Prima pagină » Actualitate » Jumătăţi de măsură

Jumătăţi de măsură

Jumătăţi de măsură

Să facem totul cu jumătate de măsură! Nici alb, nici negru! Nici bune, nici rele! Nici azi, nici mâine! Să mergem, de exemplu, la târgurile mari de carte, care se fac de o dată, de două ori pe an în oraşele noastre, să ne plimbăm pe la toate standurile – mari, mici, cu mai mult sau mai puţin prestigiu –, să analizăm editurile şi apariţiile noi, ca, la finalul zilei, istovitoare de altfel, după ce ieşim din hala care găzduieşte scriitorii şi zbaterile lor aproape inutile, să nu purtăm nicio carte în mâini.

Da, da, e o realitate pe care am văzut-o cu ochii mei şi pe care am simţit-o în calitate de expozant şi autor de cărţi. Mulţi oameni, mai ales sâmbătă şi duminică, la sărbătoarea cărţii, ediţie de primăvară-vară, în Bucureştii care se zbat între două anotimpuri. Dar dintre aceştia, cei mai mulţi doar curioşi să se plimbe printre standuri şi să stea la adăpost în primul sfârşit de săptămână canicular din an.

Nu cumpărau cărţi, nu se opreau să răsfoiască, nu voiau să îşi mobileze bibliotecile cu adevăruri sau poezie, să îşi umple casele de veşti vechi deghizate în cuvinte noi, să redevină tineri, citind şi călătorind cu gândul în locuri în care n-au apucat să ajungă cu pasul. Nu, nu. Mâini goale şi autori tot mai orgolioşi, care uită că o carte tipărită nu înseamnă, neapărat, un certificat de intrare în istoria literară.

Aşadar, să facem totul, ca ăi care ne conduc, cu jumătate, sau chiar cu un sfert, de măsură. Nu e cazul să ne ambalăm, să ne pierdem vieţile în zbateri nesfârşite şi să ne înecăm toate cuvintele în fraze lungi, cu miez dulce. Să vorbim monosilabic, să nu întrebăm pe nimeni nimic, să ne prefacem că e deja ora de culcare, că numele din buletine nu ne obligă să ducem nicio bătălie. Astfel, nu ne va dezamăgi niciun răspuns, vom renunţa să avem aşteptări şi vom trăi tot mai puţine clipe de descumpănire şi de îndoială.

Se apropie alegerile. Noi nu facem politică, ştiţi asta deja. Dar ne trăim viaţa, aşa cum ni se spune că e normal să se întâmple. Şi simţim, în orice secundă a acestei vieţi care, de fapt, e doar o goană pentru îndeplinirea unor responsabilităţi pe care nici nu ştim dacă mai vrem să le avem, că suntem trataţi ca nişte roboţi, că ni se lasă hrană uscată pe drum, ca să nu murim, totuşi, de foame, dar că nimeni nu are răbdare să audă ce ne doare, când ne doare şi, mai ales, de ce tratament am avea nevoie ca suferinţa fie să dispară, fie să devină, ca în numerele de magie de la televizor, mai uşor de înfruntat.

Şi la alegeri? Ce facem? Îi alegem pe cei pe care îi ştim de ieri, care de ieri ne fură şi ne păcălesc, sau votăm împotriva lor, alegând pe oricine altcineva, chiar dacă nu avem nicio garanţie că lucrurile se vor face şi altfel decât ca până azi, adică şi altfel decât cu jumătate de măsură?

Record de audienţe va fi în ziua în care România îşi va da seama, sau îşi va aminti, că există. Postul de televiziune sau canalul de YouTube care va transmite primul această ştire îşi va câştiga locul în istorie. Dar cine ştie când şi dacă se vor întâmpla astfel de minuni? Cine ştie?


Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?

Citește și

Mediafax
Ilie Bolojan: Colaborarea cu SUA prin parteneriatul strategic a contribuit la securitatea României
Digi24
Câtă încredere mai au românii în Nicușor Dan și George Simion la aproape două luni de la alegeri. Ce politician le amenință poziția
Cancan.ro
Un nou avertisment ANM de ploi, grindină şi vijelii! Cât va dura urgia din România și ce județe sunt vizate
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
Adevarul
Avertismentul unui economist: „Pentru cei săraci, perioada următoare va semăna, din păcate, cu un fel de Jocurile foamei”
Mediafax
Primăria Bucureștiului se pregătește să interzică vehiculele vechi și pe cele diesel.
Click
Nutriționiștii avertizează, după decesul lui Mihai Leu. Cum prevenim cancerul de colon, care sunt alimentele-otravă? Trucul lui Dorel Vișan: „Bei cana asta, pe parcursul zilei, puțin câte puțin”
Wowbiz
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Antena 3
Supermodelul Brooks Nader s-a dus la cină cu Lauren Sanchez îmbrăcată într-o bluză complet transparentă, fără sutien
Digi24
Statele Unite au un plan de a crește milioane de muște și de a le arunca din avioane. Iată de ce
Cancan.ro
Ultima dorință a Luizei, tânăra care a murit după ce a născut, este sfâșietoare. Soțul ei nu a mai apucat să-și țină promisiunea: 'Îi era foarte
Ce se întâmplă doctore
Doliu în lumea filmului. Actrița CELEBRĂ a murit la doar 42 de ani! Cauza decesului
observatornews.ro
Ministrul Energiei Bogdan Ivan și-a donat 20% din salariu statului român: "Prima dată eu, apoi ei!"
StirileKanalD
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
KanalD
Un bărbat și-a sufocat soția până la moarte. Este al 29-lea caz de femicid în România, de la începutul anului
Ciao.ro
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Promotor.ro
Bigster-ul pe care românii nu îl primesc! Are sistem audio Harman Kardon și piele albatră - FOTO
Descopera.ro
Planeta care PLUTEȘTE pe APĂ! Cum e posibil?
Capital.ro
Anunț trist despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte
Evz.ro
Elena Udrea, față în față cu cel mai greu obstacol în drumul spre libertate
A1
Care este motivul pentru care Claudiu Gherguț a refuzat un salariu lunar de 12.000 de euro. Unde i s-a propus să gătească
Stirile Kanal D
VIDEO Ea este Luiza, mămica de 24 de ani care a murit după ce a născut prin cezariană. Și-a ținut băiețelul în brațe și s-a stins. Mai avea două fetițe gemene acasă: "Când a operat-o, i l-a dat de l-a văzut și l-a pupat"
Kfetele
Care a fost, de fapt, motivul pentru care Robert "Wolf" a ucis-o cu sânge rece pe Teodora Marcu?
RadioImpuls
Ai buget de Beach, Please! 2025?! Tarifele la mâncare în festival. Vezi meniul complet și prețurile care te așteaptă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă se întoarce trist dintr-o țară exotică: – Am vrut fată, nu băiat!
Descopera.ro
Specia din Insulele Galapagos care pare să evolueze în sens invers