25 decembrie

De când eram mică, am înțeles că, pentru mine, Crăciunul nu va fi niciodată Crăciun. Și atât. Deși nașterea Domnului e cel mai mare motiv de sărbătoare, pentru un copil de cinci, șase, opt, zece, chiar și pentru unul de de treizeci și un pic de ani, propria zi de naștere va fi totdeauna cel puțin la fel de valoroasă. La școală, unii colegi râdeau de mine că primesc un singur cadou: cum să fie ziua ta pe 25 decembrie, că atunci e ziua tuturor copiilor, vine Moș Crăciun la noi toți, aduce tot ce era pe listă, chiar și mai mult, uneori? Unde mai e ziua ta, atunci?

Cu alte cuvinte, unde mai încape și sărbătoarea ta, între milioane de sărbători și de ochi fericiți pe lume? Nu spuneam nimic. Nici măcar nu mă întristam. Cadoul meu a fost mereu altul. Deși, la vârsta potrivită, tata și mama m-au răsfățat suficient cât să nu simt ca pe o pedeapsă faptul că primeam un singur dar și de Crăciun și de ziua de naștere. Cadoul meu a fost mereu altul. Și l-am descoperit peste ani, târziu, când fie am început să îmbătrânesc, fie am început să mă văd din afara poveștii, de acolo de unde mi-a plecat, fără voie, o parte din suflet, acum mai bine de paisprezece ani.

CONTROVERSĂ O judecătoare care a apărut în documentarul Recorder, „Justiție capturată”, a demisionat de la UBB

08:09

SPORT Cristi Borcea a sacrificat peste 10 porci de Crăciun și Revelion: „E un subiect sensibil”

07:41

E 25 decembrie azi și curg mesajele pe telefon: la mulți ani, Crăciun fericit! Sau invers. Și o aud pe Alexandra mea, alergând prin sufrageria noastră aglomerată cu trotineta ei nouă, proaspăt adusă, peste noapte, de Moșul cel bun, care nu a uitat-o nici anul acesta. Și tot Alexandra îmi vorbește, în timp ce vă scriu, continuu, despre cum a mușcat Moșul din fursecurile pe care nu doar că ea i le-a așezat seara lângă cana cu lapte, ci i le-a și pregătit, de acum vreo trei zile, când, într-o seară de oboseală și zarvă, se ruga de mine să ne apucăm de copt aluatul cu unt și zahăr pudră.

E gălăgie în casa asta cu un singur copil, aproape la fel de multă câtă era în casa mare în care am crescut eu, alături de copiii mari ai lui Andrei, împărțind cu toții, la un moment dat, rolul principal în serbarea de iarnă, în care nu există actori mai frumoși și mai pricepuți decât cei mici. Cei puri. Cei buni.

E 25 decembrie, Crăciun, anul 2024, iar eu, lăsând vârsta lui Iisus în urmă, mă mai nasc o dată și împlinesc 34 de ani, de parcă încă aș mai avea timp să greșesc și să îmi repar greșelile, să le șterg pe toate dintr-o singură mișcare, dacă s-ar putea, și să mă păcălesc, pentru încă un timp, că se poate, că e vreme, că trecem prin viață, prin moarte, prin toate, cu un scop clar, cu un motiv suficient de puternic cât să merite bătălia.

Mă bucur că ziua mea a picat miercurea. Zi de rubrică la Gândul. Mulțumesc, Gândul, pentru că sunt aici! Și-mi vine să plâng când mă uit în jur, dincolo de ferestrele casei, și mai aud câini flămânzi lătrând în depărtare și, poate, copii triști privind după un Moș Crăciun care la ei nu a ajuns. E Crăciunul. Și aproape că mă amuză ideea că pe 25 decembrie, ca printr-o magie, putem fi… mai buni, mai curați, mai adevărați. Minciuni frumoase, ar spune enciclopediile, dacă ele ar lua în calcul tot ce se spune și se întâmplă pe lume.

E ziua de Crăciun și e ziua mea de naștere. Vă doresc tuturor sărbătoare luminoasă, dacă nu în case, măcar în suflete! Sărbătoare alături de toți cei pe care îi iubiți și îi țineți aproape, fie că sunt în Cer, fie că mai sunt pe pământ! Sărbătoare cu miros de brad: din privirea de azi sau din amintirile copilăriei. Nu știu cum se va termina ziua, nu știu cum se va termina viața, dar sunt recunoscătoare pentru tot și vă mulțumesc pentru că mă citiți, săptămână de săptămână, și pentru că mă credeți, atunci când știu să vă spun ceva ce nu știați, și pentru că mă iertați, dacă mai greșesc, fără să vreau.

La mulți ani! Și cadoul dumneavoastră să fie ca al meu: altul.

Citește și:

Aproape sărbătoare

Asta ne lipsea!

Nici zi, nici noapte

Amalgam de definiții

Ce s-a ales (de noi)