Prima pagină » Actualitate » LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 81. Netanyahu, vizită în Fâșia Gaza/Israelul a ucis un important general iranian

LIVE UPDATE | Război Israel-Hamas, ziua 81. Netanyahu, vizită în Fâșia Gaza/Israelul a ucis un important general iranian

21:49

Un ministru israelian discută în SUA opțiuni de reducere a operațiunilor

Ron Dermer, ministrul israelian al Afacerilor Strategice, se află marți la Washington, pentru întâlniri cu Jake Sullivan, consilierul pentru Siguranță Națională al președintelui Joe Biden, și cu secretarul de Stat Antony Blinken.

Citește articolul AICI

21:49

Armata israeliană consideră că ofensiva în Fâșia Gaza va mai dura ”multe luni”

Războiul din Fâșia Gaza va mai continua ”multe luni”, a afirmat marți seară generalul Herzl Halevi, șeful Statului Major al armatei israeliene.

Citește articolul AICI

19:58

Incident de securitate în apropierea Ambasadei Israelului din India

O explozie de mică amploare a fost raportată, marți seară, la sediul Ambasadei Israelului din India, iar serviciile de securitate din New Delhi încearcă să afle cauzele deflagrației.

Citește articolul AICI

14:55

Grupul Hezbollah a atacat o comunitate din nordul Israelului

Cel puțin cinci persoane au fost rănite, marți, în urma unui atac lansat de militanți Hezbollah din sudul Libanului spre localitatea israeliană Shomera.

Citește articolul AICI

14:54

Incidente militare în Marea Roșie, inclusiv în apropierea unei stațiuni din Egipt

Mai multe incidente militare au avut loc, marți, în sudul Mării Roșii, inclusiv în apropierea unei stațiuni din Egipt, în contextul riscurilor generate de militanții huthi din Yemen.

Citește articolul AICI

13:54

Arme ascunse sub pături de copii și plăcuțe de înmatriculare israeliene găsite în Gaza

Arme ascunse sub pături de copii și plăcuțe de înmatriculare israeliene găsite de Batalionul 931 în timpul unei operațiuni în Daraj Tuffah, în nordul Fâșiei Gaza, susține armata.

În interiorul unui dormitor pentru copii dintr-o casă civilă, IDF a descoperit zeci de kalașnikovuri, grenade, „Bazukas”, capete de rachete RPG și plăcuțe de înmatriculare israeliene.

Armele găsite sunt o dovadă în plus a încercării Hamas de a ascunde armanetul și activitățile teroriste în spatele populației civile și a infrastructurii, transmite armata israeliană.

12:10

Israelul lovește ținte din Liban

IDF transmite că au fost identificate mai multe lansări din Liban spre zona Har Dov din nordul Israelului. Ca răspuns, Tzahal-ul a lovit mai multe ținte din Liban.

În această dimineață (marți), o rachetă sol-aer a fost lansată din Liban spre un avion al IDF care opera în zonă. Aeronava nu a fost avariată de rachetă și și-a îndeplinit cu succes misiunea, transmite armata israeliană.

De asemenea, un avion de vânătoare a lovit în această dimineață infrastructura teroristă Hezbollah din Liban. În plus, un tanc israelian a tras spre o țintă care reprezenta o amenințare în Liban.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat nordul Fâşiei Gaza. Cu acest prilej, el le-a transmis soldaților întâlniți aici că războiul împotriva palestinienilor din Hamas va continua „până la sfârşit”.

În pofida apelurilor comunității internaționale de încetare a focului, se pare că niciuna dintre tabere nu intenționează să reducă ostilitățile.

„O bătălie feroce, violentă şi fără precedent”

Chiar Hamas condiţionează orice nou acord privind un schimb de ostatici de o încetare permanentă a focului. Israelul respinge această opţiune, Netanyahu anunțând că este hotărât să continue războiul până la distrugerea grupării islamiste.

La rândul lor, prin vocea liderului Hamas, Yahya Sinwar, palestinienii transmit că aceasta este „o bătălie feroce, violentă şi fără precedent” împotriva Israelului.

Vizita lui Netanyahu în interiorul Fâșiei Gaza, a doua de când a început războiul, coincide cu cea de-a 80-a zi de lupte.

„Nu ne oprim. Războiul va continua până la sfârșit, până când vom termina Hamas, nu mai puțin!” – Benjamin Netanyahu

Aproximativ 100 de palestinieni au fost ucişi în ultimele ore în lovituri israeliene masive în Gaza. Potrivit celui mai recent bilanţ realizat de Ministerul Sănătăţii din Palestina, cel puţin 20.674 de locuitori din Gaza – inclusiv peste 8.000 de copii – au fost ucişi şi peste 54.536 de, răniţi. În jur de 7.500 de cadavre s-ar afla sub dărâmături.

Ofensiva, cea mai sângeroasă desfăşurată vreodată de Israel împotriva Hamas în Fâşia Gaza, a fost lansată ca represalii la atacul de pe teritoriul său din 7 octombrie, care s-a soldat cu aproximativ 1.140 de morţi, majoritatea civili, potrivit ultimelor cifre oficiale israeliene.

De asemenea, Hamas a răpit aproximativ 250 de persoane, dintre care 129 încă mai sunt în ostatice.

Important general iranian, ucis în Siria

Iranul a anunţat moartea unuia dintre comandanţii săi de top într-un atac israelian în Siria, promiţând să răzbune asasinarea acestuia, transmite France Presse.

„Generalul de brigadă Razi Mousavi, unul dintre cei mai importanţi consilieri ai Gardienilor Revoluției, a fost ucis în Siria într-un atac al regimului sionist efectuat în urmă cu câteva ore”, anunţă Teheranul într-un comunicat.

Generalul Mousavi a fost descris drept „liderul logistic al Axei rezistenţei” (n.r. – grupuri armate islamiste care luptă împotriva Israelului) în Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul la Londra, care are o reţea extinsă de surse în Siria, a raportat luni, 25 decembrie, lovituri israeliene asupra poziţiilor folosite de grupurile iraniene şi Hezbollah, din Liban, în cartierul Sayyida Zeinab.

Israelul comentează rareori operaţiunile sale din Siria, dar spune că doreşte să împiedice Iranul, duşmanul său principal, să se instaleze în apropierea sa. Întrebată luni despre moartea lui Mousavi, IDF a transmis că „nu comentează rapoartele mass-media străine”.

Iranul este unul dintre principalii susţinători internaţionali ai mişcării palestiniene Hamas. De asemenea, Republica Islamică se poziționează ca un aliat major  al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, oferindu-i sprijin economic, politic şi militar.

Sursa VIDEO/ IDF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Burlăcița Tina Ulmeanu, primele mărturisiri cutremurătoare despre viol: „Mi-au furat inocența!”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea