Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a explicat de ce Donald Trump nu va trece cu vederea reorientarea unor lideri politici către democrați, făcând o comparație cu Joe Biden. Generalul cu patru stele în rezervă a avertizat că republicanii ar putea folosi ultimele două luni înainte de instalarea noului Congres pentru a-și promova numirile și a lua decizii care să le dea de muncă democraților. Urmărește emisiunea live aici. Democrații au câștigat ieri, 3 noiembrie, ambele camere ale Congresului SUA, cu 218 de mandate în Camera Reprezentanților și 54 de locuri în Senat, față de 44 ale republicanilor.
Fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a amintit de atitudinea politicienilor față de Joe Biden și de modul în care aceștia s-au raportat ulterior la Donald Trump. Acesta a susținut că liderii care încearcă acum să-și refacă relațiile cu democrații, după ce anterior s-au apropiat de Trump, riscă să suporte răzbunarea venită din partea lui Trump, pe care îl consideră orgolios. Silviu Predoiu a subliniat că președintele american nu uită astfel de gesturi.
„Țineți minte ce temenele jucau politicienii în raport cu Biden, deși era evident pentru toată lumea că acesta era departe de a fi în deplinătatea capacităților necesare pentru a exercita funcția de președinte. Unul ca Biden, în momentul în care cineva s-a reorientat către Trump, nu avea motive de orgoliu. Trump nu iartă. Trump spune: „Ați venit până acum la mine, iar acum, pentru că au câștigat ceilalți, încercați să refaceți relațiile cu ei? O să-mi plătiți! Mai am doi ani de zile în care dau tonul””, a spus fostul SIE Silviu Predoiu.
Silviu Predoiu, a explicat că actualul Congres american mai are la dispoziție două luni până la instalarea noului Congres, perioadă în care poate promova numiri și decizii înainte ca democrații să preia controlul asupra Camerei Reprezentanților. Acesta a avertizat că republicanii ar putea folosi acest interval pentru a-și consolida influența și pentru a lăsa viitoarei majorități democrate cât mai puține posibilități de a schimba deciziile luate.
„Și mai este ceva ce o parte din public nu înțelege: noul Congres intră în funcție pe 3 ianuarie. Mai are două luni la dispoziție și va încerca să promoveze toate numirile pe care viitorul Senat nu le va mai putea bloca. Va încerca să promoveze tot ce mai are de promovat în aceste două luni. Este suficient de mult pentru a așeza lucrurile într-un asemenea fel încât să le fie foarte complicat democraților să le schimbe”, a explicat fostul SIE Silviu Predoiu la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”.
Democrații au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului SUA, în urma alegerilor intermediare din 3 noiembrie. În Camera Reprezentanților, aceștia au obținut majoritatea de 218 de mandate necesară pentru a prelua conducerea, iar în Senat au ajuns la 54 de locuri, față de 44 ale republicanilor.
Deși democrații vor prelua controlul Congresului începând cu 3 ianuarie 2027, Donald Trump va rămâne la Casa Albă până la 20 ianuarie 2029. Președintele american a avertizat încă dinaintea alegerilor că va deveni „Domnul Veto” și că va respinge orice lege adoptată de Congresul democrat cu care nu va fi de acord.
Potrivit Articolului 1, Secțiunea 7 din Constituția SUA, președintele are puterea de a da veto la orice lege trecută de Congres. Numai semnătura prezidențială poate promulga și pune în aplicare o nouă lșege.
În caz de veto, legea este trimisă înapoi în camera unde a fost propusă. Congresul poate anula veto-ul numai printr-un vot susținut de două treimi din ambele camere, Camera Reprezentanților și Senatul. Asta înseamnă că 290 de membri ai Camerei Reprezentanților și 67 de membri din Senat trebuie să voteze împotriva veto-ului lui Trump.
Democrații au obținut majoritate de 54 de mandate în Senat până în prezent și 228 de mandate în Casa Reprezentanților. Pentru a respinge un veto prezidențial, trebuie să-i convingă pe membrii republicani (opoziția) să voteze. În caz contrar, va fi imposibil.
De asemenea, dacă președintele primește legea și nu face nimic timp de 10 zile lucrătoare, adică, nici nu o semnează, nici nu o trimite înapoi în Congres, legea este anulată. Procedura este cunoscută drept „Pocket Veto” – „veto-ul de buzunar”. În acest caz, membrii Congresului nu mai pot vota legea din nou, chiar dacă ar întruni o majoritate de două treimi. Proiectul de lege nu mai poate fi reexaminat de Congres și pur și simplu expiră („moare”).
În plus, Trump nu poate fi înlăturat din funcție după configurația Congresului care va fi din ianuarie 2027. Senatul dominat de republicani l-a salvat pe Trump de la punerea sub acuzare de două ori În 2018, după ce democrații au obținut majoritatea în Camera Reprezentanților, șefia Camerei a trecut la democrata Nancy Pelosi.