Prima pagină » Știri » Margherita de la Clejani, trimisă în judecată pentru că a condus drogată și a provocat un accident în centrul Bucureștiului

Margherita de la Clejani, trimisă în judecată pentru că a condus drogată și a provocat un accident în centrul Bucureștiului

Margherita de la Clejani, trimisă în judecată pentru că a condus drogată și a provocat un accident în centrul Bucureștiului

Margherita, fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani, a ajuns pe mâna judecătorilor, la mai bine de un an de la accidentul pe care l-a provocat. Procurorii au stabilit că a condus sub influența drogurilor și au trimis dosarul la Judecătoria Sectorului 4.

Polițiștii de la Rutieră au trimis, pe 16 iunie, dosarul la Parchetul Judecătoriei Sector 4. Procurorul de caz a finalizat ancheta o săptămână mai târziu și a trimis dosarul în instanță.

Acuzația este de conducere a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive. Pentru această faptă, pedeapsa este închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă.

Dosarul a fost înregistrat pe 22 iunie la Judecătorie și urmează să intre în procedură de cameră preliminară, înainte de a începe judecata pe fond.

Margherita, pe numele real Margareta Myriam Manole, a provocat un accident pe bulevardul Șincai din Sectorul 4, pe 23 mai 2020, în jurul orei 06.00, când se întorcea de la o petrecere la volanul unui Range Rover Evoque. Fiica fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani a intrat atunci cu mașina într-un autoturism parcat.

Polițiștii au testat-o pe cântăreață cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a arătat faptul că aceasta ar fi consumat opiacee. Margherita a fost dusă atunci la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru analize.

După accident, Margherita a declarat că nu a consumat substanțe interzise și că a comis accidentul din neatenție, în timp ce „își făcea buzele”. Ea a spus chiar că se opune consumului de droguri, adăugând că este „o fire fantastică și entuziastă”.

”Margherita nu se droghează cu heroină. Margherita nu este o consumatoare de droguri. Sunt foarte bine. Arăt foarte bine. 90-60-90. 55 de kilograme. Sunt foarte fericită! Îi mulțumesc mamei că sunt în corpul acesta perfect. Îmi place foarte mult să scriu, îmi place lingvistica. Lucrez foarte mult la proiectele mele. Mie îmi place foarte mult să scriu. O să scriu o carte. În curând, voi lansa o colecţie de haine, cu inspiraţie din America”, spunea Margherita.

Polițiștii au cerut atunci analize suplimentare la INML, care au fost finalizate și trimise anchetatorilor două luni mai târziu.

Surse judiciare declarau atunci, pentru Gândul, că din rezultatele de la INML rezultă că Margherita consumase cocaină, dar au fost identificate, în plus, și urme de alte șase substanțe, unele dintre ele prezente în diferite medicamente.

Conform unor surse, rezultatele testelor realizate fiicei Clejanilor au evidențiat urme de nordazepam în sânge, iar din probele de urină, a rezultat că ”subiectul” a ieșit pozitiv pentru cocaină, morfină și benzodiazepine. Mai mult, testele au relevat și urme de codeină, oxazepam și paracetamol.


Citește și: 

INTERVIU. Ioniță de la Clejani la Gândul Live: „O apăr pe Margherita pentru că e fata mea și nu a făcut nimic grav. Suntem un brand puternic și vom trece și peste această încercare a vieții”

Medic legist despre analizele Margheritei de la Clejani: „A consumat cocaină de proastă calitate” (EXCLUSIV)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN