Prima pagină » EXCLUSIV » Judecătorii decid DEFINITIV că Nicușor Dan a greșit când a refuzat autorizația pentru Sanador. Edilul procesoman va plăti despăgubiri din salariul lui

Judecătorii decid DEFINITIV că Nicușor Dan a greșit când a refuzat autorizația pentru Sanador. Edilul procesoman va plăti despăgubiri din salariul lui

Cristian Lisandru

Magistrații de la Curtea de Apel București (CAB) au judecat, miercuri, recursul formulat de primarul general Nicușor Dan, după ce a fost amendat de Tribunalul București pentru nerespectarea unei decizii definitive în cazul „Sanador”. Edilul Capitalei refuză, de mai multe luni, să emită o autorizație de construire pentru Spitalul Sanador, cu toate că judecătorii au decis, definitiv și executoriu, că solicitarea Spitalului Sanador, în vederea construirii unei clinici de oncologie, respectă toate prevederile legale.

UPDATE – 16:08 – Magistrații de la Curtea de Apel București au respins, ca nefondat, recursul făcut de Nicușor Dan după ce a fost amendat de Tribunalul București pentru că nu a respectat o sentință definitivă privind emiterea autorizației de construire pentru clinica de oncologie a Spitalului Sanador.

„Tip soluție: Nefondat. Soluția pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 05.06.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre – 05.06.2024”, au decis magistrații CAB.

Știrea inițială

Nicușor Dan a fost prezent, miercuri 5 iunie 2024, la Curtea de Apel, conform obiceiului care l-a făcut deja „celebru”, în pofida tuturor acuzațiilor că pune administrarea Bucureștiului în plan secund și preferă să stea cu orele în sălile de judecată, câteva zile din fiecare săptămână.

  • Nicușor Dan a pierdut definitiv la CAB procesul cu Spitalul Sanador și a fost acuzat că, prin amânarea emiterii autorizației de construire, „condamnă bolnavii de cancer la moarte” (detalii AICI)
  • Respectiva autorizație de construire aflată în litigiu are ca obiect extinderea clinicii Sanador  – regim de înălțime 2S+P+5E-6E (cu monument istoric încorporat, în regim de înălțime Sp+P+M) – cu un corp nou de construcţie (Centru Oncologic) în regim de înălțime S+P+6E.
  • ”Războiul” dintre Sanador și Nicușor Dan, în calitate de primar general, a început în luna februarie a anului 2022.
  • Nicușor Dan a transmis că ”proiectul propus nu respectă prevederile regulamentului de urbanism al zonei CA2 aferent Planului Urbanistic General, cel puţin în privinţa retragerilor laterale”. Potrivit primarului general, documentația de urbanism este reglementată de Planul Urbanistic General (PUG) și nu de  Planul Urbanistic Zonal (PUZ) str. Sevastopol nr. 3A, Sector 1. (informații punctuale AICI)

Nicușor Dan a fost amendat de magistrații de la Tribunalul București în procesul cu Spitalul Sanador, după ce a sfidat hotărârea definitivă a instanței (alte informații AICI), dar edilul a făcut recurs.

Nicușor Dan, prezent în sala de judecată în procesul cu Spitalul Sanador

Av. Radu Dinulescu: „Războiul declanșat de Nicușor Dan cu bolnavii de cancer”

În exclusivitate pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu a declarat că primarul general Nicușor Dan a declanșat – prin refuzul de a emite autorizația de construire pentru clinica oncologică a Spitalului Sanador – un adevărat „război cu bolnavii de cancer”.

Avocatul Dinulescu atrage atenția că prezența lui Nicușor Dan în sala de judecată poate reprezenta și o „presiune” pusă pe judecători, iar acest „război” împotriva bolnavilor de cancer trebuie câștigat de edilul Capitalei „cu orice preț”.

