Bacalaureatul nimănui

După o seară în care echipa națională a României ne-a mai luminat din perspective, prin victoria de pe Arena Națională în fața Ciprului, după o seară în care parcă n-am mai auzit insistent că Mircea Lucescu ar fi prea în vârstă pentru o bancă de antrenorat atât de importantă, că ar fi numai interesul dumnealui să își încheie cariera sus – nu și al țării să aibă, în sfârșit, o carte de vizită puternică în bătăliile cu marile echipe ale lumii –, să refacem calculele pentru calificarea mult dorită la Mondiale, să tragem aer în piept, sperând că nu e prea târziu și că merităm și noi, în fine, o șansă la mai bine și, abia apoi, să vedem ce alte vești proaspete – era să scriu proaste! – se aștern peste România acestei veri tot mai agresive, tot mai călduroase…

A început ieri o nouă sesiune a probei de Bacalaureat, cu examenul scris la limba și literatura română. Pe aproape de casă, am întâlnit niște tineri, fără să știu de unde vin și unde se duc. Mergeau în spatele meu, erau trei și erau profund nemulțumiți că le picase caracterizare de personaje. Cine să mai învețe și caracterizarea, frate?, spunea una din fete, butonând un telefon inteligent.

SPORT Ei sunt cei mai buni din VOLEIUL românesc

16:47

EVENIMENT Ministra de Externe Oana Țoiu, „flancată” de opt pușcași marini și de Dickerson, însărcinatul cu afaceri militare al SUA în România. În ce context a fost făcută poza

16:45

Apoi o sună cineva, mai povestește o dată că s-a încurcat la subiectul al treilea, că a scris ceva acolo, dar îţi dai seama că nu e bine, apoi cei trei traversează neregulamentar strada pe care ne aflam şi continuă să comenteze că vina nu e a lor că nu au învăţat destul, ci a sistemului, care a tras la sorţi nişte subiecte imposibile.

Sigur că sistemul educaţional nu merge deloc ca pe roate în România. Din punctul meu de vedere, ca om care încă mai ţine minte viaţa şi manualele de elev, dar şi ca mamă care vede la copilul ce se pregăteşte să termine abia clasa a III-a: mult prea multă materie înghesuită în săptămâni care nu durează mai mult de şapte zile. Matematici multe, informaţie excesiv de bogată şi timp de lucru redus. Pentru că nu s-a descoperit încă lungirea minutului şi oprirea ceasurilor lumii. Plus că acasă, cei mici sau mari, ar face orice altceva decât să repete sau să facă una, două probleme în plus faţă de tema pe care o dau profesorii de azi pe mâine. Ceea ce nici nu putem condamna, ca părinţi pentru care contează şi altceva pe lângă performanţă şi competiţie.

Le cerem mult – nu noi, părinţii, nu dânsele, doamnele învăţătoare sau apoi doamnele profesoare – copiilor noştri. Ci sistemul din care, vor, nu vor, ajung să facă parte. Iar o schimbare în educaţie nu poate veni pocnind din degete. Pentru că orice modificare bruscă ar aduce alte stări de dezechilibru, pe care sigur n-are nimeni instrumente suficiente să le gestioneze.

Anul acesta, la Bacalaureat, s-a înregistrat cel mai mic număr de copii înscrişi, din ultimii douăzeci de ani. Peste 120.000 de elevi au început clasa a XII-a în septembrie, dar doar puţin peste 94.000 s-au şi înscris să susţină vara aceasta probele examenului maturităţii, cum obişnuia să se numească acest test. Aşadar, 20% din copiii înscrişi fie au abandonat şcoala, fie nu au luat note de trecere, pentru a avea situaţia încheiată şi a putea să fie o cifră pe tabelul de azi al Ministerului Educaţiei.

Dar noi ne facem în continuare că e bine, că afară plouă – şi nu te poţi supăra pe ploaie că te udă, că avem preşedinţi, miniştri, secretari de stat, cu toţii competenţi şi dispuşi să ne ţină umbrela deschisă, în caz că ni se dărâmă până şi ultima parte din acoperiş. Şi atunci? Nu cumva e şi vina noastră?

Citește și:

Dragostea pentru ai tăi

Descuiați pianele!

Fără limite!

Târg de Carte la București

Ploaia care va veni…