Prima pagină » Actualitate » Care este diferența între măslinele verzi și măslinele negre și care sunt mai sănătoase, potrivit specialiștilor

Care este diferența între măslinele verzi și măslinele negre și care sunt mai sănătoase, potrivit specialiștilor

Te-ai gândit vreodată care ar putea fi diferența între măslinele verzi și măslinele negre? Măslinele sunt, în general, nelipsite din diverse preparate, precum și din aperitive. Altfel, pot fi servite cu diverse băuturi sau pot fi consumate fără să fie parte a unei mâncări. Iată mai jos, în articol, care sunt diferențele.

Măslinele sunt nelipsite de pe mesele multor consumatori români, fiind parte a unor preparate, aperitive sau chiar băuturi. Totuși, care este diferența între măslinele verzi și măslinele negre? Măslinele sunt același fruct surprins în momente diferite ale maturării, de fapt. Practic, diferă stadiul de coacere, precum și modul în care sunt tratate după culegerea lor.

Măslinele verzi

  • Sunt culese devreme;
  • Conțin mai multă clorofilă;
  • Au o textură fermă, crocantă, amară (produc oleuropeină, dar care se transformă în hidroxitirozol);
  • Nu pot fi mâncate direct din copac, pentru că trebuie să fermenteze sau au nevoie de saramură;
  • Conțin mai mulți antioxidanți;
  • Au mai mulți antioxidanți specifici stadiului timpuriu;
  • Sunt fermentate tradițional;
  • Au o concentrație mai mare de vitamina E (benefic pentru piele, ochi și oferă protecție pentru celule împotriva stresului oxidativ);
  • Sunt bogate în fibre;
  • Minus: procesul de fermentare în saramură poate să crească nivelul de sodiu.
Măslinele verzi VS măslinele negre: care sunt mai sănătoase?

Măslinele verzi VS măslinele negre: care sunt mai sănătoase?

Măslinele negre

  • Sunt lăsate să se coacă natural pe copac;
  • Pulpa măslinei este mai moale;
  • Măslinele negre sunt mai puțin amare, gustul este mai blând;
  • Unele măsline sunt culese verzi, apoi sunt înnegrite artificial (proces industrial de oxidare, pentru o nuanță uniformă);
  • Au mai multe grăsimi bune;
  • Gustul este mai catifelat.
Măslinele verzi VS măslinele negre: care sunt mai sănătoase?

Măslinele verzi VS măslinele negre: care sunt mai sănătoase?

Care ar putea fi mai sănătoase?

Specialiștii susțin că măslinele negre industriale, deși au o formă apetisantă și pot fi gustoase, nu ar fi la fel de sănătoase precum măslinele negre naturale. Specialiștii recomandă să fie consumate atât măsline negre maturale natural, cât și măsline verzi fermentate natural. Desigur, precum în cazul oricărui aliment, atenția trebuie să fie îndreptată și către cantitatea ingerată. De reținut faptul că un minus major al consumului acestui aliment poate fi cantitatea de sare. În general, măslinele sunt păstrate în saramură, ceea ce înseamnă că pot avea un conținut ridicat de sodiu.

Pentru a reduce sarea din măsline, le poți adăuga în apă, apoi le poți scurge și clăti sub jetul de apă rece (1 minut). Altfel, pot fi desărate și timp de 1-3 zile, schimbând apa o dată sau de 2 ori pe zi.

Există o multitudine de soiuri de măsline, iar printre cele mai populare se află:

  • Măslinele Kalamata (Grecia);
  • Măslinele Castelvetrano (Italia);
  • Măslinele Manzanilla (Spania);
  • Măslinele Niçoise (Franța);
  • Măslinele Gordal (Spania);
  • Măslinele Gaeta (Italia).

Ar fi ideal ca măslinele să fie păstrate la întuneric și răcoare (temperaturi între 13-25 grade Celsius), departe de lumină sau căldură. De altfel, trebuie să fie depozitate în recipiente potrivite (sticlă, de pildă), arată Stirileprotv.ro.

Autorul recomandă:

Sursă foto:  Shutterstock

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!