„Pentru orice candidat la importanta funcție de primar general și mai ales pentru Nicușor Dan – care deține aceasta funcție și pentru care fiecare minut ce poate fi folosit în scurta campanie electorală trebuie folosit la maximum -, această perioadă este una intensă, de muncă susținută, de întâlniri cu cetățenii și, mai ales, de mesaje electorale transmise prin mass-media.

Dar, evident, nu se întâmplă asta atunci când trebuie câștigat războiul declanșat de Nicușor Dan cu bolnavii de cancer.

Acest război trebuie câștigat de Nicusor Dan, se pare, cu orice preț, chiar cu prețul sacrificării unei jumătăți de zi pentru a fi prezent personal în sala de judecată, în litigiul ce formează obiectul dosarulului nr. 36123/3/2023 și reprezintă recurs al lui Nicușor Dan împotriva amenzii stabilite pe fond de instanță de judecată, pentru neeliberarea autorizației de construire necesară noii secții oncologice a Spitalului Sanador.

Instanța de judecată l-a obligat pe Nicușor Dan, prin hotărâre definitivă și executorie, să elibereze în cel mai scurt timp această autorizație de construire.

  • Primarul general a fost prezent în sala de judecată și, privind fotografia, putem observa două lucruri: primul este faptul că, în anumite litigii, relația lui directă cu «Statul Paralel» și, mai ales, cu câmpul tactic din Justiție îi impune ca semnal adresat judecătorilor, probabil, să se prezinte personal. Așa cum putem constata, generalul Dumbravă este puțin ocupat în aceste zile și nu poate fi chiar el prezent în sală, după cum afirma denunțătorul Hideg din dosarul ultracunoscut al «Statului Paralel».
  • A doua constatare a noastră este faptul că «mafia oncologică», la fel ca și «rechinii» beneficiari ai tratamentelor postoperatorii trebuie combătută, chiar dacă această campanie electorală părea, până acum, foarte importantă.

Să speram că cetățenii Municipiului București or să vadă realitatea cu privire la ce înseamnă de fapt numitul Nicușor Daniel Dan și că vor vota în consecință”, a spus avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

Tribunalul București: „Dispune aplicarea unei amenzi de 20% din salariu minim brut pe economie, pe zi de întârziere”

În data de 29 ianuarie 2024, judecătorii de la Tribunalul București au decis că primarul general Nicușor Dan trebuie „pedepsit financiar” pentru că nu a respectat o hotărâre judecătorească definitivă.

  • Nicușor Dan a fost amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, „care se face venit la bugetul de stat”.
  • Spitalul Sanador va primi penalităţi în cuantum de 100 de lei stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei stabilite de judecători.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată. Dispune aplicarea unei amenzi de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, în sarcina pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Acordă reclamantei penalităţi în cuantum de 100 lei stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzută în sentinţa civilă nr. 5936 din 14.11.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. 19018/3/2022, definitivă prin decizia nr. 2154 din 11.10.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pentru un termen de 3 luni, socotit de la data comunicării hotărârii privind stabilirea amenzii. Ia act că părţile vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii”, au decis magistrații de la Tribunalul București.


CITEȘTE ȘI:

Varșovia vs. Bucureștiul lui Nicușor Dan | DEZASTRU urbanistic după patru ani de mandat „nicușorist”. Avocat: „Se PLÂNGE non-stop și CERȘEȘTE voturi”

Fost viceprimar al Capitalei, despre „revoluția TERMOFICĂRII” à la Nicușor Dan: „100 km în patru ani. Câte mandate îți trebuie ca să schimbi tot?”

Nicușor Dan, încă o GOGOAȘĂ ELECTORALĂ: „Reconstrucția stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ” / Avocat: „Minte! A distrus regulamentele de urbanism”

Nicușor Dan, pus la colț în CGMB pentru că plătește din bani publici AMENZI primite ca persoană fizică. Avocat: „Minte consilierii și opinia publică”

Continuă seria neagră a lui Nicușor Dan. Edilul pierde și PROCESUL 26 din speța „Autorizații de construire Sector 2”. „Se pierd sume imense de bani”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!