Zona Târgu Jiu, considerată neseismică, reactivată de cutremurele și miile de replici înregistrate într-un an

Seria de cutremure care a zguduit zona Târgu Jiu, în 2023, s-a produs prin reactivarea unor structuri tectonice vechi, într-o regiune în care, până atunci, activitatea seismică era considerată redusă și care nu era clasificată drept o zonă seismică. Un studiu realizat de cercetătorii români arată că cele două seisme principale au pornit de la aproximativ 20 de kilometri adâncime, iar activitatea s-a propagat ulterior spre suprafață. Peste 4.400 de replici au fost înregistrate în mai mult de un an, potrivit Mediafax care citează nature.com.

DECIZIE ONU urmează să voteze adoptarea unei noi hărți a lumii care să arate dimensiunea reală a Africii

13:16

ALARMANT Efectul Bolojan: Românii consumă tot mai puțin. Cu cât au scăzut afacerile din comerț în primele șapte luni din 2026. Cifrele de la INS

13:06

 Loading ...

Zona Târgu Jiu nu era considerată o zonă seismică

Unul dintre cele mai importante elemente ale studiului este legat chiar de caracteristicile regiunii înainte de cutremurele din februarie 2023. Potrivit cercetătorilor, înainte de această secvență, seismicitatea din zonă era redusă și dominată de cutremure mici și moderate. În catalogul ROMPLUS apar doar patru cutremure cu magnitudinea mai mare de 4, produse după 1900. Din acest motiv, regiunea era considerată una cu „seismicitate de fond” și nu fusese clasificată drept zonă seismogenă distinctă.

Situația s-a schimbat radical în februarie 2023. Pe 13 februarie s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,9, urmat o zi mai târziu de seismul principal, de Mw 5,4. Ambele au avut originea la aproximativ 20 de kilometri adâncime.

4400 de replici, într-un singur an

A urmat cea mai intensă activitate seismică înregistrată instrumental în această zonă: peste 4.400 de replici până în august 2024, ceea ce face din secvența Târgu Jiu unul dintre cele mai bine documentate episoade de seismicitate crustală din România.

Analiza arată că atât seismul de Mw 4,9, cât și cel de Mw 5,4 au început aproape de limita inferioară a volumului de crustă activat seismic, la circa 20 de kilometri adâncime. Distribuția replicilor indică apoi o migrare progresivă a activității către adâncimi mai mici, până în jurul a 10 kilometri. Cercetătorii consideră că datele sunt compatibile cu o ruptură care s-a propagat predominant unilateral, în sus, pe un sistem de falii normale orientate aproximativ NE-SV.

Modelele realizate pentru cele două seisme indică durate foarte scurte ale procesului de rupere: aproximativ 1,3 secunde pentru cutremurul de Mw 4,9 și aproximativ două secunde pentru cel de Mw 5,4. Deplasarea maximă modelată pe falie a fost de circa 5 centimetri, respectiv 12 centimetri.

Un sistem de falii vechi, reactivat după o perioadă cu activitate redusă

Datele sugerează că nu a fost implicată o singură falie simplă. Distribuția foarte largă a replicilor este compatibilă cu activarea unui sistem de falii și segmente de falie preexistente în scoarța terestră. Autorii studiului precizează că amploarea spațială a replicilor și faptul că acestea au continuat mai mult de un an indică reactivarea unor structuri crustale moștenite, sub efectul câmpului actual de tensiuni din regiunea Olteniei.

Studiul atrage atenția și asupra unui aspect important pentru evaluarea riscului seismic: deși cutremurele din 2023 au avut magnitudini moderate, modelele arată caracteristici întâlnite și la cutremure crustale mai mari, inclusiv propagarea unilaterală a rupturii, distribuția neuniformă a alunecării și concentrarea tensiunilor în anumite zone ale faliei. Autorii consideră că rezultatele evidențiază necesitatea unei caracterizări mai detaliate a surselor seismice inclusiv în regiunile cu istoric seismic limitat.

Rolul fluidelor din adâncime, în producerea cutremurelor

O altă ipoteză analizată în studiu este că fluidele existente în scoarță ar fi putut contribui la slăbirea faliilor și la redistribuirea tensiunilor. Printre indiciile invocate sunt durata neobișnuit de mare a secvenței, migrarea seismicității de la aproximativ 20 la 10 kilometri și răspândirea replicilor pe o suprafață mai mare decât cea a rupturii așteptate pentru cutremure de această magnitudine.

Autorii avertizează însă explicit că implicarea fluidelor rămâne o ipoteză și nu a fost demonstrată. Ar fi necesare analize suplimentare pentru confirmarea unui mecanism de acest tip.

Studiul nu susține că descoperirile permit anticiparea unui nou cutremur puternic în Gorj. Concluzia relevantă este că o regiune cu seismicitate istorică redusă poate conține falii vechi capabile să fie reactivate, iar procesul de producere a unor seisme moderate poate fi mai complex decât ar sugera doar magnitudinea acestora.