Prima pagină » Actualitate » Momentul în care mascații intră peste un bărbat, în locuința din București. Pentru ce a fost săltat

Momentul în care mascații intră peste un bărbat, în locuința din București. Pentru ce a fost săltat

În cursul zilei de marți, 31 martie 2026, au avut loc o serie de percheziții ale Poliției Capitalei în Sectorul 6. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost săltat pentru infracțiuni de incintare la violență, ură, discriminare și distribuirea materialelor fasciste.

Autoritățile au transmis un comunicat în acest sens.

„La data de 31 martie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 6, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Secției 22 Poliție, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de incintare la violență, ură și discriminare, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului de materiale fasciste, legionare și rasiste și distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin intermediul unui sistem informatic de materiale fasciste, rasiste și xenofobe”, au transmis autoritățile.

Momentul în care mascații intră peste un bărbat, în locuința din București

Bărbatul de 40 de ani ar fi săvârșit o serie de infracțiuni

Potrivit comunicatului, bărbatul de 40 de ani ar fi săvârșit o serie de infracțiuni. Printre acestea se numără lansarea unor mesaje care ar fi incitat publică la violență și urmă împotriva cetățenilor români. De asemenea, ar fi distribuit pe internet mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist.

„Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni, în sarcina acestuia fiind reținută următoarea activitate infracțională:

– în perioada 19 septembrie 2025 – 6 octombrie 2026, bărbatul ar fi afișat pe o rețea de socializare, de pe contul pe care îl administra, un mesaj prin care ar fi incintat publicul la violență și ură împotriva cetățenilor români.

– La data de 6 octombrie 2025, bănuitul ar fi distribuit publicului, de pe același cont, un mesaj, având caracter fascist, legionar și rasist.

– La data de 5 februarie 2025, bănuitul ar fi distribuit, prin publicarea pe profilul personal a două postări, destinate publicului, având și de această dată caracter fascist și rasist”, se arată în comunicat.

Momentul în care mascații intră peste un bărbat, în locuința din București

Au fost ridicate mai multe bunuri de interes. Bărbatul de 40 de ani a fost condus la audieri, arată comunicatul. De asemenea, potrivit informațiilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 31 martie 2026, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Totodată, persoana vizată a fost depistată și condusă la audieri.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigații Criminale – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de incintare la violență, ură și discriminare, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului de materiale fasciste, legionare și rasiste și distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin intermediul unui sistem informatic de materiale fasciste, rasiste și xenofobe.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

Autorul recomandă:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin