Prima pagină » Actualitate » Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

Mult a fost, puțin a mai rămas până când este sărbătorit Crăciunul, iar cetățenii fac ultimele pregătiri pentru masa festivă. Gândul.ro a luat la pas cea mai mare piață din București – Piața Obor – cu gândul, desigur, de a afla care sunt prețurile practicate la diverse produse, precum și de a lua „pulsul” uneia dintre cele mai vechi piețe de pe plaiurile bucureștene. În acest sens, vă invităm să „răsfoiți” galeria foto și să urmăriți mai jos, în material, ce am observat cu privire la comportamentul consumatorilor, dar și ce „furnicar” s-a format înainte de Ajun.

„Furnicarul” s-a pus în mișcare încă de la începutul lunii decembrie 2025, în urbea bucureșteană, iar printre cele mai „vânate” sunt chiar ofertele. Odată cu majorarea prețurilor în zona alimentară, comportamentul consumatorilor a suferit câteva schimbări. Însă, în prag de mare sărbătoare, oamenii se îmbulzesc în centrele comerciale, precum și în piețe pentru a face ultimele cumpărături. Acum, înainte de Crăciun, cumpărăturile sunt în toi, cuptoarele funcționează la capacitate maximă, iar gospodinele pregătesc meniul pentru masa festivă.

Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București

Gândul.ro a luat la pas cea mai mare piață din București – Piața Obor – pentru a observa care sunt prețurile practicate la diverse produse alimentare. Încă de la intrarea în piață a putut fi simțită agitația, iar aglomerația este vizibilă în orice colț. În rândurile care urmează vă invităm să descoperiți prețurile practicate în piață.

În exclusivitate, vă arătăm și imagini din Piața Obor, kilometrul zero al comerțului agroalimentar românesc. Oamenii stau cu zecile de minute la cozi, cu geamantane pe care să le umple cu carne și brânzeturi. Totul pe acordurile colindătorilor.

Cât costă un kilogram de pește la Piața Obor?

Standurile din piață, luate la pas de Gândul.ro, aduc în atenție unul dintre cele mai populare produse cumpărate de clienți, și anume peștele. Este un aliment care nu lipsește de pe mesele festive de Crăciun și Revelion, fiind gătit la cuptor, pe grătar sau adăugat în diverse preparate. La o primă vizualizare, putem observa că există multe opțiuni dintre care clienții pot alege. Iată câteva dintre ele:

  • Caras – 17,9 lei per kilogram;
  • Roșioară – 9,90 lei per kilogram;
  • Șalău – 39,9 lei per kilogram;
  • Păstrav din România – 35,99 lei per kilogram;
  • Hamsie – 21 lei per kilogram;
  • Biban – 54,9 lei per kilogram;
  • Păstrăv eviscerat – 36,9 lei per kilogram;
  • Calcan – 90 lei per kilogram;
  • Dorada – 52,9 lei per kilogram;
  • Șprot – 19,9 lei per kilogram.
Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

Prețuri practicate per kilogram în funcție de tipul de pește

Plătești o mică avere pentru 100 de grame de icre de știucă

Schimbăm standul din piață și ajungem la un comerciant care oferă spre vânzare și alte tipuri de pește. Pentru un kilogram de rondele de Morun, clientul plătește 85 de lei. De altfel, cei care doresc să cumpere un kilogram de rondele de Somon vor plăti 95 de lei. Un kilogram de rondele de Somn cosă 54,9 lei. Kilogramul de rondele de Crap costă 37 de lei, iar un kilogram de file de Crap costă 45 de lei.

  • 100 de grame de icre de Crap costă 13 lei;
  • 1 kilogram de Șprot afumat costă 35 de lei;
  • 100 de grame de icre de Știucă costă 70 de lei.
Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

70 lei / 100 de grame de icre de Știucă

Mai facem o oprire la alți comercianți care practică alte prețuri, în funcție de tipul peștelui și cantitate.

  • Novac sălbatic – 18 lei per kilogram;
  • File de Somon de Norvegia – 92 de lei per kilogram;
  • Burtă de Somon eviscerat – 45,9 lei per kilogram;
  • Știucă – 25 lei per kilogram;
  • Plătică – 15 lei per kilogram;
  • Păstrăv somonat – 40 lei per kilogram;
  • Șalău – 40 lei per kilogram;
  • Sturion – 49,9 lei per kilogram.

Printre multitudinile de tipuri de pești se găsesc și alte produse cumpărate de clienții, precum șoriciul sau mațele pentru caltaboș și lebăr. În cazul mațelor, o bucată costă 5 lei.

Care sunt prețurile în prag de sărbători în cea mai mare piață din București. Cu cât se vinde un kilogram pește proaspăt la Obor

Șorici de vânzare în Piața Obor

În toată „forfota” din Piața Obor se găsesc și standuri cu diverse ornamente de Crăciun, precum și cu obiecte care pot fi oferite drept cadou. Plimbarea prin piață, la cumpărături, este acompaniată și de un cor.

Autorul recomandă:

Sursă foto & video: GÂNDUL

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Femeile din Afganistan, tot mai izolate de lume. Jumătate dintre ele ies din casă cel mult de două ori pe lună
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii