Prima pagină » Știri politice » Bolojan, gata să îi tragă la răspundere pe făptașii din Hidroelectrica: „Trebuie să răspundă pentru ce au făcut”

Bolojan, gata să îi tragă la răspundere pe făptașii din Hidroelectrica: „Trebuie să răspundă pentru ce au făcut”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a dispus începerea unei anchete în legătură cu faptul că Hidroelectrica ar fi furnizat mai mulți ani la rând energie electrică gratuită unor societăți comerciale și instituții religioase, confirmă premierul Ilie Bolojan. „Trebuie să răspundă pentru ce au făcut”, spune premierul.

„Mă îngrijorează orice formulă prin care oameni care sunt pe funcții își bat joc de banul public. Dacă aceste aspecte sunt reale, fiecare dintre cei care au făcut astfel de lucruri, trebuie să răspundă pentru ce-au făcut. Ministrul Energiei ne-a comunicat că va trimite Corpul de Control ca să verifice dacă aceste lucruri sunt reale”, spune premierul.

Apoi revenim tot la măsurile impuse de premier atunci „când a fost pe orice funcție publică” – a impus reguli clare și simple, și așa, „portița de abuz se închide”.

„Aici e o problemă de sisteme, pe care, atunci când am fost pe orice funcție publică, nu am tolerat-o niciodată, și dacă am realizat ceva în sensul unei discipline financiare peste tot – a fost că am încercat să impun reguli cât se poate de clare și de simple, și apoi să urmăresc ca ele să fie respectate. Dacă se întâmplă aceste lucruri, orice portiță de abuz se închide și oamenii treptat își schimbă comportamentele”, declară Bolojan.

Sursa video: Digi24


RECOMANDAREA AUTORULUI

Eșec la recrutarea șefilor Hidroelectrica. Gândul a dezvăluit că recrutarea capilor Hidro, cea mai importantă companie pentru securitatea energetică a României, a fost lăsată pe mâna unei agenții abonate la contracte cu statul

Ilie Bolojan își caută scuze în scandalul jurnaliștilor: „N-am văzut ce s-a întâmplat”

Ilie Bolojan, primele declarații despre scandalul diplomelor în care e implicat Ionuț Moșteanu: „Eu nu lucrez cu CV-uri” / „I-am spus capul sus”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Povestea soldaților găsiți sub motocicleta din Dunăre. Ce scria pe plăcuțele lor de identificare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?