Prima pagină » Economic » În ce stadiu a ajuns proiectul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră? Producția din NEPTUN DEEP este planificată să înceapă în 2027

În ce stadiu a ajuns proiectul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră? Producția din NEPTUN DEEP este planificată să înceapă în 2027

Oficialii OMV Petrom au anunțat că proiectul Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeană, avansează fără abatere față de plan. S-a început forajul de dezvoltare, în același timp cu avansarea în procesul de fabricare a  echipamentelor și al construcției stației de măsurare a gazelor naturale; continuarea activităților de comercializare a gazelor naturale.

„Facem progrese solide în ceea ce privește proiectul Neptun Deep. Se derulează conform planului, suntem în grafic și în limita bugetului, iar prima extracție de gaze este așteptată în 2027”, a declarat joi, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, în cadrul conferinței de presă de joi Gândul în cadrul conferinței de presă de prezentare a rezultatelor financiare din primul semestru al anului.

Cristian Hubati, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție în cadrul OMV Petrom, a precizat de asemenea că proiectul Neptun Deep avansează conform planului și nu s-au întregistrat incidente de securitate.

„Proiectul este în grafic, este la 46%, pe partea de stație de tratare gaze, progresăm foarte energic, suntem la 40% progres pentru partea de subtraversare a țărmului, progres foarte robust pe partea de platformă, în Indonezia și de asemenea pe partea de substructură în Sardinia. De asemenea, am început forajul în Pelican Sud, cu ținta de a termina forajul aici în acest an”, a detaliat Cristian Hubati, în conferința de joi.

Grupul OMV Petrom deține o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep, alături de Romgaz, și este operatorul perimetrului de mare adâncime din Marea Neagră, care înseamnă o investiție totală de 4 miliarde de euro, la care partenerii în concesiune contribuie în mod egal. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producție estimată de circa 100 miliarde de metri cubi, iar după începere exploatării, România va deveni principalul producător de gaze naturale din Europa, potrivit oficialilor.

Ce profit a avut grupul după prima jumătate a anului

Grupul OMV Petrom, a încheiat primele șase luni din acest an cu un profit net de 2,08 miliarde de lei, de la 2,62 de miliarde de lei din perioada similară de anul trecut, respectiv o scădere de 21%,  arată rezultatele pentru ianuarie – iunie și trimestru doi din 2025, publicate joi la Bursa de Valori București (BVB).

  • Profitul net a scăzut cu 21% la 2,1 miliarde lei, de la 2,62 miliarde de lei
  • Investițiile au fost cu 37% mai mari, de 3,3 miliarde lei, cu investiții mai ridicate în Neptun Deep
  • Contribuția la bugetul de stat a fost de 7,9 miliarde lei
  • Plata dividendelor de bază record aferente anului 2024 pentru acționarii grupului a început în iunie.

OMV Petrom S.A. (SNP) este deținută în proporție de 51,15% de compania-mamă din Austria, OMV Aktiengesellschaft, 20,69 % de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de persoane juridice (24,39%) și fizice (3,75%), conform datelor oficiale la 30 iunie 2024.

Sursa foto, video: OMV Petrom și Romgaz

Recomandăm și:

Cât câștigă statul de la cele mai mari companii din ENERGIE la care are acțiuni. Acestea se află în TOP 10 la BVB în funcție de capitalizarea bursieră

Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?