Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin și arta confuziei: „camerele bej”. Cum încurcă președintele Rusiei spionajul străin

Vladimir Putin și arta confuziei: „camerele bej”. Cum încurcă președintele Rusiei spionajul străin

Controversatul lider de la Kremlin este recunoscut unanim ca un maestru al simulării și al unei vieți duble ca de manual. Folosește mai multe sosii în vizitele și întâlnirile sale interne, are cel puțin doi copii din relația secretă cu fosta gimnastă Alina Kabaeva și este celebru pentru abilitatea sa de a-și ascunde emoțiile (așa-numita poker face). Însă, potrivit presei ucrainene, președintele rus și-a extins zona de disimulare și în ceea ce privește reședințele oficiale. Astfel, Kremlinul a indus în eroare în repetate rânduri opinia publică cu privire la locul în care se află Vladimir Putin în realitate.

Putin utilizează 3 birouri aproape identice în diferite părţi ale ţării, relevă o anchetă Systema, unitatea de investigaţii a filialei ruse a postului RFE/RL (Radio Europa Liberă), finanţat de Congresul SUA. Investigația derulată de Systema, preluată de Kyiv Post, demonstrează că Vladimir Putin folosește birouri aproape identice în diferite reședințe deținute de acesta în Rusia, cu scopul evident de a ascunde locul unde se află în realitate.


„Camerele bej” – birouri reproduse identic pentru a păcăli serviciile secrete externe

Astfel, Systema a analizat peste 700 de clipuri video și fotografii oficiale, comparând detalii vizuale minuscule — de la clanțe la tocurile ușilor, termostate, înălțimea panourilor decorative, diferite elemente de mobilă. Ancheta a identificat discrepanţe majore în înregistrările video şi în registrele de călătorie, probând că multe întâlniri despre care s-a susținut oficial că au avut loc în afara Moscovei, au fost de fapt filmate la Soci sau Valdai.
Potrivit investigaţiei, aceste birouri, supranumite „camere bej”, au fost toate reproduse identic pentru a induce în eroare serviciile de informaţii internaţionale. Prin urmare, liderul rus, filmat sau fotografiat în mod regulat atunci când participă la videoconferinţe, pare să se afle întotdeauna în aceeaşi încăpere. Însă de fapt, şeful Kremlinului se plimbă între cel puţin 3 birouri: unul construit la Novo-Ogariovo, lângă Moscova, altul la Soci şi unul în reşedinţa sa din Valdaï, scrie și Le Figaro.
Studiul a descoperit că replici ale faimosului birou al lui Putin de Kremlin au fost construite la Novo-Ogaryovo, Soci (reședința lui Putin de la Bocharov Ruchey) sau Valdai.
Putin își pregătește terenul, înainte de întâlnirea istorică cu Donald Trump. Președintele rus cere

Biroul original al lui Putin de la Kremlin

Aceste subtile neconcordanțe au ajutat investigatorii să stabilească unde a avut loc fiecare întâlnire. Ancheta sugerează că multe evenimente prezentate ca având loc, de exemplu, în Novo-Ogaryovo au fosr filmate, de fapt, la Sochi sau Valdai. Astfel este dovedită, scrie presa ucraineană, practica îndelungată a liderului de la Kremlin de a-și disimula locația fizică.
De amintit că în toamna lui 2023, reședința din Soci a fost vizată de armata ucraineană, care a lansat mai multe atacuri cu drone kamikaze.

Detaliile care fac diferența

Iată un astfel de exemplu, care arată cum au reușit investigatorii să detecteze diferențele insesizabile la prima vedere. După cum scrie Kyiv Post, cele mai frecvente diferențe se referă la forma picioarelor de la mobilierul audio-video sau înălțimea tocurilor ușilor. Alinierea panourilor de pe perete este diferită de la un birou la altul, așa cum se observă în imaginea de mai jos.

Foto: Radio Europa Liberă

Și poziţia termostatelor este diferită, la fel ca alinierea mânerelor uşilor. Mai mult, principala piesă de ornament de pe biroul lui Putin reflectă lumina în mod diferit de la o cameră la alta.

O altă dovadă în sprijinul anchetei: falsificarea documentelor de călătorie

Systema a avut acces şi la documentele de călătorie ale unui jurnalist rus care l-a intervievat pe pereședinte. Rezultatul a fost că imaginile interviului realizat de acesta, difuzate de televiziunea de stat, au fost prezentate ca fiind filmate la Novo-Ogariovo. Însă, biletul de avion al jurnalistului arată fără dubii că acesta s-a deplasat la Soci.

„Într-un articol publicat în august, Systema a dezvăluit că cel puţin cinci reuniuni ale Kremlinului care ar fi avut loc în aprilie sau mai fuseseră de fapt filmate cu luni în urmă. Putin a continuat această stratagemă în toamna acestui an: din august, Kremlinul a publicat cel puţin şapte videoclipuri vechi ale reuniunilor preşedintelui, prezentându-le ca fiind noi”, acuză Systema.

Este de notorietate faptul că Vladimir Putin se ascunde cel mai adesea în reşedinţa sa din Valdai, deoarece aceasta este apărată foarte solid, în special de poziţii de apărare antiaeriană. Potrivit Systema, 29 din cele 30 de apariţii publice ale preşedintelui rus între ianuarie şi septembrie 2025 au fost filmate la Valdai.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Boala Alzheimer nu mai este o afecțiune incurabilă, indică un raport revoluționar
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!