Fănuș Neagu și Romulus Vulpescu

Născuți amândoi în aceeași zi. 5 aprilie. Mergeam, în anii în care Fănuș era acasă, să-i duc, în fiecare joi, revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Rar ne și întâlneam ochi în ochi, dar de multe ori, când erau și fetele dumnealui acolo și nu lăsam semnul meu de viață în cutia poștală, îmi striga din dormitor că-mi mulțumește pentru revistă și mă ruga să-i transmit cine știe ce mesaj tatei.

L-am citit, ani mai târziu, nu la școală, nu în manuale, ci în biblioteca familiei mele. Și am privit mereu în urmă, către acele zile de joi, în care aveam șansa uriașă de a-i spune bună ziua și de a-i da sentimentul, pe care mi-l dădeam și mie, că printr-o simplă tipăritură de 16 pagini, cultura română ar mai putea avea un drept la supraviețuire.

APĂRARE România va primi o nouă tranșă din banii SAFE. Ce trebuie să facă autoritățile pentru a accesa fondurile

15:34

CONTROVERSĂ Reacția lui Trump, după ce un reporter de la Casa Albă l-a informat că Zelenski l-a numit „slab“ pentru că a încheiat un acord energetic cu Putin

15:34

După 2010, când l-am pierdut pe tata, am plecat din țară la o bursă câștigată la facultate, pentru câteva luni. Nu eram aici când literatura română l-a redat veșniciei pe Fănuș Neagu. Era mai 2011. Dar pentru mine Fănuș a rămas în casa lui din capitală, așteptând în camera lui câte o flacără și scriind ceva, din când în gând…

Am fost acasă la Romulus și Ileana Vulpescu, aproape de cafegiul Florescu, în centrul orașului București. De altfel, ultimul interviu pe care l-a acordat cuiva Romulus Vulpescu poartă întrebările mele.

Am stat atunci opt ore la ei acasă, în sufrageria plină de cărți și casete video, deși înțelegerea era să ne întâlnim o oră, două. Rar mi se întâmplă să fiu conștientă de lucrurile excepționale prin care trec, dar atunci, ieșind din scara de bloc pe la 4 dimineața, am înțeles că am trăit o noapte istorică.

N-am publicat niciodată interviul. Îl port în reportofon și-n suflet ca pe o datorie greu de plătit. M-a rugat, atunci, Romulus Vulpescu să îi duc înainte de publicare interviul scris, ca să mai poată face eventuale corecturi și, neapărat, să scriu toate cuvintele cu î din i. După ce l-am pierdut și pe dumnealui, în septembrie 2012, am continuat să merg în casa Vulpescu, rar, să o văd pe doamna Ileana. I-am spus că-i voi duce dumneaei interviul, după ce voi avea puterea să-l scot din înregistrare. Nu i l-am dus.

A rămas o corectură de făcut și doar dincolo, în Cerurile pe care copiii le văd frumoase, se va mai putea întâmpla o întâlnire.

Acum e 5 aprilie și ochii noștri văd numai înapoi. Ne mai salvează de dorul de marii noștri cărturari și scriitori câte o bibliotecă. Să-i citim! Ca să îi aducem, măcar preț de câteva minute, înapoi. În acest București pe care amândoi l-au considerat cândva acasă și din care noi, ăi rămași, nu avem cum să-i ștergem vreodată. Să-i citim!

Citește și:

Bună ziua, limbă română!

Ce-i cu Hagi pe locul întâi?

Condamnare la moarte

Poezia minții

Dreptul la poezie