Prima pagină » Știri externe » Germania va iniția procesul de recunoaștere a STATULUI palestinian, dar decizia va fi la finalul procesului de pace /„Este obiectivul nostru”

Germania va iniția procesul de recunoaștere a STATULUI palestinian, dar decizia va fi la finalul procesului de pace /„Este obiectivul nostru”

Guvernul Friedrich Merz a semnalat, luni, că Germania este pregătită să lanseze procesul de recunoaștere a existenței unui stat palestinian, subliniind însă că aceasta este soluția care trebuie obținută la finalul procesului de negocieri între Israel și liderii palestinieni.

Israelul este supus presiunilor tot mai mari din cauza politicii aplicate în Fâșia Gaza. În contextul războiului și al situației dezastruoase de pe teritoriul palestinian, sunt discuții tot mai intense despre soluția a două state și despre obținerea unui acord de pace în regiune. Cu ocazia reuniunii Adunării Generale ONU, în New York va avea loc o conferință pe această temă.

Marea Britanie, Canada, Australia și Portugalia au anunțat deja decizii de recunoaștere a statului palestinian, iar Franța, Belgia, Andorra, Malta, Luxemburg și San Marino urmează să anunțe acțiuni similare.

Germania susține soluția a două state, dar consideră că aceasta trebuie să fie aplicată la finalul procesului negocierilor. Acest lucru a fost clarificat de ministrul de Externe, Johann Wadephul, înaintea vizitei la reuniunea ONU din New York.

”Crearea unui stat palestinian este obiectivul nostru, noi susținem soluția a două state, nu există nicio altă cale. Tocmai am transmis acest lucru Israelului, nu am luat o decizie. Noi rămânem pe acest drum, soluția trebuie obținută pe calea negocierilor. Pentru Germania, recunoașterea statului palestinian va fi la finalul procesului negocierilor”, a afirmat Johann Wadephul, citat de publicația Die Zeit.

Israelul și Statele Unite contestă vehement deciziile de recunoaștere a statului palestinian.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Donald Trump îl consideră pe Charlie Kirk „MARTIR al libertății” și „patriot” /„Salvăm națiunea”

Crucea Roșie anunță o reuniune globală în 2026/ „Comunitatea internațională trebuie să acționeze” pentru a asigura respectarea DREPTULUI umanitar

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei