33 de ani

Pentru mine, anul nou începe azi. În prima zi de Crăciun în care, printr-o întâmplare pe care numai Dumnezeu ar putea să o provoace, mama m-a adus pe lume. Şi mă uit în urmă, spre anul care tocmai a trecut şi încerc să înţeleg dacă am meritat sau nu bune şi rele, dacă m-am luptat destul, în bătăliile pe care mi le-a scos în faţă destinul, dacă m-am apărat destul, în loviturile pe care mi le-au dat chiar oameni la care ţin şi în care am crezut. Pentru mine, anul nou începe azi.

Când ceilalţi pun masa de Crăciun, când copiii se bucură de cadouri de la Moşul, când inimile se chinuie să creadă şi să protejeze cele câteva speranţe care ne ţin vii şi care ne fac înapoi mici. Când în Biserici se cântă slujbe despre Naşterea Domnului, sub închinăciunea credincioşilor, iar copii încercaţi de soartă îşi duc la groapă vreunul din părinţi.

SCANDALMario de Mezzo îl acuză pe senatorul AUR Titi Stoica că a venit beat la o emisiune TV

23:48

RĂZBOIRăzboiul dintre Rusia și Ucraina a ajuns până în Marea Baltică. O dronă ucraineană a lovit o navă de război rusească în Golful Finlandei

23:14

Pentru mine, anul nou începe azi. Am reuşit, de când aveam 32 de ani şi până azi, să mai lansez un volum de versuri, al doilea de om mare, pe care l-am numit, din dorinţa de a fi auzită, „ai vreme să vorbim?”. Am organizat, spre invidia multora, încă o ediție de Festival Internațional Adrian Păunescu, la Craiova, într-o vară care m-a depărtat, emoțional, de oameni de care credeam că n-are cine să mă despartă vreodată.

Am ajutat la reeditarea volumului „Cele mai frumoase poezii de dragoste”, semnat de Adrian Păunescu, închinându-mă, totdeauna, la aceleași idealuri și uitând să mă tem de aceia care n-au altceva de făcut decât să chinuie opere și poeți care nu se mai pot apăra singuri. Am mai învățat-o câte ceva pe Alexandra mea, de aproape 7 ani și jumătate, care are nevoie, în fiecare zi a vieții noastre împreună, de câte un sfat, de câte o soluție la problemele mărunte care ei îi par atât de complicate.

Am primit, de la oameni care știu că ar fi putut și să mă respecte, dovada că nu însemn mare lucru, în mare socoteală a timpurilor, în registrele bogate care m-au cuprins. Și am fost scoasă, pe o ușă despre care nici măcar nu știam că există, din locuri în care îmi plăcea să fiu și de unde știam că pot ajunge tot mai departe. Dar nu m-am supărat. Nu am judecat. Nici măcar n-am plâns. Am încercat să cred că, poate, fără să-mi dau seama, undeva am greșit și eu, undeva am ales calea care, iată, s-a înfundat. Și am continuat să cred în oameni și în prietenia care nu se termină niciodată. În promisiunile care, oricât ar fi de zdruncinate, nu se pot rupe.

Am cunoscut, în cele aproape cincisprezece lansări de carte făcute prin țară, ființe de care, dintr-o dată, m-a legat un sentiment anume. Oameni la care abia aștept să mă întorc și pentru care abia aștept să mai scriu. Și am redescoperit dragul de a intra în casele acelora care fac totul pentru ca timpul să se consume cu cât mai mult folos.

Nu mă plâng de nimic și nu reclam pe nimeni. Pentru mine, anul nou începe azi. Ca o lacrimă nouă care așteaptă să cadă, de emoție sau de tristețe, într-o zi în care numai ochii, văzând, mai pot recupera din lumină. Mă rog doar să nu se mai schimbe nimic în rău, în această ecuație fragilă a vieții. Să nu mai aud de oameni care pierd oameni, să ne ferească Dumnezeu de despărțire și de ziua în care, paralizând de frică, simțim că nu mai există nicio soluție.

Despre Crăciun, despre români, despre România o să mai vorbim, o să mai scriem. Azi mi-a fost dor de mărturisiri, azi mi-a fost dor de mine, de gândul meu. Și de anii mei noi care încep, dintotdeauna, pe 25 decembrie. Și pe care uit să-i număr și pe care mă mint că-i pierd printre degete, la pariuri făcute prost. Vă salut de la vârsta nouă, cu aceeași inimă pe care eu, măcar eu, încă o consider bună. Sărbători luminoase!

Citește și:

Îl ştiţi pe Miguel? Dar pe Mihai?

Unde-i miliardul?

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?