Prea mult(e) chile!

Râdeau de premierul Viorica Dăncilă de le sărea de pe burtă făina dospită din pâinea mâncată la masa de ieri, râdeau, ce mai râdeau de ea când făcea vreo gafă, când nu știa exact să răspundă la vreo întrebare, când părea altfel decât ar trebui să fie un prim-ministru. Nu o apăra nimeni, pentru că greșelile existau. Sigur că se mai găseau circumstanțe atenuante, mai erau voci dispuse să pună în context realitatea și să corecteze, prin bunăvoință, o parte din eroarea deja înregistrată. Dar nu o spăla nimic de rușine pe doamna Dăncilă, niciun buletin de știri nu o salva. Am „scăpat” de dumneaei. Suntem fericiți, suntem în siguranță.

Acum avem un președinte (pe care-l aveam și atunci, dar pentru neștiința căruia, se pare, n-avea nimeni timp) care, nici citind de pe hârtie, nu reușește să evite gafa. A vizitat, anul trecut, lent, cum îi e și vorba, multe țări ale Americii de Sud. Printre care și Chile. Citiți cum știți, citiți cum se citește, pentru că altfel nu o să vă înțeleagă nimeni.

EXCLUSIV Un temut inspector antifraudă, găsit spânzurat în casa părinților. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților

05:00

VIDEO Condiția PNL-ului pentru a-l vota pe Alexandru Nazare, dacă este desemnat pentru funcția de premier. Ciucu îi transmite un avertisment clar

23:54

Cum nu l-ar fi înțeles nimeni nici pe dumnealui, dacă nu era vorba de un discurs oficial, în care să enumere mai multe țări din aceeași zonă, adică dacă rămânea acolo unde îi stă bine, în umbră, și spunea, bărbierindu-se – obosit, desigur, pentru că unii dintre noi sunt obosiți din fașă – chile.

Da, da, cum auziți. C, h, i, l, e. Cum se citește pluralul de la kilogram, în limbaj lejer, de piața Obor și din împrejurimi. Dar președintele nostru, cu chilele dumnealui cu tot, rămâne cult, demn, înalt și frumos, respectabil, desigur, zâmbitor către Ucraina și orb către România. Fix cum ne trebuie nouă, fix ce am votat, nu-i așa?

Pe dânsul nu-l face nimeni prost, incult, needucat, că doar e neamț. Și ce neamț! Apropo, înainte să scriu aceste rânduri, am verificat cum se citește numele țării Chile în germană. Nu cumva să fi greșit omul din… naturalețe. Nici acolo, la Berlin sau Würzburg, nu se pronunță altfel decât cu sunetul „ci”. Dar shhhhhh, să fim cuminți, să nu ne creadă careva obraznici.

Cuminți, cum am fost și când, acum vreo patru ani, profesorul nostru din fruntea țării, râzând cu dantura sa elevată de aceeași Viorica Dăncilă pentru că aceasta nu știuse care este aria cercului, nu a fost în stare, la rându-i, să spună care este… aria cercului. Profesorul de fizică și profesorul de viață a râs și mai tare, nerăspunzând la provocarea moderatorului TV de atunci și, demonstrând prin fapte, că nu știe răspunsul, că nu cunoaște formula matematică. Ha, ha, ha și ha, ha, ha – dar mandatul de președinte al României a venit în curtea sa încă o dată.

Au sărit alți deștepți să spună că era sub demnitatea sa să răspundă la aceeași întrebare pe care o avuseseră în portofoliu jurnaliștii la dezbaterea electorală a Vioricăi Dăncilă. Sigur, sub demnitatea sa. Sub nivelul său.

Dar acum? Acum cine mai sare să-l apere pe cel care se laudă, în discursuri lente, cu prietenia cu Zelensky și cu Ucraina, care spune, cu gurița sa aurită, că România a ajutat ca peste 60% din producția agricolă a vecinilor aflați în război să tranziteze țara noastră, prin culoare speciale, pentru că grâul lor și nu al nostru să poată fi exportat în liniște?

Acum cine îl mai iubește pe cel care se scaldă în amiciția trecătoare cu străinii aflați în dificultate, ignorând total, total suferința fermierilor români aflați în stradă, cu tractoare, cu utilaje, ca să spună, în disperarea falimentului, că sunt nedreptățiți, că îi doare, că îi distruge acest ajutor exagerat către alții și, mai ales, această atitudine oarbă față de țara noastră, de oamenii noștri?

E trist, e atât de trist încât nici supărați nu mai putem fi. Mai degrabă, furioși! Ne vine să-i luăm de guler pe toți acești vânzători de țară și să-i aruncăm cât mai departe de casa noastră. Departe, departe, de unde să nu ne mai poată face rău. Departe, departe, ca să mai câștigăm și noi o șansă – de care, real, în trecut, n-am profitat niciodată – să ne salvăm!

Citește și:

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români