Prima pagină » Actualitate » BREAKING | UPDATE – Trei persoane ucise și alte șase rănite într-un ATAC TERORIST la intrarea în Ierusalim (VIDEO)

BREAKING | UPDATE – Trei persoane ucise și alte șase rănite într-un ATAC TERORIST la intrarea în Ierusalim (VIDEO)

Cristian Lisandru

Doi teroriști au deschis focul asupra unei stații de autobuz, joi dimineață, la intrarea în Ierusalim, iar trei persoane au fost ucise, au anunțat forțele de poliție israeliene.

UPDATE – 11:28Potrivit The Jerusalem Post, victimele atacului terorist care a avut loc joi dimineață la intrarea în Ierusalim sunt rabinul Elimelech Wasserman, 73 de ani, Chana Ifergan, în vârstă de 64 de ani, și Livia Dickman, de 24 de ani.

  • Elimelech Wasserman a fost judecător (dayan) la tribunalul rabinic din Ashdod, potrivit ministrului Serviciilor Religioase, Michael Malchieli.
  • Chana Ifergan a fost director al școlii Beis Yaakov Bnot Hadassah din Beit Shemesh.
  • Livia Dickman locuia în cartierul Har Nof din Ierusalim.

În prezent, conform informațiilor transmise de Centrul Medical Shaare Zedek din Ierusalim, patru victime ale atacului sunt internate în spital, trei fiind în stare gravă și una – împușcată în mână – în stare ușoară spre moderată.

UPDATE – 09.53 – Teroriștii care au comis, joi dimineață, atacul de la intrarea în Ierusalim au fost identificaţi ca fiind doi fraţi din Ierusalimul de Est – Murad Namr (38 de ani) și Ibrahim Namr (30 de ani), care aveau legături cu gruparea Hamas, potrivit unui comunicat transmis de Shin Bet (Agenția de Securitate a Israelului). Cei doi frați fuseseră închiși, în trecut, pentru activități teroriste.

Murad a fost închis între 2010 și 2020 pentru planificarea unor atacuri teroriste sub coordonarea unor elemente teroriste din Fâșia Gaza, iar Ibrahim a fost închis, în 2014, pentru activitate teroristă.

UPDATE – 09:30„Suntem în război pe toate fronturile”, a declarat ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich, ca răspuns la atacul terorist care a avut loc la Ierusalim. „Acest atac ne amintește că dușmanii noștri nu sunt doar naziștii din Gaza”, a mai precizat acesta.

Ministrul Securității Naționale – Itamar Ben-Gvir – a sosit la locul atacului și a subliniat importanța înarmarii civililor pentru a fi protejați împotriva teroriștilor, în contextul în care un civil israelian înarmat a sprjinit forțele de securitate care au ripostat în timpul atacului terorist.

Imaginile video de la fața locului au arătat că teroriștii erau înarmați cu o pușcă de asalt M-16 și un pistol. În mașina atacatorilor a fost descoperită și o cantitate mare de muniție.

Sursa foto – Poliția israeliană

UPDATE – 09:20  Potrivit ultimelor informații transmise de mass-media din Israel, încă o persoană a murit în urma rănilor suferite.

Știrea inițială

O femeie de 24 de ani și un bărbat în vârstă de 73 de ani au murit în urma acestui atac, cei doi teoriști fiind, la rîndul lor, uciși de poliție. Alte șase persoane au fost rănite.

Bărbatul de 73 de ani a fost rănit grav, iar medicii de la spitalul unde a fost transportat de urgență nu i-au mai putut salva viața. Alte șapte persoane au fost rănite, au mai anunțat reprezentanții poliției.

Autostrada 1 de la Intersecția Motsa spre Ierusalim a fost închisă traficului după atac, poliția direcționând traficul către Autostrada 16, potrivit The Jerusalem Post.

În urmă cu două săptămâni, un soldat al IDF a fost împușcat și ucis și alți cinci israelieni au fost răniți de un terorist palestinian la un punct de control de securitate de pe șoseaua ocolitoare Betleem, la sud de Ierusalim.

Ambasadorul SUA în Israel condamnă atacul

Ambasadorul SUA în Israel – Jack Lew – a condamnat atacul terorist și a postat postând pe X (fostul Twitter) un mesaj în care a transmis și condoleanțe familiilor victimelor.

„Atac terorist oribil la Ierusalim, în această dimineață. Condamnăm fără echivoc o astfel de violență brutală. Gândurile mele sunt la familiile victimelor și ofer sincere condoleanțe tuturor celor afectați”, a scris Jack Lew.

În luna noiembrie a anului trecut, doi israelieni – Tadasa Tashume Ben Ma’ada și Arye Shechopek – au fost uciși într- un atac cu bombă care a avut loc într-o stație de autobuz din apropiere, mai precizează sursa citată, și la o stație de autobuz din apropierea cartierului Ramot.

Foto – Chaim Goldberg/Flash90


Citește și:

ANALIZĂ | Conflictul Israel vs. Hamas este și RĂZBOIUL OCCIDENTULUI: „E mai bine să lupți cu inamicul pe teritoriul său, nu aștepta să vină la tine”

ANALIZĂ | Jamie Dettmer (Politico): ”Israelul a trebuit să lupte încă de la naștere, SABATUL NEGRU nu trebuie să se mai repete!”

Premierul israelian Netanyahu: ”Israelul nu caută să ocupe Gaza, are nevoie de o «FORȚĂ CREDIBILĂ» pentru a preveni amenințările teoriste”

Un ofițer IDF ar fi AVERTIZAT că Hamas pregătește un amplu atac în Israel, dar a fost ignorat timp de 12 luni: „Nu vreau să mai aud prostiile astea!”

Israelul, ”ORDIN DE URGENȚĂ” pentru blocarea televiziunii Al Mayadeen din Liban: „Purtător de cuvânt al Hezbollah, PROPAGANDĂ periculoasă”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Nașterea „ideală” și limitele sistemului medical: două moașe cer schimbarea culturii din maternități