.

Acuzațiile DNA în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată în 2017 pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon, la data faptei preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica preşedintelui României în funcţie la acel moment, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta DNA într-un comunicat de presă.

Elena Udrea se află în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute

Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018 şi confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare. După decizia definitivă de condamnare în dosarul Gala Bute, Udrea a încercat să fugă din țară și a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest timp de peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Ea a fost adusă în 16 iunie 2022 în România și a fost încarcerată la Penitenciarul Târgșor.

În 2 martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Elena Udrea pregătește ultima strategie pentru a scăpa de închisoare. Avocat: „Vrea să fie audiată la judecarea recursului în casație”

Elena Udrea, DEZVĂLUIRI într-un interviu din închisoare: „Soros l-a sunat pe Băsescu să-l roage să o susțină pe Macovei la prezidențiale”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Progres major în cazul uneia dintre principalele cauze ale paraliziei