Prima pagină » Știri politice » Ministrul Justiției contraatacă în controversa plagiatului: „De ce acum? De ce eu?”. Legătura cu selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă

Ministrul Justiției contraatacă în controversa plagiatului: „De ce acum? De ce eu?”. Legătura cu selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă

Cristian Lisandru
Ministrul Justiției contraatacă în controversa plagiatului: „De ce acum? De ce eu?”. Legătura cu selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă

La doar 4 zile după ce Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declanșat procedura de numire a procurorilor șefi ai marilor parchete, a fost lansat un atac dur la adresa acestuia. Radu Marinescu a fost acuzat – de jurnalista Emilia Șercan – că a plagiat în teza sa de doctorat din 2009, dar scenariul este unul mult mai complicat decât pare la prima vedere.

De altfel, cu 3 zile în urmă, Gândul a avertizat că procedura de numire a procurorilor șefi ai marilor parchete – dar și viitoarele numiri la SIE și SRI – vor declanșa o „bătălie politică” de proporții și a prezentat trei scenarii posibile. (mai multe informații AICI).

Primul scenariu prezentat de Gândul – eventuala demitere a lui Radu Marinescu, preluarea interimarului la Justiție de premierul Bolojan și numiri la SIE/SRI în „tandem” cu Nicușor Dan – a fost declanșat prin acuzațiile pe care jurnalista Emilia Șercan i le-a adus lui Radu Marinescu.

Pentru a-l demite pe Marinescu, Ilie Bolojan are nevoie de un motiv, iar scenariul a primit deja prima filă.

Radu Marinescu: „Respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat si CNATDCU”

După ce a fost acuzat de plagiat, Radu Marinescu, ministrul Justiției, a contraatacat. Acesta a pornit de la două întrebări esențiale – „De ce acum? De ce eu?” – și a precizat, de la bun început, că articolul redactat de Emilia Șercan este unul „defăimător”, „plin de contradicții”.

De ce acum? De ce eu? Într-un articol defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor , impus ministru de clanuri cu interese obscure etc), articol care insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de MJ cu doar câteva zile în urmă (a propos de de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft, dna jurnalist Sercan Emilia ma acuza de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!

Ar fi de spus următoarele:

  • Am absolvit, ca șef de promoție, cu studii la zi și fără vreo întrerupere, Facultatea de drept a Universității de stat din Craiova.
  • Am intrat, imediat după absolvirea facultățiii ,în avocatură și am profesat neîntrerupt timp de treizeci de ani ca avocat în cadrul Baroului Dolj, competența mea profesională fiind recunoscută și prin alegerea în organele de conducere ale profesiei, pentru mai multe mandate succesive. Am reprezentat Baroul Dolj inclusiv pe plan internațional în cadrul Federației Barourilor Europene.
  • În urmă cu aproximativ 17 ani, am elaborat, în cadrul aceleiași prestigioase facultăți de drept de stat,teza de doctorat ,sub coordonarea regretatului academician profesor universitar doctor Ion Dogaru.
  • Am respectat îndrumările și standardele de etică și calitate științifică , în conformitate cu legislația din acel moment, teza fiind evaluată de profesorul îndrumător, de comisia de doctorat și de CNATDCU, conform tuturor rigorilor, fără a mi se semnala vreo neconformitate.​

Precizez și că nu dețin o catedră universitară, sunt doar colaborator extern (cadrul didactic asociat) al Universității din Craiova.

Cu privire la susținerile doamnei jurnaliste Șercan, despre dubii vizând standardele de etică, de calitate științifică ale lucrării, precum și de legalitate, este necesar să precizez ca respectivele standarde s-au stabilit și validat de către Comisia de doctorat si CNATDCU, conform legii atunci în vigoare”, a precizat ministrul Justiției în mediul online.

Radu Marinescu: „Simple alegații mediatice”

Ministrul Justiției precizeazăcă adevărul nu poate fi „sinonim cu simple alegații mediatice”.

În măsura în care cineva le contestă, chiar și după aproape 20 de ani , are posibilitatea deplina să se adreseze organismelor in drept, conform legii, adevărul neputând fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare (as fi plagiat dar în subsol apare ca sunt citate opere ale autorilor din care s-ar fi inspirat și pe care i-au citat și autorii despre care se susține ca ar fi fost preluați , unele texte sunt de fapt reformulate juridic așadar nu preluate copy paste cum suna acuzația dar ar putea exista chipurile o conspirație cu complici, intermediari sau chiar o lucrare neidentificată plagiată, ca as fi plagiat istoria probelor, care e de fapt una singură sau alte chestiuni de acest fel, de unanimitate conceptuală juridică, ca am fi prezentat spețe mai vechi în condițiile în care tratăm despre codurile vechi etc).

Amintesc în acest cadru și ca, potrivit deciziei nr. 364, din 8 iunie 2022 , a Curții Constituționale (obligatorie), aceste standarde nu pot fi reexaminate cu relevanță juridică, în contextul succesiunii în timp a legilor, sub aspectul valorii științifice a lucrării, neexistând niciun temei constituțional sau legal în acest sens.

Competența mea profesională poate fi judecată prin cariera mea juridică de trei decenii, fără abateri și cu succese profesionale recunoscute, iar în mandatul ministerial prin evaluarea pe care o face Parlamentul, care a învestit acest guvern. Vă mulțumesc!”, a scris Radu Marinescu pe pagina sa de Facebook.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale