Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Declarație șocantă dată de unul dintre ucigașii lui Adrian Kreiner. Criminalii ar fi fost chemați chiar de un prieten al milionarului

EXCLUSIV | Declarație șocantă dată de unul dintre ucigașii lui Adrian Kreiner. Criminalii ar fi fost chemați chiar de un prieten al milionarului

Laurențiu Ghiță, unul dintre presupușii ucigași ai milionarului sibian Adrian Kreiner le-a povestit procurorilor sibieni cum a ajuns să facă parte din grupul de tâlhari care a intrat în locuința omului de afaceri. Acesta a dat vina pe complicii săi și a arătat că pontul a fost dat chiar de către unul dintre apropiații lui Kreiner, care i-ar fi învățat inclusiv cum să intre în vilă.

Adrian Kreiner a murit după ce, anul trecut, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, trei bărbați mascați au intrat în vila lui din Sibiu și l-au torturat pentru a-l convinge să spună unde își ține banii. În locuință se mai aflau fiica și iubita lui, însă cele două au scăpat nevătămate. Concubina a stat ascunsă într-un dulap, în timp ce fata, în vârstă de 20 de ani, a fost amenințată cu pistolul, dar nu a fost bătută.

Anchetatorii au stabilit ulterior că în spatele jafului s-ar fi aflat cel puțin cinci persoane. Este vorba despre Ilie Sitariu, din Timișoara și concubina acestuia, Marian Cristian Minae, din localitatea Zăval, județul Dolj, Laurențiu Ghiță, tot din localitatea doljeană Zăval și Costinel Cosmin Zuleam, din Valea Stanciului, județul Dolj.

Prins în Scoția, Laurențiu Ghiță a fost adus în România în noaptea de 29 spre 30 decembrie, astfel că a petrecut Revelionul în arestul IPJ Sibiu, după ce pe numele lui fusese emis un mandat de arestare în lipsă pentru omor calificat și tâlhărie calificată.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că acesta nu a recunoscut faptele de care este acuzat și chiar ar fi menționat că, din punctul lui de vedere, ar trebui eliberat imediat.

Ghiță ar fi spus că se află de opt ani în Marea Britanie, unde este stabilit împreună cu familia și unde ar fi obținut inclusiv cetățenia. Bărbatul ar fi declarat, în continuare, că îi cunoștea pe unii dintre suspecți și că ar fi luat legătura cu ei deoarece doreau să cumpere de la el un autoturism Audi A6.

Laurențiu Ghiță credea că va fi eliberat

Bărbatul susține că, după ce a ajuns în România, prietenii săi i-ar fi propus să-i plimbe cu mașina, contracost. Ghiță susține că nu ar fi știut de la început că se pregătește un jaf, însă, ulterior, grupul s-ar fi adunat la o adresă din Timișoara, unde s-au pus la punct toate detaliile loviturii. Cu această ocazie, individul ar fi aflat că Ilie Sitariu știa de la un apropiat al omului de afaceri Adrian Kreiner că acesta ține în locuință o sumă mare, dar și detalii legate modul în care s-ar putea intra în vila milionarului.

Laurențiu Ghiță a mai afirmat că s-ar fi învoit să-i ducă pe tâlhari la Sibiu și să-i aștepte cu mașina pentru a-i ajuta să fugă, dar susține că nu a intrat în casă și nici nu și-a imaginat că va urma o crimă.

Ca urmare, le-ar fi spus procurorilor că este nevinovat și că se așteaptă să fie eliberat. El ar fi adăugat și că este cetățean britanic și că nu era obligat să se lase adus în România, însă a vrut să stea de vorbă cu autoritățile de la Sibiu pentru a lămuri lucrurile.

Totodată, Ghiță a explicat că, atunci când a părăsit teritoriul țării noastre, nu ar fi vrut să fugă, ci doar să-și vadă familia. Totuși, acesta nu ar fi putut să ofere o explicație coerentă și pentru faptul că, la momentul reținerii, se afla pe teritoriul Scoției, și nu în Anglia, unde se află nevasta și copiii lui.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Decizie de ultimă oră luată de moștenitoarele milionarului ucis de tâlhari. Ce propunere au primit fiica și iubita lui Adrian Kreiner

EXCLUSIV | Ce a pățit bărbatul confundat cu ucigașul afaceristului Adrian Kreiner, după eliberare. „Îmi era o rușine de-mi cădeau ochii din cap”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor