Prima pagină » Știri politice » „Găleata de la Camera Deputaților” s-a transformat în celofanul de la Senat. Care este explicația pentru folia din plenul Senatului

„Găleata de la Camera Deputaților” s-a transformat în celofanul de la Senat. Care este explicația pentru folia din plenul Senatului

Imaginea zilei vine din Senatul României, unde miercuri a avut loc o ședință extraordinară. Prezenți în sală au fost câțiva senatori, dar și imensele folii de… celofan. Senatorii au fost chemați din vacanță pentru a lua act de două ordonanțe de urgență și pentru a vota legea cerută de Crin Antonescu în campania electorală.

Doar trei rânduri au fost alocate parlamentarilor. Restul scaunelor stăteau cuminți sub folia protectoare. Surse din cadrul Senatului au precizat pentru Gândul că folia a fost aplicată pentru a proteja mobilierul de lucrările pentru schimbarea sistemului de iluminat interior.

Lucrările au fost confirmate și de Mircea Abrudean, președintele Senatului.

„S-a lucrat în perioada vacanței parlamentare. Lucrările au început imediat după ce Parlamentul a intrat în vacanță, pentru că și la exterior se lucrează, și până la 1 septembrie să fie totul gata. S-a ales să se facă lucrările în timpul vacanței parlamentare, ca să nu afecteze activitatea curentă.

S-a lucrat la sistemul de iluminat interior al sălii de plen. Cred că au fost la un moment dat și probleme cu inflitrații (n.r întrebat dacă lucrările vizează probleme cu infiltrațiile de apă), dar s-au rezolvat. Acum, cred că era vorba despre sistemul de lumini interioare, care a fost înlocuit conform planului aprobat mai demult”, a spus Mircea Abrudean.

„Găleata de la CDep”, devenită virală

Sistemul de iluminat, vechi din perioada lui Nicolae Ceaușescu, trebuia schimbat pentru că era unul deficitar, mai spun surse din cadrul Senatului. Acestea mai adaugă că sistemul avea un consum foarte mare și emitea foarte multă căldură.

În trecut, Parlamentul a mai fost locul ideal pentru „imaginea zilei”, atunci când au avut loc infiltrații de apă.

La începutul anului 2023, pe holurile Parlamentului României au apărut zeci de găleți, din cauza apei care curge din tavan. Problema devenise o normalitate.

Angajații foloseau găleți pentru a colecta apa, ceea ce a stârnit numeroase reacții în spațiul public.

Situația s-a viralizat atât de mult încât cineva a creat inclusiv o pagină de Facebook pe care a intitulat-o sugestiv „Găleata de la CDep”.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Senatorii s-au întors din vacanță, miercuri, într-o ședință extraordinară / Proiectul cerut de Crin Antonescu în campania electorală a fost RESPINS

Primarul Sectorului 3 e acuzat că a asfaltat pe bani publici un drum privat pentru fratele său / Robert Negoiță: „Aveți dreptate”

Fost membru CSM, după declarația Iulianei Scântei: Parchetul General ar trebui să verifice dacă CCR a fost indusă în EROARE cu intenție

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în SUA la aproape un an de la mutarea din țară. „Nu mai alerg după cantitate”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!