Prima pagină » Știri » Un mercenar rus din gruparea Wagner, prins când încerca să intre în MOLDOVA

Un mercenar rus din gruparea Wagner, prins când încerca să intre în MOLDOVA

Amyra Garey
Un mercenar rus din gruparea Wagner, prins când încerca să intre în MOLDOVA

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a refuzat intrarea în țară pentru 182 de cetățeni străini. Unul dintre ei ar fi membru al grupării de mercenari ruși Wagner.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a refuzat intrarea în țară pentru 182 de cetățeni străini. Despre unul dintre ei spune că este membru al grupării de mercenari ruși Wagner.

În ultimele şapte zile, 182 de străini şi 46 de mijloace de transport care au vrut să intre în Republica Moldova au fost respinşi la frontieră, printre aceştia numărându-se şi un reprezentant al Grupării Wagner, compania rusă de mercenari fondată de oligarhul Evgheni Prigojin, un apropiat al Kremlinului.

Depistat pe Aeroportul internațional Chișinău

Un reprezentant al structurii private militare din Federaţia Rusă Wagner ar fi încercat să ajungă săptămâna aceasta în Republica Moldova.

El a fost depistat la Aeroportul internaţional Chişinău, iar poliţiştii de frontieră nu i-au autorizat intrarea în ţară, a anunţat duminică Poliţia de Frontieră.

„Atragem atenţia că măsurile întreprinse, bazându-se pe analiza de risc şi a informaţiilor obţinute în comun cu autorităţile naţionale, inclusiv prin schimbul de informaţii cu partenerii internaţionali, a permis depistarea în fluxul de pasageri, în punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internaţional Chişinău, a unui cetăţean care a fost identificat ca şi un posibil reprezentant al unei companii private militare din Federaţia Rusă (Wagner).

Cetăţeanului în cauză nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind întors pe cale aeriană în statul de pornire”, a comunicat duminică Poliţia de Frontieră, care a făcut publice şi o serie de fotografii.

Potrivit aceleiaşi surse, în ultimele şapte zile, au primit refuz de intrare în Republica Moldova 182 de cetăţeni străini şi 46 de vehicule.

Anunţul vine în condiţiile în care duminică sunt convocate proteste la Chişinău, iar în ultima vreme, atât autorităţile din Moldova, cât şi serviciile americane de informaţii au avertizat că există planuri ale Moscovei de a destabiliza situaţia din ţară prin provocări la proteste puse la cale de reprezentanţi ai serviciilor sub acoperire civilă.

Un tânăr care avea un rucsac cu însemnele grupării lui Prigojin a fost reţinut sâmbătă la Praga, în timpul unor proteste organizate de un politician cu poziţii pro-Kremlin, proteste care au degenerat în cele din urmă în confruntări cu poliţia, după ce manifestanţii au vrut să intre în clădirea Muzeului Naţional pentru a smulge un steag ucrainean arborat pe clădire, potrivit ProTV.

Grupul Wagner este un grup de mercenari conduşi de unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Putin, Evghenii Prigojin.

Compania este cunoscută ca armata privată a lui Vladimir Putin, fiind implicată, de-a lungul timpului, în conflictele din Ucraina, Siria şi din câteva ţări africane.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?