În timp ce, la Sofia, Guvernul și-a dat demisia și frații noștri bulgari se vor duce la vot a opta oară în ultimii patru ani, la noi, aci, toată floarea haștagistă s-a activat ca la un ordin pe unitate ca să detroneze una din cele trei puteri în stat, puterea judecătorească.
Cică toate relele de acolo vin. Scandal total. Magistrații acuză că e o campanie denigratoare menită să destabilizeze sistemul, procurorii CSM-ului sunt ceva mai anesteziați, mai fără recul. Miroase a revoluție #! Doar e decembrie… moment propice marilor schimbări!
Moment ales perfect. Documentar apărut în preziua în care CCR urma să decidă pe al doilea proiect legat de pensiile magistraților. S-a amânat. Pe 28. Așteptăm.
Până atunci, Justiția a devenit o redută care trebuie cucerită. Cât mai curând și cu orice preț. Nu are sens să mai relatez eu aici ceea ce apare în documentarul celor de la Recorder, au destule vizualizări ca să deschidă șampania. Foarte bine, bravo!
Bravo lor și pentru felul în care au realizat un montaj cu jumătăți de adevăr, în care niște judecători și procurori, nu mai mulți decât are mâna degete, au ales să ciuruiască sistemul judiciar din care au făcut sau fac parte încă pentru că fix acum frustrările lor personale și-au găsit locul. Și rolul.
Unul dintre actori este domnul fost procuror DNA Liviu Lascu, azi la al doilea mandat de procuror șef la Parchetul Militar Cluj, altul e sălăjeanul Crin Bologa, care s-a lăudat singur cu rezultatele din mandatul în care a condus DNA și a avut misiunea de a face zdrențe la Recorder mandatul lui Marius Voineag.
Domnul Bologa este un susținător al lui Nicușor Dan. Înaintea alegerilor de după anularea ălora din decembrie 2024, fostul șef al DNA scria cu fermitate pe FB-ul personal:
„Trăim vremuri complicate pentru prezentul și viitorul nostru și al copiilor noștri (…) Trebuie să ne prezentăm la vot, să ne alegem calea. Voi vota pentru onestitate și competență și împotriva imposturii. Voi vota Nicușor Dan”.
Cine e președintele României azi? Nicușor Dan. Cine a introdus iar serviciile secrete în ecuația luptei anticorupție? Tot el. Cine se declara nemulțumit de procurorul general Alex Florența și de șeful DNA, Marius Voineag? Ia ghiciți! Și cine, luând poziție față de cele sesizate în documentarul Recorder se întreba de ce nu a avut contracandidat Lia Savonea pentru șefia Înaltei Curți?
Ca să nu mai pun la socoteală invitația tembelă făcută celor din sistemul judiciar și instanțe să îi scrie personal despre obstacolele cu care se confruntă, promițându-le că va citi fiecare mesaj. Și i-a asigurat de susținerea sa. Cine e Nicușor? Haștag Rezist. Așa că știm la ce să ne așteptăm.
Mie mi-e clar ce se întâmplă acum. Cea mai importantă țintă este, de ceva vreme, Lia Savonea. Și asta pentru că nu de procurori ține actul de justiție și nu ei stabilesc adevărul juridic, ci judecătorii.
Iar dacă sunt și achitări în țara asta, foarte bine, pentru că prostiile unor procurori pot fi îndreptate doar în instanță și dacă vreun judecător greșește sau e servil la rândul său și dependent de te miri ce altceva mai puțin de jurământul pe care-l face la intrarea în magistratură, de-aia există căi de atac, inclusiv extraordinare.
Cât despre Lia Savonea, catalogată de haștagiști ba drept pesedistă, ba dictatoare, doar proastă nu o poate face nimeni pentru că… ce să vezi, nu e!
Șefa Curții de Apel, Liana Arsenie, despre care tot ei susțin că e o “proxi” a Liei Savonea a organizat o conferință de presă în care a încercat să explice cum este distrusă încrederea în justitie prin atac politic destabilizator și acțiuni de instigare publică împotriva ordinii constituționale și să aducă lămuriri legate de anumite acuzații din documentar.
Una peste alta, conferința a eșuat lamentabil într-un final scandalos. Majoritatea jurnaliștilor prezenți nu au reușit să mai întrebe nimic pentru că doar vreo patru dintre ei au acaparat dialogul, un dialog cu tonalități obsesiv-agresive.
Am avut impresia la un moment dat că mă aflam într-un proces kafkian, în care un complet format dintr-o grămadă de judecători încercau, prin vocea președintei Arsenie, să se apere de acuzațiile care veneau dinspre o anume parte a presei după ce prima rafală de întrebări bumbăcitoare a fost trasă de unul dintre jurnaliștii care au realizat documentarul la Recorder.
Nimeni nu-și mai știa locul. Circ. Dar și acesta e bun la ceva. Umflă și mai tare miza. Iar miza este schimbarea șefilor de parchete, dacă se poate și conducerea instanțelor cu cea mai mare greutate, pentru că au și ei, reziștii, oameni de-ai lor, de nădejde, în anchete neterminate.
Cum ar fi “drăguțul” de Vlad Voiculescu. Și au și ei incompetenți și sinecuriști cât cuprinde prin instituțiile statului care, precum madam Diana Buzoianu, crede că apa poate spăla orice mizerie. Dar ce să vezi, petele rămân.
Din păcate, asistăm la niște manevre absolut mizerabile prin care toată Justiția pare că stă pe un butoi de pulbere. Fitilul a fost aprins. Dacă cineva îl crede pe Nicușor Dan doar un nepotrivit în scaunul prozidențial, se înșală. Eu cred că e machiavelic. Și urmărește, matematic, ceea ce visa demult. Subjugarea Justiției. Și o face cu ai lui. În acest timp, Savonea, Arsenie și alți magistrați REZISTĂ. Fără #!
P.S. Nu am văzut haștagiștii să facă materiale despre judecători și procurori care au făcut jocul binomului Băsescu-Kovesi și să se dea cu fundul de pământ sau să iasă cu portretele procurorilor marca Portocală la proteste. Nici nu s-au întrebat vreodată cum și de ce a fost tărât în pușcărie judecătorul Stan Mustață sau de ce România a plătit la CEDO pentru greșelile unor aserviți sistemului. Vremea pliculețelor galbene a trecut neobservată. Acum e vremea lui Plicușor. Alt președinte, aceleași apucături! Și când stau să mă gândesc, există destule motive pentru a se cere suspendarea lui din funcția de Președinte… Orice lipsă de reacție la asalt duce la cucerirea unei redute fără de care nu putem avea stat de drept. Puterea judecătorească. Care se poate autoregla doar dacă e lăsată să o facă. Întrebarea mea sper să devină și a voastră: cine vrea să devenim o țară de neguvernat, slabă, ușor de muls și de manevrat?
AUTORUL RECOMANDĂ: