Prima pagină » Știri » Șeful Poliției Locale Drobeta Turnu Severin și soția acestuia, duși la audieri într-un caz de evaziune – UPDATE

Șeful Poliției Locale Drobeta Turnu Severin și soția acestuia, duși la audieri într-un caz de evaziune – UPDATE

Șeful Poliției Locale Drobeta Turnu Severin și soția acestuia, duși la audieri într-un caz de evaziune - UPDATE

UPDATE  Șeful Poliției Locale Drobeta Turnu Severin și soția acestuia au fost ridicați, joi, de polițiști de la locuința lor și duși la audieri, în urma perchezițiilor din județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Timiș, Dâmbovița și municipiul București, care vizează o rețea specializată în evaziune fiscală.

Șeful Poliției Locale Drobeta Turnu Severin, Nicolae Micșoniu, și soția acestuia au fost ridicați de oamenii legii de la locuința lor din Drobeta Turnu Severin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieșirea din casă, Nicolae Micșoniu a salutat jurnaliștii, refuzând să facă declarații.

El și soția lui au fost duși la audieri.

Oamenii legii au descins și la sediul firmei de pază deținute de familia șefului Poliției Locale Drobeta Turnu Severin – Vigilent Security.

Vigilent Security, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, are contracte de prestări servicii cu instituții publice, între care Spitalul Județean din municipiu și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare.

Procurorii DIICOT și ofițerii de la Crimă Organizată fac, joi dimineață, 85 de percheziții în județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Timiș, Dâmbovița și municipiul București, fiind vizată o rețea specializată în evaziune fiscală.

Surse din cadrul anchetei declarau că în rețea ar fi implicați mai mulți oameni de afaceri, precum și familia șefului Poliției Locale Drobeta Turnu Severin, Nicolae Micșoniu, care are o firmă de pază în municipiu.

Membrii grupării înregistrau facturi fictive la firmele pe care le aveau în calitate de acționari majoritari sau asociați.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupării au identificat mai mulți agenți economici interesați să-și diminueze ilegal baza impozabilă prin înregistrarea în evidențele contabile a unor documente aferente unor operațiuni comerciale nereale, după care, prin mai multe firme controlate de către ei au emis facturi ce nu reflectă operațiuni economice reale către acestea”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit comunicatului, grupul infracțional organizat a furnizat aceste facturi fiscale în schimbul unor comisioane cuprinse între 4-10% din valoarea înscrisă pe acestea, iar contravaloarea lor era achitată prin transferuri bancare în conturile firmelor emitente.

„Ulterior, sumele erau retrase în numerar în aceleași zile în care erau încasate, iar după retragerea în numerar a sumelor respective și după reținerea comisioanelor stabilite, liderii grupării înapoiau banii partenerilor de afaceri, care îi reintroduceau în patrimoniul firmelor deținute”, se precizează în comunicat.

Conform DIICOT, astfel, în cursul anilor 2009-2013, firmele controlate de liderii grupării au efectuat livrări nereale de mărfuri către mai multe firme, care în acest fel și-au redus artificial profiturile prin diminuarea masei impozabile, situație care a dus la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 28.900.000 de lei, constând în TVA și impozit pe profit deduse în mod nelegal.

„S-a reținut faptul că în perioada 2009-2013, prin mai multe conturi deschise la diferite unități bancare, au fost încasați aproximativ 85.129.000 lei de la 29 de firme beneficiare de facturi fictive, sume care au fost ridicate integral în numerar din conturi, nefiind plătit niciun furnizor de către firmele controlate de grupul infracțional. Retragerile de numerar s-au făcut în baza unor documente false, respectiv ,borderouri achiziții fier vechi, cu sprijinul nemijlocit al unor funcționarilor bancari”, mai precizează DIICOT.

Procurorii ar urma să pună în aplicare 38 de mandate de aducere. Între persoanele care vor fi audiate se numără oamenii de afaceri Constantin Bădescu, Constantin Izvoranu, soția șefului Poliției Locale Drobeta Turnu Severin, dar și avocatul omului de afaceri Constantin Bădescu, Sorin Crudiu, au precizat sursele din cadrul anchetei.

Acțiunea este coordonată de DIICOT Mehedinți în colaborare cu Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Mehedinți, participând aproximativ 300 de forțe de intervenție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”