Prima pagină » Știri » Alexandru Rafila îi reproșează lui Cristian Ghinea lipsa celor „7 ani de acasă”, după ce Ghinea l-a acuzat că este „puturos”

Alexandru Rafila îi reproșează lui Cristian Ghinea lipsa celor „7 ani de acasă”, după ce Ghinea l-a acuzat că este „puturos”

Radu Cristian

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, i-a reproșat fostului ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, că nu are cei 7 ani de acasă, după ce USR-istul l-a acuzat că îi este „lene” să lucreze la operaţionalizarea agenţiei care ar trebui să construiască spitale în România.

Ghinea spune că PSD e încurcat de cele 1,7 miliarde de euro din PNRR pentru construcția de spitale.

Rafila, nu fi puturos, pune mâna și fă spitale! PSD e încurcat de cele 1,7 miliarde de euro din PNRR pentru construcția de spitale. Se dau de ceasul morții să găsească scuze și să inventeze pretexte ca să nu le facă. De asta și atacă PSD continuu PNRR pentru că impune un mod de a face lucrurile pe care ei nici nu-l știu, nici nu-l vor”, a scris Cristian Ghinea pe Facebook, miercuri, 16 februarie.

Ghinea: „În martie trebuie elaborate criteriile de selecție a spitalelor”

Cristian Ghinea a scris pe o rețea de socializare că luna viitoare trebuie elaborate criteriile de selecție a spitalelor.

„În martie trebuie elaborate criteriile de selecție a spitalelor. ANDIS trebuia să fie deja operațională și nu este. În iunie trebuie să bată în cuie lista de 25 de spitale din PNRR. Le e lene să muncească la asta, Rafila se ocupă să cumpere televizoare în minister”, a susținut fostul ministru USR al proiectelor europene, cel care s-a ocupat de PNRR în fosta coaliție de guvernare.

Fostul ministru al Fondurilor Europene a mai afirmat că PSD ar trebui să explice la Bruxelles că România are bani europeni pentru 3 spitale și că nu s-a apucat de niciunul.

„Explică asta la Bruxelles, că aveam bani europeni de 3 spitale, borfașii nu s-au apucat de nici unul, dar au promis 8 și nici din alea nu au făcut vreunul. Am deblocat noi pe cele trei și dacă citiți știri că se semnează contracte de spitale regionale la Cluj, Iași și Craiova e pentru că Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au muncit pentru asta”, a mai afirmat Ghinea.

Răspunsul lui Alexandru Rafila: „M-am gândit la chestiunea cu cei şapte ani de-acasă”

Ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, i-a transmis lui Cristian Ghinea că totul este o mare confuzie, pentru că spitalele regionale nu sunt finanţate prin PNRR.

„Nu vreau să intru în niciun fel de polemici, am fost surprins însă, cel puţin din partea domnului Ghinea. Limbajul a lăsat de dorit. Mă şi gândeam, nu ştiu de ce m-am gândit la chestiunea cu cei 7 ani de-acasă, dar probabil că am făcut eu un exerciţiu prea intens de gândire în ceea ce îl priveşte pe domnul Ghinea”, a spus Alexandru Rafila.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană