Prima pagină » Pastila lui Cristoiu » Pastila lui Cristoiu de la ora 20:00 : Potrivit presei noastre, la întâlnirea cu Putin pe post de lideri americani merg niște nevolnici

Pastila lui Cristoiu de la ora 20:00 : Potrivit presei noastre, la întâlnirea cu Putin pe post de lideri americani merg niște nevolnici

„Din câte știți, în noaptea aceasta are loc un summit la nivel înalt dintre doi șefi de stat, între America și Rusia. Știți programul. Eu fiind patriot, hai să citesc ce scrie presa noastră, că inima mea bate românește. Și m-am uitat să văd ce face presa noastră din perspectiva acestei întâlniri.

Primul lucru pe care l-am constatat este că presa noastră stă cu cracii în sus, la Soare sau la umbră, la munte. E zi de odihnă, e Sfântă Maria, și potrivit noilor reguli din presa română, oamenii nu stau în redacție, stau acasă.

Ea, coțofana stă în furouri, și în timp ce se epilează, cu o mână bate articolul pe care îl trimite pe site și noi îl citim, iar el stă în chiloți, în izmene sau gol, se rade. Și scriu. Și normal că fiind sărbătoare, stau la munte, n-au contact, fac  copy-paste sau scriu din burtă.

Al doilea lucru pe care l-am constatat e că aproape toată presa noastră – Digi24, B1, PRO TV – vor să ne convingă că la această întâlnire se îndreaptă două delegații, una alcătuită din proști – cea americană. Titlu: ”Trump va fi învins”, ”Trump nu are habar pe ce lume trăiește”,  ”Donald Trump este un imbecil”, ”Delegația americană e alcătuită din amatori”, ”Trump este tras pe sfoară de Putin”, ”Putin l-a atras pe Trump într-o capcană”.

Deci, rezultă din întâlnire că se îndreaptă spre un Nicușor Dan al Americii, care la fel ca și Nicușor Dan, președintele este un tăntălău și n-are staff. Pe cealaltă parte, tot potrivit presei române,  vine o fiară, Putin, care îl trage în capcană,  cu specialiști.

Deci, avem două superputeri. Soarta noastră depinde de America.  Păi, și cum? Soarta noastră depinde de niște proști. Noi ne-am încredințat soarta unor tăntălăi.

Păi cum să fiu eu liniștit când președintele țării, cu care am parteneriat strategic cu care mă laud că mă apăra, e un prost care el se duce și cade în capcană, că delegația lui e alcătuită din tăntălăi, pe când dincolo la Putin rezultă că-i  zbrici.

Păi mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să avem parteneriat strategic cu Rusia? Eu din 1990 n-an văzut o presă mai proastă, mai leneșă, mai ticăloasă. Cum să spui că la nivelul Americii,  Trump e tras pe sfoară de Putin. De ce dracu am parteneriat strategic? Eu zic să o luăm la fugă”, a declarat Ion Cristoiu în jurnalul „Pastila lui Cristoiu”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai bun oraș din lume în care să trăiești în 2026
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
LOVITURĂ pentru Marine Le Pen! Ce se va întâmpla cu candidatura ei la Președinția Franței
Click
A născut fără să-și dea seama! Bebelușul a fost găsit câteva minute mai târziu, sub pături. Cum a fost posibil: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap...”
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
„Hobbiții” dispăruți probabil trăiau din ceea ce lăsau în urmă varanii de Komodo. Ce spune acest lucru despre ei?