Prima pagină » Actualitate » Imagini dureroase după TRAGEDIA din Rahova. Oameni aruncați dintr-un bloc în altul

Imagini dureroase după TRAGEDIA din Rahova. Oameni aruncați dintr-un bloc în altul

Cristian Lisandru

O explozie devastatoare a avut loc în București, în această dimineață, în Rahova, iar bilanțul este unul tragic – 3 morți și 11 răniți. Locatarii blocului au fost evacuați, așa cum s-a întâmplat și în cazul elevilor de la Liceul Bolintineanu, aflat în apropiere.

Gândul prezintă imagini cu un puternic impact emoțional. Unul dintre locuitorii prezenți la fața locului a declarat că, în urma exploziei, oamenii au fost aruncați dintr-un bloc în altul, iar pereții sunt plini de sânge.

„Explozia i-a aruncat din blocul celălalt până aici, și aici a fost impactul, s-au lovit și au căzut jos. Doamne, doamne, doamne”, spune bărbatul, vizibil afectat de tot ceea ce vede în jurul său.

Desfășurare impresionantă de forțe

La fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și directorul de operațiuni de salvare medicală.

Salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Scandal la Antena 1! Și-au dat în judecată propriul câștigător de la Splash!: i-au băgat premiul în cont, apoi i-au cerut banii înapoi cu dobândă!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Dan Nuțu, în stare gravă la spital! Actorul ar fi suferit un accident în locuința din România
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial