Prima pagină » Știri politice » Întâlnire discretă între Boc şi Barna, la Cluj. „Da, confirm asta”. Ce au discutat cei doi lideri politici

Întâlnire discretă între Boc şi Barna, la Cluj. „Da, confirm asta”. Ce au discutat cei doi lideri politici

Întâlnire discretă între Boc şi Barna, la Cluj. „Da, confirm asta”. Ce au discutat cei doi lideri politici

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna spune că s-a întâlnit vineri dimineaţa cu primarul Clujului, Emil Boc, şi că în cadrul discuţiilor a reiterat că premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea acestui partid.

Precizările au fost făcute în cadrul unei dezbateri, organizate la Cluj, între cei trei candidaţi la conducerea USR PLUS: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău, potrivit Agerpres.

„Am avut o întâlnire şi cu primarul Clujului, domnul Emil Boc, în care i-am transmis foarte clar că pentru USR PLUS ideea de a continua cu Florin Cîţu nu este o opţiune pe masă. Nu este un moft, nu este un punct de vedere pe care îl exprimăm într-un context în care aşteptăm să primim sau să se întâmple ceva. Este o situaţie foarte clară. În această coaliţie, premierul a pierdut sprijinul unuia dintre membrii coaliţiei, respectiv al USR PLUS, şi este nevoie ca PNL să vină cu o nouă propunere de premier, pentru a putea, eventual, discuta de o altă coaliţie. Altfel, mergem în opoziţie şi le urăm succes alături de PSD”, a spus Barna.

El a menţionat că USR PLUS a decis să iasă de la guvernare, deoarece premierul Florin Cîţu nu mai respecta acordul coaliţiei, „pariind, probabil, în sinea dânsului” pe faptul că reprezentanţii USR PLUS vor rămâne „pe post de paiaţe în debara”.

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a arătat, la rândul său, că partidul nu poate accepta ca un al doilea ministru al său să fie „dat afară din guvern peste noapte”, dar a opinat şi că este important ca în aceste zile „să nu se pună gaz pe foc”.

„Cred că e important să nu punem gaz pe foc zilele astea, doar de dragul de a vedea flăcările şi să vedem în ce direcţie o ia România şi cum contribuim noi la asta. Un lucru e clar, prin comportamentul lui, premierul Cîţu ne-a dovedit că nu vrea să fie premierul integrator al obiectivelor şi viziunilor diferitelor partide din coaliţie. Şi-a folosit poziţia ca să îşi întărească şansele de a fi ales preşedinte al partidului, folosind acte normative şi chiar angajând bani publici, spunând că îi vrea pentru dezvoltarea României, dar e clar pentru foarte multă lume că acolo trebuia să mulţumească nişte primari din PNL. Şi pentru noi pur şi simplu lucrul acesta nu e acceptabil. Noi nu am intrat la guvernare ca să cauţionăm genul acesta de comportamente pe care le-am tot înfierat cât am fost în campanie. Şi nici nu am intrat ca să acceptăm a doua oară faptul că un ministru din USR PLUS e dat afară din guvern, peste noapte”, a precizat Cioloş.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!