Cât ne-ar costa?

… să lăsăm deoparte orgoliile, răutățile, bețele în roate și să salvăm, spre exemplu, satele vechi, tradițiile românești ascunse prin ele, oamenii care încă mai cred în libertate și în identitate, în adevărurile spuse altfel decât cu jumătate de gură, în cerul care are forța să țină toate stelele deasupra Maramureșului și în lumina care se coboară pe Munții Apuseni, în fiecare dimineață firească din oricare dintre anotimpurile lăsate de Dumnezeu și alterate de pământeni?

Dacă din Consiliile Județene ar mai colabora cineva cu autoritățile locale, cu Primării, cu Consilii Locale, dacă din banii care ar putea pleca de la centru, uneori din finanțări nerambursabile pe care nu ne învață nimeni să le accesăm și care, efectiv, se pierd, undeva, în drumul pritocit dintre vest și est, dacă am avea și bună-voință, pe lângă inteligența nativă cu care ne lăudăm dintotdeauna, altfel s-ar putea repara casele de la strada mare a României.

ACTUALITATE Dan Dungaciu: „Nicușor Dan a încercat să compenseze lipsa întâlnirii directe cu Trump și lipsa unei fotografii”

01:00

INEDIT Credeți în extratereștri, la fel ca Barack Obama? Trump răspunde: „Poate îl ajut să iasă din încurcătură și declasificăm dosarele”

00:41

Dar la noi, nu de ieri, de azi, dintotdeauna, președintele consiliului X rar se poate înțelege cu primarul urbei, rar se întâmplă să colaboreze pentru un scop comun, pentru un ideal adevărat. În cele mai multe dintre cazuri, se împung, se înjură, își inventează sau își exagerează din erori, din stângăcii. Cum să iasă, așa, un proiect, o reabilitare, o împrospătare, nu cu buldozerul, a tradiției?

La Madrid există Gran Vía, un bulevard măreț, impunător, curat. Cu arhitectură clară. Un bulevard principal al orașului care, prin toate acestea, pare și este bogat. La fel ca poporul spaniol, care a avut totdeauna doza potrivită de autocunoaștere și de mândrie, ca să fie în fruntea clasamentelor și să iasă cu fața aproape curată din orice bătălie. La Paris există, desigur, Champs-Élysées. Cel mai scump bulevard din Europa, spun anumite studii. Acolo unde și un fir de apă de la chiuvetă curge scump. Cu clădiri de-a stânga și de-a dreapta elegante, încadrate perfect în peisajul local.

La Lisabona, găsim Avenida da Liberdade. Un bulevard care elogiază libertatea. Și care, prin arhitectura lui, se impune, reușește să se impună. Portughezii se mai opresc la cafenenele stradale de pe acest drum al prețurilor mari, pentru că și acolo, ca în toată minunata Portugalie, o cafea costă cel mult un euro și un pic. Și stau sub frunzele care cad discret toamna și mângâie chipuri, trotuare și amintiri.

Ce avem la București? Calea Victoriei? Pe care, e drept, primarul o lasă, în anotimpuri calde, pentru pietoni, cu înghețată pentru cei mici și cu bere artizanală pentru părinți. Dar cu clădiri gata să-și piardă tencuiala și să cadă, ușor-ușor. Ce mai avem? Bulevardul Magheru, cu blocuri care arată de parcă abia a trecut un tun pe acolo. Afumate, gri-maro, amărâte, cu scări mucegăite și locatari speriați de ziua de mâine.

Cât ne-ar costa să reparăm Bulevardul Magheru? Să-l albim un pic, să-i scoatem în evidență cele câteva clădiri care au arhitectură de luat în seamă, cu balcoane frumoase și elemente suplimentare elegante? Cât ne-ar costa? Să avem grijă de țara noastră și de ce văd turiștii care vin, din greșeală sau cu intenție, să ne viziteze?

Mereu ne costă prea mult ce e important. N-avem bani pentru noi. Pentru ai noștri. Pentru agricultura și fermierii noștri n-avem soluții. Pentru arhitectura deja distrusă de pe străzi, din sate, din ochii oamenilor, n-avem. Niciodată n-avem…

Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Dar cu târgurile ce aveţi?

Ultima şansă

Altă iarnă, aceleași probleme

N-avem cu cine!